Boc păstrează misterul în jurul pedelistului care ar putea prelua cea de-a doua funcție în stat: Vindem pielea ursului din pădure. Nu mă hazardez în niciun fel de pronosticuri

Boc păstrează misterul în jurul pedelistului care ar putea prelua cea de-a doua funcție în stat: Vindem pielea ursului din pădure. Nu mă hazardez în niciun fel de pronosticuri
Publicat: 23/04/2012, 19:18
Actualizat: 23/04/2012, 20:47

Liderul PD-L, Emil Boc, a explicat, marți seară, că grupuldemocrat-liberalilor urmează o procedură prevăzută de Regulamentatunci când solicită revocarea lui Mircea Geoană de la CamereiSuperioare a Parlamentului, dar a evitat să spună dacă formațiuneape care o conduce a pregătit un înlocuitor pentru social-democrat.”A fost o decizie pornită de la grupul parlamentar din Senat înbaza unui abuz și a unor abuzuri făcute de președinteleSenatului.

Din datele strânse de colegii mei, din nefericire domnul MirceaGeoană a încetat să se mai comporte ca un președinte al SenatuluiRomâniei și a devenit un președinte al senatorilor PSD, apărândinteresele celor de acolo, motiv care i-a determinat pe colegii meisă declanșeze o procedură prevăzută de Regulament, pentru căpreședintele Senatului a refuzat să pună pe ordinea de zi sau săsupună votului plenului un lucru asupra căruia nu se tranșase înBiroul Permanent”, a povestit Boc argumentele taberei pedeliste șiudemeriste.

Cele două greșeli capitale ale social-democratului:independenții și supervotul

El mai susține că fostul lider al PSD a refuzat „un lucru normalși de bun-simț”, atunci când nu a supus votului Senatului deciziaca independenții să își păstreze locurile în comisii. „Nu-i scoțipe oameni din comisii să-i trimiți, ce să facă? Au fost totușialeși în Parlamentul României, au o anumită profesie, au făcutparte dintr-o comisie, îi lași să activeze. De aceea, domnulpreședinte al Senatului s-a comportat ca un președinte servindinteresele PSD-ului, și nu interesele Parlamentului României”, aspus liderul democrat-liberal.

Emil Boc a mai susținut, la OTV, că Mircea Geoană a mai încălcato dată Regulamentul, când și-a exercitat „supervotul”, existândchiar o decizie a Curții Constituționale care constatăneconstituționalitatea acestui gest.

Infirmând pe de o parte că scopul pedeliștilor este acela de a-lschimba cu orice preț pe Geoană de la șefia Camerei Superioare aLegislativului, pe de altă parte președintele PD-L a evitat săavanseze vreun nume din cadrul formațiunii sale care ar putea săpreia o doua funcție în stat. „Vindem pielea ursului din pădure…Important este să se deruleze treaba în principal a grupuluisenatorial. Nu mă hazardez în niciun fel de pronosticuri. E treabapolitică și procedurală a grupului de la Senat să urmeze oprocedură prevăzută de Regulament”, s-a eschivat Emil Boc.(M.T.)

Situaţia dramatică prin care trece un brand uriaş al României. Ce se poate întâmpla în...
Interzis săracilor! Cât costă o omletă în restaurantul lui Victor Slav din București
FOTO. Loredana Groza, noi imagini controversate! Cum s-a lăsat pozată și filmată cântăreața
Durerile de gât nu sunt provocate doar de răceală. De ce te-ar putea durea gâtul
Raed Arafat, anunț cutremurător! Măsura dură care se ia în toate spitalele din România, după...
Simona Halep și Mircea Badea, întâlnire de gradul zero in trafic! Bolidul sportivei, criticat de...
Crește valoarea tichetelor de masă! E oficial, cu cât vor fi majorate de luna aceasta
VIDEO Trucuri pentru a avea mai multe locuri în avion
Cât este de ușor de modificat kilometrajul unei mașini moderne? Testat pe mașini produse după...
Telenovelă în toată regula. Întâlnire de gradul zero între Cristi Borcea și actualul soț al...
BANCUL ZILEI – Fetele de măritat și detaliile picante din dormitor
Tratamentul mortal pe care mii de români îl iau singuri acasă. Avertismentul unui medic: Nu...
Ce meserie are iubita lui Laurențiu Reghecampf? Corina a studiat la Cambridge!
I se spunea CĂLĂUL și a fost cel mai mare CRIMINAL al tuturor timpurilor. Cum...
Adevărul despre soția lui Mihai Gâdea! Femeia câștigă bani mulți, poate e chiar mai bogată...
Zodiile pe care le va lovi karma în 2022. Greşelile pentru care vor plăti
Pregătește-te pentru alergare
Incident grav cu Vladimir Putin și o jurnalistă americană: „O femeie frumoasă, drăguță...”
Vestea ȘOC a momentului în România: A fost găsită moartă
Europa se zguduie din temelii! Criza care va lovi dur și România. Va ține până...
VIDEO zdrobitor! Dacian Cioloș, făcut de râs la Digi 24
EXCLUSIV. E război total pe piaţa de energie. De ce avem de fapt facturi prea...
Pâinea noastră (scumpă) cea de toate zilele? România, producţie record de grâu în 2021