Berceanu cere demisia lui Boc și congres extraordinar al PDL. Cine mai pleacă din partid

Berceanu cere demisia lui Boc și congres extraordinar al PDL. Cine mai pleacă din partid
Publicat: 13/06/2012, 15:57
Actualizat: 04/08/2014, 02:46

Tensiune maximă în PDL după pierderea la scor a alegerilor locale. Cu rezultatele pe masă, lideri ai democrat-liberalilor cer demisia echipei de conducere a partidului în frunte cu Emil Boc, chit că acesta a câștigat primăria Clujului. Senatorul Radu Berceanu a declarat că în ședința de joi a Colegiului Director îi va cere demisia lui Boc, apreciind că este inadmisibil să ai președintele și guvernarea și să pierzi astfel alegerile.

„Nu poți să vrei să fii șef și când se întâmplă ceva să nu ai nicio responsabilitate. Ce, o să vină Victor Ponta și o să zică vă dăm noi cinci procente că nu vrem să avem 90 la sută? (…)Trebuie ca întregul BPN, conducerea centrală națională a partidului, să-și dea demisia și să facem un congres mare de 5.000 de oameni, cum am făcut totdeauna, în afară de ăsta ultimul, mai aranjat așa, în care să decidă cine să conducă și mai ales când să conducă, cei care au muncit și au câștigat, au participat la aceste alegeri: primarii, cei care au candidat de primari și au ratat la 20-30 de voturi, că ăia sunt oamenii pe care se bazează partidul(…) Ce, o să vină Victor Ponta și o să zică vă dăm noi cinci procente că nu vrem să avem 90 la sută?”, a spus Radu Berceanu, care a spus că și el are o responsabilitate politică la Dolj, însă nu a făcut parte din conducerea partidului ca să i se poată reproșa mai mult.

Supărare și la Buzău. Deputatul Cezar Preda a declarat că pentru rezultatele proaste la alegerile locale „ar trebui să răspundă grupul ăla de prieteni care punea miniștri în 2009”.

„Eu n-am stat la televizor. Am mers în campanie și am constatat că lumea spunea, nu de Traian Băsescu. Spunea de Boc, de Udrea și de modul arogant în care am guvernat. Deciziile trebuie să le luăm mâine, altfel o să fie terapie de grup”, a spus Preda.

Constanța și Bihorul vor congres

„Împărtășesc aceeași idee cu domnul Radu Berceanu. Și eu susțin că este nevoie de o reorganizare a partidului de sus până jos. Această reorganizare trebuie să înceapă de la președintele partidului și să meargă până la toate structurile”, a declarat și Gigi Chiru, președintele PDL Constanța, citat de Mediafax.

De la Bihor, Ionel Avrigeanu crere și el congres. „Și eu cred că trebuie o schimbare rapidă în partid. În maximum o lună, o lună și jumătate, trebuie să organizăm un congres, o conferință națională, și aleasă o altă conducere. Este punctul meu de vedere personal, nu al partidului, încă nu am discutat. Dar eu cred că trebuie schimbări la nivelul conducerii naționale”, a declarat el.

Videanu: Nu e nevoie de congres

Mai temperați, Vasile Blaga și Adriean Videanu își sfătuiesc colegii să poarte discuțiile un partid.

„Eu îi sfătuiesc și îi rog să discutăm în partid. Eu îmi voi exprima punctul de vedere în Colegiul Director”, a spus Vasile Blaga.

„Eu nu cred că e nevoie de un congres în momentul de față, pentru că important e să se consolideze și să se intre în logica de campanie pentru alegerile parlamentare. Având în vedere rezultatul votului politic, în care PDL, singur și în alianțele făcute la nivel local, a luat aproape 23,8% și având în vedere că avem peste 800 de primari, cred că ceea ce-i trebuie PDL astăzi este să recunoască anumite greșeli pe care le-a făcut în ultimii trei ani, pentru care de altfel a fost și sancționat de electorat și să intre în logica de campanie electorală pentru alegerile parlamentare, în ideea de a reveni la guvernare în noiembrie, lucru perfect posibil, pentru că votul politic al USL este de aproximativ 50,76% și trebuie să luăm în calcul faptul că USL a fost pe vârful său de formă politică”, a spus și Adriean Videanu.

„Ce să-i reproșezi lui Boc? A câștigat. Mulți au stat pe tron, după copac”

La rândul său, liderul PDL Iași, senatorul Dumitru Oprea, susține că nu președintele partidului este vinovat de scorul obținut de partid în alegerile locale, spunând că Emil Boc a câștigat Primăria Cluj-Napoca, sub sigla PDL și a dovedit că se poate.

„Mulți au stat pe tron, după copac. E simplu să vii acum să spui că trebuie schimbat tot. Emil Boc a salvat inclusiv onoarea lui. A mers la Cluj, sub sigla PDL și a câștigat. Ce să-i reproșezi lui Boc?”, a afirmat Oprea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Epidemie de singurătate printre părinți, dezvăluie un studiu din SUA