AFACEREA ROMPETROL. Mona Pivniceru susține că memorandumul nu trebuia adoptat printr-o lege. „Demersul este neconstituțional”

AFACEREA ROMPETROL. Mona Pivniceru susține că memorandumul nu trebuia adoptat printr-o lege. Demersul este neconstituțional
Publicat: 01/08/2013, 17:30
Actualizat: 31/07/2014, 14:26

Judecătorul Curții Constituționale, Mona Pivniceru, fost ministru al Justiției, consideră că Memorandumul încheiat de Guvern cu The Rompetrol Group nu trebuia promovat printr-o lege în Parlament, deoarece un astfel de demers încalcă prevederile constituționale în materie de legiferare.

Pivniceru a invocat o serie de argumente similare cu cele pe care ulterior președintele Traian Băsescu le-a susținut în cererea de reexaminare adresată Parlamentului în privința problemelor procedurale privind adoptarea prin lege a Memorandumului Rompetrol.

Judecătorul susține, în opinia separată la decizia Curții Constituționale, că documentul reprezintă în fapt o înțelegere de natură comercială între statul român și o persoană juridică străină, motiv pentru care acesta ar fi trebuit promovat printr-un „contract de stat”. Pivniceru argumentează că Memorandumul nu intră sub incidența dreptului internațional public, astfel încât acesta să fie adoptat în mod identic tratatelor sau acordurilor internaționale încheiate de statul român, ci face obiectul dreptului internațional privat.

„Legea, ca act juridic al Parlamentului, trebuie să reglementeze relațiile sociale ori să ratifice acorduri, tratate ori înțelegeri internaționale, iar nu să valideze înțelegeri între unele organe executive și persoane juridice de drept privat”, menționează judecătorul CC.

De asemenea, Pivniceru consideră că Parlamentul a intrat în sfera de competență a Executivului adoptând printr-o lege Memorandumul, nesocotind astfel prevederile constituționale.

În mod similar cu cele reclamate ulterior de șeful statului, în momentul cererii de reexaminare a actului normativ, judecătorul CC a invocat o decizie a Curții Constituționale din 2005. În documentul menționat, Curtea declara neconstituțională legea prin care i se restituiau Regelui Mihai o serie de bunuri pentru considerentul reglementării individuale a unei înțeleri între Guvern și fostul suveran.

„Așadar fiind, apreciem că Legea supusă controlului contravine principiului constituțional al egalității, astfel cum își găsește expresie în art 16 alin 1 din Legea fundamentală, având caracter discriminatoriu și, ca atare, este, sub acest aspect, în totalitate neconstituțională”, precizează Pivniceru.

Curtea Constituțională a decis în 26 iunie că legea prin care a fost adoptat în Parlament Memorandumul Rompetrol este constituțională, după ce 80 de deputați ai PDL, UDMR și PPDD au reclamat neconstituționalitatea documentului. CC a respins ca neîntemeiată sesizarea parlamentarilor opoziției.

În 2 iulie, președintele Traian Băsescu a solicitat reexaminarea legii, argumentând că documentul ar fi trebuit adoptat printr-o hotărâre de Guvern, și nu printr-un proiect de lege în Parlament, pentru că reglementează „într-un singur caz prestabilit expres”, și nu pentru un număr nedeterminat de cazuri concrete. Șeful statului invoca de asemenea neconstituționalitatea actului normativ pornind tot de la decizia Curții Constituționale din 2005.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Cel mai căutat fugar american, prins în Piața Sf. Petru din Vatican