Antonescu, despre condamnarea la închisoare a lui Năstase: Se impun anumite gesturi. Atitudinea este acum o problemă a lui Adrian Năstase și a PSD

Redactor:
Cristian Andrei
Antonescu, despre condamnarea la închisoare a lui Năstase: Se impun anumite gesturi. Atitudinea este acum o problemă a lui Adrian Năstase și a PSD
Președintele PNL a declarat, după condamnarea lui Adrian Năstase la închisoare, că în asemenea cazuri se impun anumite gesturi

Președintele PNL a declarat, după condamnarea lui Adrian Năstase la închisoare, că în asemenea cazuri se impun anumite gesturi, dar nu are vreo calitate să-i ceară lui Adrian Năstase să facă un pas în spate.

Antonescu a precizat că, indiferent de numele celui condamnat, în anumite situații se impun anumite gesturi. „Atitudinea este acum o problemă a domnului Adrian Năstase și a PSD și așteptăm poziția lor. Sunt convins că știu ce trebuie să facă”, a spus liberalul.

„Noi nu comentăm cele petrecute suntem convinși că atât domnul Adrian Năstase cât și PSD vor lua deciziile nimerite și conforme cu anumite principii care consider că ne unesc și pe baza cărora vom rămâne aliați”, a adăugat președintele PNL.

 

Medicul care a prezis pandemia de COVID-19 în 2017 a anunţat că urmează un nou...
Cine e bărbatul celebru care a plătit 80.000 de euro pentru o noapte de amor...
FOTO. Avocata superbă, `vânată` de fotbaliști! Cine este Andreea Roșca
FOTO. Ea e femeia pentru care Walter Zenga ar fi părăsit-o pe Raluca! Seamănă foarte...
Când vine, de fapt, iarna în România. Data în care va începe să ningă
Marea Britanie vrea să reducă perioada de carantină la 10 sau chiar 7 zile. România...
Mulți se plâng că 2020 e cel mai rău an din istorie. Care este, de...
Cine e bărbatul celebru care a plătit 80.000 de euro pentru o noapte de amor...
Ce a ajuns să facă Mariana Moculescu după ce s-a lăsat de videochat? Femeia trăiește...
400.000 de tinere au fost ţinute SCLAVE sexuale într-un singur loc. ''Mă VIOLAU în fiecare...
Nicolae Ceaușescu, gest RUȘINOS față de Arsenie Boca. De ce l-a amenințat și a făcut...
Dezastru pentru românii cu aceste conturi și carduri bancare. Li se blochează banii chiar acum
Sfântul Dimitrie cel Nou 2020: Marţi este sărbătoare mare pentru toţi românii! Ce nu este...
Gaze urât mirositoare? Alimentele care la declanșează și când poate fi vorba de cancer la...
SITUAŢIA ALARMANTĂ pe judeţe. Bucureştiul rămâne pe PRIMUL la numărul de infectări. Lista completă cu...
Cine este tânăra care vinde unele dintre cele mai scumpe locuinţe din Bucuresti
Inchide