Antonescu spune că parlamentarii USL nu vor participa la dezbaterile modificării Constituției

Redactor:
Politic
Antonescu spune că parlamentarii USL nu vor participa la dezbaterile modificării Constituției
Liderul PNL, Crin Antonescu, a anunțat, vineri, la Ploiești, că parlamentarii USL nu vor participa la dezbaterile pe tema modificării Constituției, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Liderul PNL, Crin Antonescu, a anunțat, vineri, la Ploiești, că parlamentarii USL nu vor participa la dezbaterile pe tema modificării Constituției, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Crin Antonescu a declarat, într-o conferință de presă, răspunzând unei întrebări, că parlamentarii USL nu vor lua parte la dezbaterile pe tema modificării Constituției.

El a arătat că „e suficientă o lege pentru reducerea numărului de parlamentari”, precizând că dacă reprezentanții puterii sunt dispuși ca această lege să fie dezbătută și adoptată, parlamentarii opoziției vor participa la dezbateri.

„Luni, dacă vor să discute această lege, ne prezentăm și am rezolvat jumătate din referendumul mult invocat”, a spus Antonescu.

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, declara, joi, într-o conferință de presă, că PDL va continua săptămâna viitoare, în Parlament, dezbaterea proiectului de modificare a Constituției.

„PDL va continua săptămâna următoare în Parlament dezbaterea pe proiectul de modificare a Constituției”, spunea Voinescu, care adăuga că acest proiect „a fost întâmpinat cu același refuz din partea opoziției”.

Voinescu mai spunea că PDL rămâne credincios referendumului prin care cetățenii s-au pronunțat pentru un Parlamentar unicameral și reducerea la 300 a numărului de parlamentari.

Sever Voinescu afirma că proiectul de revizuire a Constituției se află în dezbaterea Comisiei juridice a Camerei după ce opoziția a blocat discutarea lui într-o comisie special constituită.

Președintele Traian Băsescu declara, recent, în Parlament că adresează opoziției rugămintea de a reveni în Legislativ și a discuta problemele politice aici, unde este locul de dezbatere a chestiunilor politice și administrative.

 

Vestea care zguduie scena politică! Președintele ar fi divorțat în mare secret de soția lui
FOTO. Alina Eremia, imagini fără perdea în costum de baie! Cum s-a pozat pe o...
A vrut să facă o glumă și a intrat la duș peste soția lui cu...
Fosta soție a lui Mădălin Ionescu face senzație pe internet. Fotografiile care șochează
Mama lui Gigi Becali s-a infectat cu coronavirus! Ce a făcut patronul lui FCSB, după...
Ultimul sondaj înainte de alegeri! Cum stau Nicușor Dan și Gabriela Firea. Asta e diferența!
Ţară care anunţă oficial că se confruntă cu al treilea val al pandemiei de coronavirus:...
Vestea care zguduie scena politică! Președintele ar fi divorțat în mare secret de soția lui
A vrut să facă o glumă și a intrat la duș peste soția lui cu...
Supriză de PROPORȚII după ce a fost reconstruită fața unui CĂLUGĂR medieval. „Seamănă mult prea...
EXCLUSIV: Ce i se întâmplă acum primarului PNL, după ce și-a filmat fiica dezbrăcată, în...
Divorțul anului în showbiz! După 3 ani au pus punct
Ce simtome are bruceloza, noua epidemie izbucnită în China. Bacteria a scăpat dintr-un laborator
Alimentul care îți otrăvește ficatul. TOP 15 mâncăruri de evitat dacă ai ficatul gras
Descoperă România cum nu ai mai văzut-o. Destinaţii de vacanţă magice la doi paşi de...
Este oficial: Românii pot lua 50.000 de euro gratis de la stat pentru a-şi deschide...
Inchide