Călin Popescu Tăriceanu, despre MCV: A venit momentul ca UE să abandoneze acest mecanism tendențios și incorect

Călin Popescu Tăriceanu, despre MCV: A venit momentul ca UE să abandoneze acest mecanism tendențios și incorect
Publicat: 29/10/2019, 09:59

„Sunt câțiva ani de când tot atrag atenția public că ceva nu e în ordine cu rapoartele MCV privind România. Par să fie compuse după ureche, ori poate sunt livrate gata scrise de cineva din țară, iar la Bruxelles sunt doar semnate și asumate. De altfel, asta susțin și unele asociații profesionale ale magistraților de la noi, legat de ultimul MCV și nu doar de el, atunci când denunță public faptul că oficialii europeni sunt profund subiectivi”, a scris Călin Popescu Tăriceanu, marți, pe Facebook.

Liderul ALDE a adăugat că rapoartele MCV au excelat prin eludarea unor decizii legitime ale Parlamentului.

„Rapoartele MCV au excelat, ne amintim, inclusiv în a cere eludarea unor decizii legitime ale Parlamentului, consfințite și de CCR, adică un atac direct la suveranitate. Circulă deja o ironie amară în media, conform căreia, anul ăsta, Bruxellesul a confundat România cu Bulgaria, țară în care nu a fost condamnat niciun mare corupt, niciun ministru, niciun parlamentar, în timp ce la noi numărul lor e de ordinul zecilor”, a explicat Tăriceanu.

El a mai spus că România este ținută în continuare la zid, iar Bulgaria „mângâiată duios pe cap”, cu toate că șeful anticorupție din Bulgaria a demisionat, pe motiv de corupție.

„Ca să fie tacâmul complet, șeful anticorupției din Bulgaria și-a dat recent demisia pe motiv de corupție. De fapt, vecinii noștri nici nu au catadicsit să-și facă un DNA, având o droaie de organisme mai mici și circulă la ei glume gen „dacă fiecare stat are mafia lui, în Bulgaria mafia are un stat”. Și atunci cum de Bulgaria e mângâiată duios pe cap, iar România e ținută pe mai departe la zid, sub amenințarea puștii MCV?”, a completat Călin Popescu Tăriceanu.

Acesta a precizat că „nu știu și nu pot să înțeleg. Și nici nu vreau să dau crezare teoriei conform căreia ridicarea MCV ar consfinți, de fapt, frângerea definitivă pe genunchi a unei țări din Est, adică exact situația Bulgariei, unde corupția e în floare, dar nu există crâcneli față de puterile „protectoare”. La loc de cinste Rusia și Germania, care și-au împărțit egal economia țării”.

Liderul ALDE se întreabă dacă „e România pedepsită cu MCV, pe mai departe, pentru că nu s-a predat încă total?”

„Pentru că încă mai are zvâcniri de orgoliu și de demnitate și nu înghite necondiționat tot ce i se livrează din exterior? Cred că a venit momentul ca povestea să înceteze, iar UE să abandoneze acest mecanism tendențios, incorect și inegal numit Mecanismul de Cooperare și Verificare, în fapt o riglă de bătut la palmă copiii care nu își fac „lecțiile” strict conform viziunii „profesorilor” de la Bruxelles”, a conchis Tăriceanu.

CE a adoptat, marți, ultimul raport privind evoluția situației din România în domeniul reformei sistemului judiciar și al luptei împotriva corupției, în contextul angajamentelor asumate de țara noastră în cadrul mecanismului de cooperare și de verificare (MCV).

Comisia Europeană subliniază, într-un comunicat privind raportul MCV, că s-a constatat, în România, o involuție față de progresele din anii precedenți, ceea ce reprezintă o sursă de preocupare majoră, subliniind că regretă că țara noastră nu a pus în aplicare recomandările din 2018.

Documentul cuprinde o serie de critici care vizează Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, legile justiției, modificarea codurilor penale, însă apreciază eforturile Ministerului Justiției.

Bulgaria a înregistrat progrese suficiente în implementarea angajamentelor asumate prin aderarea la UE, deși trebuie să îmbunătățească anumite elemente, anunță Comisia Europeană, subliniind că decizia de anulare a Mecanismului de Cooperare și Verificare va trebui confirmată de alte instituții.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
''Să-i fie țărâna ușoară!'' Dana Roba, mesaj neașteptat despre Daniel Balaciu. Cum a amenințat-o soțul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Umilință maximă pentru noii Chefi la cuțite: Niște habarniști
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
O zonă turistică populară, închisă din cauza unor flori care miros urât