Prima pagină » Știri politice » Bolojan se spală pe mâini și anunță că Executivul condus de el a guvernat corect, pentru interesele României, și că nu i-a mințit pe oameni

Bolojan se spală pe mâini și anunță că Executivul condus de el a guvernat corect, pentru interesele României, și că nu i-a mințit pe oameni

Bolojan se spală pe mâini și anunță că Executivul condus de el a guvernat corect, pentru interesele României, și că nu i-a mințit pe oameni

Premierul demis Ilie Bolojan a transmis, printr-un mesaj publicat pe Facebook de Partidul Național Liberal, că, în opinia sa, Executivul „a guvernat corect” pentru interesele României. Bolojan susține că „a demonstrat că se poate guverna corect” și nu i-a mințit pe români. Printre realizările cu care premierul demis se mândrește se numără reabilitarea unor școli și spitale. Bolojan omite, însă, să spună că, în perioada guvernării sale, România a ajuns la cea mai ridicată inflație din Uniunea Europeană, investițiile străine directe s-au diminuat cu peste 80%, iar puterea de cumpărare a românilor continuă să se prăbușească de la o lună la alta și atrage, după sine, o scădere drastică a consumului.

Sondaj Gândul


Ce fel de premier vrei să desemneze președintele Nicușor Dan?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

„Eu consider că acest guvern, care sigur e la final de mandat, a făcut ceea ce trebuie pentru România. Am făcut tot ce a fost posibil să nu pierdem banii europeni. Cele mai grele luni au fost ultimele patru de vară, când am rămas înainte de a închide finanțările într-o formulă de interimat în care nu poți să faci ceea ce trebuie. Și dacă pierdem acești bani sau îi pierdeam, n-am fi avut nici Autostrada Moldovei, care s-a deschis parțial. La final de an se mai deschide un tronson și, în primăvară, vom circula până la Pașcani. N-am fi avut nici școlile reabilitate din toate orașele din România și din toate satele. N-am fi avut drumuri, spitale și așa mai departe.”

Ilie Bolojan susține că nu i-a mințit pe români

Premierul demis a mai declarat că, în opinia sa, oamenii nu au fost mințiți și susține că Executivul condus de el „a guvernat cu respect față de cetățeni”.

„Am trecut peste toate obstacolele și suntem în situația în care suntem acum. Am demonstrat că se poate guverna corect. Nu i-am mințit pe oameni, nu le-am creat niște așteptări care nu pot fi onorate. Am guvernat cu respect față de cetățenii țării noastre”, a afirmat, în încheiere, Ilie Bolojan.

Efectele guvernării „corecte” și impactul asupra mediului economic

În cele aproape 15 luni de guvernare, puterea de cumpărare a românilor și, implicit, consumul au scăzut la cote alarmante. Prăbușirea puterii financiare a românilor continuă să accelereze, pe fondul măsurilor de austeritate impuse de Bolojan. Tendința nu pare însă că s-ar remedia prea curând, iar premierul demis a anunțat că austeritatea trebuie să continue și în 2027.

În timpul guvernării Bolojan, investițiile străine directe au scăzut cu aproape 82%. Mai mult decât atât, numeroase fabrici din companii din România au pus, în această perioadă, lacătul pe uși.

Puterea de cumpărare a românilor este afectată nu doar de majorările de taxe, impozite, accize sau TVA. Analiștii susțin că cel mai puternic efect inflaționist se datorează creșterilor vertiginoase ale tarifelor pentru energia electrică.

Mai mult decât atât, Bolojan a pus ochii și pe banii pensionarilor, iar o bună parte dintre aceștia au fost impozitați pentru a crește contribuțiile la Casa de Asigurări de Sănătate.

Comentarii 1

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
Fierbe lumea interlopă! Frații Caran s-au bătut ca în filme. Ce au avut de împărțit Costel și Emil
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
„Fascismul nu se învinge spunându-le oamenilor că sunt proști”. Gelu Duminică critică Biserica pentru lipsa unei reacții după „prohodul” lui CTP
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Ana Pandeli îl dă de gol pe Codin Maticiuc: „Simți că-ți toacă nervii 6 luni din 12”
Digi24
Metodă de execuție folosită în SUA, pentru prima dată de la al Doilea Război Mondial.
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!