Antonescu: „Este inacceptabil. Primul-ministrul nu are voie să dea explicații în numele Procurorului General. Suspendarea lui Băsescu e o glumă”

Antonescu: Este inacceptabil. Primul-ministrul nu are voie să dea explicații în numele Procurorului General. Suspendarea lui Băsescu e o glumă
Publicat: 04/10/2013, 20:05
Actualizat: 18/03/2015, 19:19

La o zi după criticile președintelui Traian Băsescu care i-a reclamat lui Victor Ponta „a intrat cu bocancii în justiție de dragul lui Dragnea”, liderul PNL, Crin Antonescu, reamintește de „trocul care s-a făcut pentru numirea șefilor de parchete” și îi reproșează lui Victor Ponta, ca „inacceptabilă”, reacția de după revocarea procurorului Lucian Papici, anchetatorul dosarului lui Liviu Dragnea, de la șefia Secției I a DNA, unde era delegat până la finalul anului.

De la Mărășești, Ponta a evitat un răspuns tranșant: „Eu întotdeauna fac efortul pentru ca să avem un dialog, consens și nu răspund niciodată în public la lucruri care țin de politică”. Premierul a dat de înțeles totodată că liderul PNL nu i-a făcut reproșuri similare la întâlnirea pe care au avut-o joi seara la recepția de ziua Germaniei. „Am discutat aseară la ambasada Germaniei foarte amical. Eu și cu domnul Băsescu și cu domnul Antonescu pot să discut”, susține Ponta.

„Nu poți să vorbești ca și cum Procurorul General ar fi membru al Guvernului”

Criticile publice ale lui Crin Antonescu au pornit de la comentariile lui Victor Ponta care a justificat revocarea procurorului întrucât „era băsist”. „Șeful executivului, dl Victor Ponta, a vorbit în numele Procurorului General, cum era băsist, cum a făcut dosare politice și cum domniile lor, nu știu exact cine, nu mai țin băsiști în funcție. Este inacceptabil, primul-ministru prin atribuțiile constituționale, nu poate și nu are voie să dea explicații nici să dea mesaje în numele procurorului general. Sper că a fost o greșeală, doar un exces de comunicare (…) O justiție independentă nu este împărțită pe parcele de independență”, a susținut Antonescu, criticând lipsa de reacție a Procurorului General Tiberiu Nițu și interpretarea „că parchetele, instanțele, ar fi într-un joc cu politicieni și ar trebui să deservească oamenii politici”.

Antonescu trasează o linie de demarcație între criticile sale la adresa procurorilor și intervenția lui Ponta. „Eu nu am vorbit niciodată în urma schimbării unui procuror să spun „noi l-am schimbat, că era băsist”. Una este să vorbești ca și cum Procurorul General ar fi un membru al Guvernului și alta e să comentezi din opoziție lucruri care se văd”, as pus liderul PNL.

„La fel de inacceptabilă” este, în opinia președintelui Senatului, interveția președintelui care „foarte apăsat acuză, cu totul disproporționat, intervenția primului-ministru, dar ține să ne informeze că a pus mâna pe telefon, l-a sunat pe procurorul general folosind o formulă simbolică „nu este bine domnule procuror general” „. Antonescu a adăugat însă că „numai înt-o cheie comică” telefonul dat de Băsescu lui Nițu poate fi considerat motiv de suspendare, iar „suspendarea e o glumă”.

Antonescu vrea un Pact pe Justiție cu girul Senatului

Pe de altă parte, liderul PNL spune că are încă „planuri majore cu Victor Ponta”. „Am încă planuri majore de viitor cu Victor Ponta. Și Victor Ponta trebuie să știe că oricine, nu doar Traian Băsescu, încearcă să intimideze procurori sau instanțe în România va avea în mine un adversar la fel de hotărât cum l-a avut Traian Băsescu în toți acești ani (…) Dreptate până la capăt înseamnă independența justiției, nu preluarea de către noi a controlului justiției de la Traian Băsescu”, a mai spus liderul PNL.

Potrivit lui Antonescu, pactul de coabitare pe care Băsescu analizează dacă îl va denunța „e jenant, a pus România în lumina unei țări semibananiere” și trebuie înlocuit cu un pact pe Justiție al tuturor forțelor politice.

„Vreau să organizăm la Senat o dezbatere amplă despre starea Justiției din România, să invităm președintele, premierul, ministrul justiției, să invităm dacă doresc să vină procurorul general, președintele CSM, să discutăm deschis aceste lucruri, să ajungă forțele politice și nepolitice la un pact național pentru independența justiției, cu criterii, cu reguli”, a suținut el. Întrebat în ce calitate face acest demers, liderul PNL a răspuns scurt: „Din toate”, adăugând că nu își dorește poziția de mediator.

Antonescu anticipează că, dincolo de acest episod, „USL va rezista” și „nu va exista un nou spectacol de confruntare”.

Soluția care ar fi dus la evitarea conflictului, crede președintele Senatului, era aceea ca ministrul Justiției să fi avansat nominalizări pentru funcțiile respective la încheierea mandatelor titularilor, fără a apela la delegare.

Ilie Sârbu: „Ciolanul e bun, dar, când e vorba de șeful Guvernului, suntem altfel”

Primul a ripostat liderul PSD al grupului din Senat, Ilie Sârbu. „Crin a ieșit să dea lecții tururor. Cel mai grav atac a fost cel de astăzi. Am calmat situația sătpămâna asta, am zis toți că nu mai ieșim public. Acum, deodată, s-a plasat deasupra tuturor încercând să medieze asupra instituțiilor statului. De pe ce poziție? Că cea de președinte al Senatului nu-i permite”, crede senatorul PSD.

În opinia sa, pozițiile divergente ale liderilor USL din ultima perioadă au creat „o confuzie generală”.”Ciolanul e bun, suntem la guvernare, ne place să avem miniștri, prefecți, șefi de agenții, dar când e vorba de Guvern și de șeful Guvernului – chiar dacă a greșit Victor Ponta – noi suntem altfel, atunci haideți să-i omorăm. A putut cineva să creadă ce a spus Crin Antonescu azi sau e o chestie electorală?”, a adăugat acesta, într-o intervenție la B1.

Mai mult, Ilie Sârbu pune la îndoială viitorul USL, chiar dacă Crin Antonescu a menționat explicit că nu dorește ieșirea de la guvernare a liberalilor. „Ce fel de proiecte comune ar mai putea avea? Că încredere nu mai există”, a concluzionat Sârbu.

Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate,...
Gina Pistol și-a luat fetița și A PLECAT din casa lui Smiley!
FOTO. Triunghi amoros: așa arată vedeta înșelată de soțul ei fotbalist cu o actriță! `Ai...
Durerile de gât nu sunt provocate doar de răceală. De ce te-ar putea durea gâtul
Raed Arafat, anunț cutremurător! Măsura dură care se ia în toate spitalele din România, după...
Lovitură în despărțirea Anamaria Prodan – Laurențiu Reghecampf! Ce spune legea americană după care se...
Motivul pentru care CTP a sărit să vorbească despre divorțul Reghe-Prodanca. Ce s-a întâmplat în...
VIDEO Trucuri pentru a avea mai multe locuri în avion
Mașină care i-a lăsat MASCĂ pe inspectorii de la RAR
Telenovelă în toată regula. Întâlnire de gradul zero între Cristi Borcea și actualul soț al...
BANCUL ZILEI – Fetele de măritat și detaliile picante din dormitor
O femeie a fost violată în tren. Pasagerii nu au intervenit
Gina Pistol și-a luat fetița și A PLECAT din casa lui Smiley!
I se spunea CĂLĂUL și a fost cel mai mare CRIMINAL al tuturor timpurilor. Cum...
Anunțul momentului despre pensionarii din România! Se va întâmpla în curând, au apărut cifrele
Horoscop zilnic, 18 octombrie. Zodia care are mari şanse să obţină o nouă funcţie la...
Avertismentul lui Streinu-Cercel: VIRUSUL va căpăta noi valenţe și va face noi MUTAȚII
Incident grav cu Vladimir Putin și o jurnalistă americană: „O femeie frumoasă, drăguță...”
Veste excelentă pentru românii care vor să se vaccineze: Se întâmplă azi! Toate detaliile
Raed Arafat spune adevărul: Oamenii au fost păcăliți. Toți românii trebuie să știe
Trecerea la ora de iarnă. Au fost schimbate zilele, atenție! Nu mai e valabil ce...
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Pâinea noastră (scumpă) cea de toate zilele? România, producţie record de grâu în 2021