Andreea Traicu
14.06.2017
Politică

Asociația Procurorilor insistă pentru retrimiterea la Parlament a Legii salarizării

Asociația Procurorilor insistă pentru retrimiterea la Parlament a Legii salarizării
Asociația Procurorilor din România transmite că susține inițiativa CSM privind solicitarea adresată președintelui României de a nu promulga legea salarizării, magistrații susținând că se impune reexaminarea legii.

„Asociația salută inițiativa Consiliului Superior al Magistraturii și o susține, apreciind că, în forma adoptată, Parlamentul nu a însușit o mare parte din propunerile de amendamente formulate de Asociația Procurorilor din România, Ministerul Public și Consiliul Superior al Magistraturii, împrejurare în care reexaminarea Legii – cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se impune cu necesitate”, transmit magistrații.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis cu majoritate de voturi, în ședința de luni, trimiterea unei scrisori către președintele Klaus Iohannis prin care solicită întoarcerea legii salarizării în Parlament, pentru „dezbateri reale”, având în vedere diferențele salariale dintre magistrații de la judecătorii și parchetele de pe lângă aceste instanțe și ceilalți.

Inchide