Amenințat cu excluderea de Tăriceanu, Constantin plusează: „Am atacat decizia și componența Delegației Permanente a ALDE”

Amenințat cu excluderea de Tăriceanu, Constantin plusează: „Am atacat decizia și componența Delegației Permanente a ALDE
Publicat: 21/03/2017, 14:57
„Chiar dacă a fost o amenințare, eu mă țin de cuvânt. Nu neapărat că am dat în judecată partidul, colegii mei din partid au atacat decizia și componența delegației permanente. În zilele următoare atacăm și în contencios administrativ”, a transmis Constantin referitor la deciziaDelegației Permanente a ALDE de a convoca un Congres extraordinar, apoi ordinar, în 21-22 aprilie. Acesta a mai spus și că și-ar fi dorit ca problemele să se rezolve la nivel de partid, dar nu s-a putut sau nu s-a vrut, astfel că așteaptă ca instanța să rezolve lucrurile.
Acesta a reiterat că nuva candida la funcția de președinte al ALDE și că, după părerea sa, acum Tăriceanu, practic, „aleargă singur și dacă e ca acum, va ieși pe locul 2″: „L-am informat pe Tăriceanu din luna decembrie că nu aveam de gând să candidez, practic dânsul aleargă singur și dacă e ca acum, va ieși pe locul 2. Mi-a propus o funcție de președinte executiv (…), eu nu am niciun fel de problemă vis-a-vis de funcția mea în partid”, a mai spus copreședintele ALDE.
Referitor la coaliția de guvernare și la relația cu Liviu Dragnea, Constantin a răspuns că speră ca aceasta să nu fie afectată, pentru că acum continuă să-și facă treaba în guvern și colaborează bine cu membrii Cabinetului Grindeanu. „Din punctul meu de vedere nu există nicio problemă în relația cu Liviu Dragnea”, a subliniat acesta.
Acțiunile lui Daniel Constantin și ale susținătorilor săi vin în mijlocul unui scandal fără precedent în interiorul ALDE care a culminat cu boicotarea ședinței în care se stabilea data Congresului pentru alegerea președintelui unic de către Constantin, acesta susținând că nu acceptă ca deciziile să se ia de oameni din afara partidului. După ce a stabilit data alegerilor pe 21 aprilie, Călin Popescu Tăriceanu i-a adus o serie de acuzații extrem de grave copreședintelui partidului, afirmând că Daniel Constantin l-a șantajat la depunerea listelor la parlamentare.
Cu toate acestea, liderul ALDE spune că nu-i va retrage sprijinul vicepremierului, chiar dacă acesta din urmă a susținut că va avea o dicuție în acest sens cu premierul Grindeanu, pentru a se lămuri dacă mai rămâne sau nu în Guvern. În replică la acuzațiile colegului său de partid, Constantin a afirmat că e „rușinos” ca Tăriceanu să vorbească de șantaj, în condițiile în care „s-a luptat” ca persoane cu probleme penale să își găsească loc pe listele ALDE.
Copreședintele ALDE a precizat că nu vizează funcția de președinte al partidului, ci este nemulțumit de modul în care se iau deciziile. „Am convenit acum patru luni de zile că vom avea președinte unic și am convenit că nu voi candida pentru funcția de președinte, ci voi ocupa funcția de președinte executiv. Ca atare, nu acesta a fost motivul acestor dispute care din păcate regret profund că au ieșit în spațiul public. Motivele neînțelegerilor au fost legate de modalitatea în care se iau decizii în ALDE. N-am acceptat și n-o să accept ca cineva din afara partidului din care fac parte să ia decizii în partidul nostru, cu acceptul unuia dintre co-președinți. Asta este marea problemă pe care o avem și ăsta este pericolul pe care îl avem din păcate și îl va avea ALDE în perioada următoare. (…) Nu voi accepta ca în partidul pe care nu-l voi părăsi să fie luate decizii în mod unilateral”, a precizat Constantin.
Tăriceanu: „Am și eu o serie de nemulțumiri”
În replică, Tăriceanu a susținut că are și el nemulțumiri legate de funcționarea ALDE, iar acestea sunt mai vechi, prima sincopă în relația cu Daniel Constantin apărând în momentul în care acesta din urmă l-a șantajat cu listele pentru alegerile parlamentare.
„Am și eu o serie de nemulțumiri legate de funcționarea ALDE – hai să spunem nu numai în ultima perioadă, ci de o bună bucată de vreme. Relația care a funcționat o bună perioadă colegial a înregistrat o primă sincopă în mometul în care au fost alegerile parlamentare și am am fost pur și simplu șantajat de domnul Daniel Constantin în legătură cu anumiți colegi care urmau să candideze pe listele de la parlamentare, cu care nu eram de acord în privința – nu a participării lor, ci pozițiile respective”, a spus Tăriceanu.
„Discuția a fost una foarte tranșantă și i-am spus că dacă eu nu accept, atunci ajungem într-un impas și nu putem să depunem listele la alegerile parlamentare, deci ALDE să nu funcționeze. Și el mi-a spus că nu are nicio problemă în acest sens. Și atunci, cum de multe ori cineva trebuie să facă o concesie, am făcut eu concesia, dar aceasta a fost costisitoare, pentru că eu a trebuit să sacrific unii dintre oamenii care munciseră, ca să putem să participăm la alegeri, pentru că evident ALDE nu ar fi fost în Parlament”, a adăugat Tăriceanu.
El a arătat că nu poate accepta această manieră de a „colabora” și a susținut că, în ultima perioadă, au existat „numeroase” situații în care Daniel Constantin a refuzat să-și dea acordul pe o serie de chestiuni care vizau buna funcționare a partidului.
Avertisment pentru Constantin
Întrebat dacă ALDE îi va retrage sprijinul politic vicepremierului Daniel Constantin, Tăriceanu a răspuns: „Nu s-a discutat acest lucru pentru că, împreună cu colegii mei, plecăm de la premisa unei necesare colaborări în ALDE. Dacă cei care astăzi au plecat în mod demonstrativ din ședință doresc să purtăm o discuție și să revină la gânduri mai bune și să respecte democrația și performanța în partid, nu văd de ce am face un astfel de gest”.
El a mai spus că sprijinul politic îl dă structura de conducere abilitată conform statului.
„O să vedem în perioada următoare. Eu cred că aceste puseuri de orgoliu nu sunt firești, dar fiecare până la urmă își modulează acțiunea cum crede de cuviință. Eu sunt un om care am avut în acțiunea mea politică, ca principiu, o atitudine incluzivă și nu excluzivă. Cred că dacă suntem mai mulți suntem mai puternici, dar trebuie să împărțim aceleași seturi de valori. Dacă avem obiective diferite atunci fiecare trebuie să-și definească obiectivele în parte și în funcție de dorința majorității mergem într-o directive sau alta. S-ar putea ca și eu să nu găsesc întotdeauna susținerea necesară pentru direcția în care vreau să meargă partidul, pentru discursul politic , dar trebuie să accept decizia majorității și așa este peste tot”, a mai spus Tăriceanu.

L-am informat pe domnul Călin Popescu Tăriceanu din luna decembrie că nu aveam de gând să candidez. Practic dânsul aleargă singur și dacă e ca acum, va ieși pe locul 2.

ŞOC! Telefonul Dianei, devenită peste noapte vedetă în ţară, a fost "spart". Imagini intime au...
'Mă sui pe tine!' Tonciu și CRBL, scandal sexual la Survivor România
FOTO. Simona Gherghe, în costum de baie! Apariție rară a vedetei TV: cum arată
„Bărbații se tem de mine pentru că sunt prea frumoasă”. Cum arată una dintre cele...
FOTO. Simona Gherghe, în costum de baie! Apariție rară a vedetei TV: cum arată
ADEVĂRATA MIZĂ DIN SPATELE CONFLICTUL RUSIA-UCRAINA. Generalul (r) american Ben Hodges: „O nouă ofensivă din...
Lada pregătește viitorul rival de temut pentru Dacia Duster - GALERIE FOTO cu modelul rusesc
BANCUL ZILEI – Doi francezi fac dragoste în cabinetul medical. Doctorul privește acțiunea și dintr-o...
De ce se teme, de fapt, Vladimir Putin: „Nu de NATO. Știe că nu noi...
'Mă sui pe tine!' Tonciu și CRBL, scandal sexual la Survivor România
Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE în pat pentru bărbaţi
Restaurantul Papa Ricardo, amendat pentru că a aruncat gunoiul pe domeniul public!
A primit mii de dolari pentru a ieși cu el. Când a aflat cine e,...
Cine i-a ucis, de fapt pe studenții de la Iași? Descoperirea ȘOC a polițiștilor
DOLIU NAȚIONAL în România! A murit marea doamnă a muzicii lăutărești
Vestea tragică a dimineții. Lumea modei, devastată de durere. A murit fulgerător
Este oficial: Un nou mare retailer cu preţuri foarte mici vine în România
Unde se află regiunea denumită "OAZA TINEREŢII", unde oamenii nu se îmbolnăvesc niciodată şi arată...