„Au promis oamenilor că le oferă altceva și altfel de politică” / Lider local ALDE, despre deciziile partidului: Un grup de oameni vrea să țină acolo totul sub control

„Au promis oamenilor că le oferă altceva și altfel de politică / Lider local ALDE, despre deciziile partidului: Un grup de oameni vrea să țină acolo totul sub control
Publicat: 02/09/2019, 09:19

Președintele ALDE Gorj, Ion Iordache, a declarat, pentru Mediafax, că se aștepta ca partidul să țină cont de oamenii din teritoriu, de discuțiile și de înțelegerile care existau înainte de europarlamentare.

„Am crezut că și partidele, în general, au nevoie de oameni implicați, oameni care vor să facă treabă, dar după europarlamentare am constatat că nu e chiar așa. Un grup de oameni vrea să țină acolo totul sub control și nu îi interesează de ceea ce se întâmplă în teritoriu și cine sunt oamenii de acolo. Asta este ce am constatat eu. Mă refer la ALDE, sunt supărat și am fost de la europarlamentare începând, sunt supărat de modul în care se comunică și felul în care se ține cont de organizațiile locale. (…) Eu nu am putut nici să fiu de acord (cu deciziile luate în ultima perioadă – n.r.), nici să nu fiu, pentru că nu am fost consultat”, spune Ion Iordache.

În ce privește alianța cu Pro România, liderul din Gorj afirmă că nu o înțelege și nici nu s-a interesat să afle mai mult, cât timp i s-ar fi comunicat date.

Iar despre faptul că Tăriceanu nu mai candidează la Președinție, președintele ALDE Gorj spune că i se pare „o chestiune de lipsă de respect față de noi, nu se face așa”.

„Nu știu la ce s-a gândit, dar trebuia să se gândească că în teritoriu sunt niște oameni care au format echipe, care au făcut o strategie, care au promis oamenilor că le oferă altceva și altfel de politică, pentru că eu pentru asta am intrat în acest partid, pentru a oferi oamenilor altceva. Au fost destul de mulți care mi-au zis, în campanie, că lucrurile se vor întâmpla așa cum se întâmplă acum. Eu am zis că nu e posibil și uite că acum îmi «vezi, ce ți-am spus că așa stau lucrurile cu politica, degeaba încerci tu să faci altceva, că nu e așa». Ar fi trebuit să ne așezăm la o masă și să venim cu niște date, cu niște studii, analize puse pe masă și să tragem o concluzie împreună. Să fim cu toții de acord sau marea majoritate să fim de acord că direcția este una pe care o stabilim împreună, nu știu dacă cu domnul Tăriceanu sau fără, sau poate chiar soluția aceasta pe care au ales-o dumnealor este cea mai bună, nu Știu, dar atâta timp cât nu am fost consultat și nu știm ce a stat la bazele acestei decizii, nu pot să comentez, că nu înțeleg”, susține liderul ALDE Gorj.

Întrebat dacă se va retrage din partid, acesta a răspuns că ia în calcul această variantă, dar din alte considerente.

La rândul său, președintele ALDE Hunedoara, Mircea Moloț, spune că ALDE e un partid tânăr, „de abia acum începe să învețe să umble în picioare, a avut tangență cu cetățeanul la două alegeri, îi dăm șansele care sunt ale oricărui tânăr care începe să meargă în picioare, să învețe să meargă bine, sper să fi învățat toate organizațiile din palma pe care a luat-o la europarlamentare și măsurile pe care le luăm pentru a ne redresa și a deveni acel partid care să aibă un procent din două cifre”.

În ce privește retragerea lui Tăriceanu de la prezidențiale, Moloț a spus că și el ar fi făcut la fel, dacă ar fi constatat că nu are șanse.

Președintele ALDE Mehedinți, Viorel Palașcă, spune că a participat la vot când s-au luat ultimele decizii, iar acum „rămâne să vedem. Deocamdată este alianță electorală pentru susținerea candidatului independent Mircea Diaconu, doar despre asta vorbim în momentul de față. Rămâne să vedem timpul ce va aduce”.

Viorel Palașcă adaugă însă că persoanl i-ar fi plăcut ca Tăriceanu să candideze.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA