ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014. Cât s-au îmbogățit eurodeputații români care mai vor cinci ani la Bruxelles

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014. Cât s-au îmbogățit eurodeputații români care mai vor cinci ani la Bruxelles
Publicat: 14/04/2014, 09:17
Actualizat: 07/08/2015, 12:45

Un milion de euro, atât poate câștiga un europarlamentar într-un mandat de cinci ani, dacă muncește 21 de zile pe lună, 12 luni pe an. În ce privește veniturile maxime pe care le poate obține un eurodeputat, acestea pot depăși 200.000 de euro pe an, aici fiind incluse indemnizațiile lunare, sumele destinate cheltuielilor administrative, banii pentru călătorii, dar și așa-zisa diurnă pentru fiecare zi de muncă. La finalul unei zile lucrătoare, aleșii din Parlamentul European se pot baza pe aproape 666 de euro, în timp ce veniturile lunare depășesc 17.000 de euro.

Concret, potrivit legislației europene, un europarlamentar câștigă un salariu de aproximativ 6.200 de euro pe lună, adică 74.400 de euro pe an. La final de mandat, numai indemnizația ar ajunge la 372.000 de euro.

Lunar, în conturile eurodeputaților intră alți 4.300 de euro, destinați cheltuielilor admnistrative, precum costurile cabinetelor parlamentare, serviciile de telefonie mobilă, obiectelor de papetărie și chiar întreținerea calculatoarelor. Cu toate că cei peste 4.000 de euro au o destinație clară, aceștia pot fi folosiți integral pentru aceste cheltuieli admnistrative sau pot fi economisiți. Astfel, într-un mandat de cinci ani, în conturile unui ales european se mai strâng încă 258.000 de euro.

O altă plată din partea Parlamentului European vine și sub formă de diurnă. Eurodeputații primesc aproximativ 304 euro pentru fiecare zi muncită. Adică, dacă un ales european participă fie la ședințele plenare, fie la comisii, fie la reuniuni în cadrul Uniunii Europene, acesta este răsplătit cu acești 300 de euro. Dacă activitatea profesională se desfășoară într-o altă țară în afara UE, dar scopul este strict legat de activitatea din PE, atunci diurna este redusă la 152 de euro.

Dacă vorbim despre cei mai „harnici” europarlamentari, care muncesc 21 de zile pe lună (6.384 de euro), 12 luni pe an (76.608 euro), la finalul celor cinci ani se mai strâng încă 383.040 de euro.

Pentru călătoriile în cadrul comunității europene, făcute în interes de serviciu, europarlamentarii beneficiază și de aproximativ 4.200 de euro pe an, sumă care acoperă cazarea, transportul și celelalte cheltuieli aferente călătoriei. Într-un mandat, încă 21.000 de euro.

Per total, cel care câștigă un fotoliu de europarlamentar s-ar putea bucura de peste un milion de euro, pe care i-ar câștiga în cei cinci ani de mandat. Într-un an însă, același eurodeputat ar câștiga 207 mii de euro (206.808 de euro).

Salariile europarlamentarilor sunt stabilite la nivel european, egale pentru toți. Cu toate acestea, aleșii pot opta dacă doresc să fie plătiți ca în Parlamentul național, așa cum au făcut-o italienii, sau la același nivel european.

Infografic gândul.info

TRU: „Nu mi-am făcut niciodată calculul. Viața mea nu s-a schimbat radical”

Din cei 33 de europarlamentari români, 21 își încearcă norocul din nou în cursa europeană, plus Lazslo Tokes, actual eurodeputat român, care va candida, de această dată, din partea Ungariei (FIDESZ).

Pedelistul Traian Ungureanu este unul dintre ei. Întrebat de gândul dacă și-a făcut un calcul privind avantajele financiare pe care le-a avut în cei cinci ani de mandat, europarlamentarul a mărturisit că nu, catalogând întrebarea drept „una greu de înțeles și fără sens”.

Despre economiile pe care le-a făcut de pe urma acestor venituri, nici atât. „Asta nu e treaba dumneavoastră. Puneți întrebări cu caracter public, dacă am reușit să fac economii nu e cu caracter public. Luați din declarațiile de avere”, ne-a îndemnat el.

Așa că, am analizat declarațiile de avere din 2009 și din 2014, adică pre și post Parlamentul European. Dacă înainte de a ajunge la Bruxelles, Ungureanu avea doar un apartament și aproximativ 18.000 euro în conturi, situația nu e foarte diferită nici în 2014. Un singur apartament în plus apare pe ultima sa declarație de avere, în timp ce în conturi doar aproximativ 15.000 de euro.

„Viața mea nu s-a schimbat în mod radical pe parcursul acestor ani, dacă există o explicație pentru nivelul stabil din declarațiile de avere, probabil că asta e”, a precizat el.

Întrebat dacă salariul de europarlamentar i se pare un venit mare, pedelistul s-a limitat în a le cataloga drept „bune”, dar în raport cu costurile din afara României.

„Dacă spun că e mare, ar trebui să încep o cruciadă pentru mișcorarea salariilor, dacă spun că-s mici, după aceea voi fi detestat de toată lumea din România care câștigă puțin. Nu există alt răspuns decât că asta e legea. Sigur că sunt salarii bune, cine poate să spună că nu-s bune, dar are cheltuieli care sunt mult peste cheltuielile din România, în mare parte nu locuiesc în România, nu mănânc și nu dorm în România. Cheltuielile unui parlamentar nu au loc în țară, ci undeva la un alt nivel de preț”, a mai spus Ungureanu.

Averile europarlamentarilor, 2009 vs. 2014

Un alt europarlamentar PDL, dar care va candida, de această dată, pe listele PNȚCD, Sebastian Bodu, s-a trezit însă, după cinci ani de mandat, cu un teren în plus, o fâneață și o casă de locuit. Dacă în 2009 Bodu nu declara nicio mașină și niciun cont, acum se poate mândri cu un BMW și cu aproximativ 240.000 de euro în conturi.

Diferențe mari se pot observa și în cazul pesedistului Victor Boștinaru. În 2009 spunea că are un teren, o casă și aproape 35.000 de euro în conturi. Potrivit declarației de avere din 2014, Boștinaru are acum trei terenuri intravilane în bucurești și Prahova, o casă de locuit și două de vacanță. Plus 250.000 de euro în conturi.

Cătălin Ivan a intrat în Parlamentul European după ce a fost consilier județean în Iași. La vremea respectivă, actualul purtător de cuvânt al PSD declara că n-are casă, n-are terenuri, n-are mașină și niciun ban în conturi. Ba mai mult, soția lui avea venituri mai mari decât el. În 2014 însă, chiar dacă tot nu are terenuri, se poate lăuda cu un apartament în Iași, două mașini performante și peste 6.000 de euro în conturi.

Dacă deschizi declarația de avere a europarlamentarului PDL Marian Jean Marinescu, te surprinde numărul mare de terenuri: nouă. Printre acestea, multe livezi și fânețe, care, de altfel, nu apăreau în declarația de avere din 2009. „Moștenire”, scrie în dreptul lor.

Norica Nicolai și-a cumpărat bijuterii

La Norica Nicolai, europarlamentar PNL, care, de altfel, deschide și lista liberalilor, diferențele sunt simțitoare. Nu la terenuri și imobile, ci la bijuterii. Dacă în 2009 valoarea podoabelor era de 5.000 de euro, în 2014 valoarea lor se ridică la 14.000 de euro. În ce privește conturile, Norica Nicolai a început mandatul de eurodeputat cu aproximativ 7.000 de euro, iar acum a sărit de 300.000 de euro.

La Renate Weber nu sunt mari diferențe. În 2009, nu avea niciun teren, dar avea două apartamente. Acum are și un teren extravilan în București, cumpărat în 2011, unde și-a făcut și o casă. Are aceeași mașină ca înainte, a intrat cu aproximativ 40.000 de euro în conturi, iar acum situația este asemănătoare.

Soția premierului, Daciana Sârbu, vrea și ea din nou în Parlamentul European. Pe locul opt pe lista alianței electorale PSD-PC-UNPR, ea se află pe un loc eligibil. Potrivit declarației de avere din 2009, Daciana Sârbu deținea două terenuri, trei imobile, o mașină scumpă și aproximativ 47.000 de euro. Acum însă, pesedista are o casă în plus, a schimbat mașina de lux cu un landrover, iar în conturile ei se găsesc aproximativ 230.000 de euro.

Nici soția președintelui PNL, Crin Antonescu, Adina Vălean, nu poate spune că ultimii cinci ani nu au fost productivi, cel puțin pe plan financiar. Comparativ cu 2009, când avea un teren și o casă, cu doar 90.000 de euro în conturi și fără alte bunuri, în 2014, Vălean are în plus două apartamente, două mașini de lux, bijuterii în valoare de 18.000 de euro, iar în conturi aproape 200.000 de euro.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale,...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Mama Andreei Morega, studenta ucisă la Timișoara, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Hidroelectrica, prima propunere de dividend de când este companie listată la Bursa de Valori: 13,99...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Anunțul care O DĂRÂMĂ pe Simona Halep. Sportiva NU SCAPĂ nici acum: Dopajul a existat
Vine vara! Vreme de plajă în multe zone ale țării
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Topirea calotelor glaciare modifică forma Pământului și îi accelerează rotația