Călin Popescu Tăriceanu: Moțiunea de cenzură trece. PSD are 211 parlamentari / Liderul ALDE anunță condițiile în care va susține un nou guvern

Călin Popescu Tăriceanu: Moțiunea de cenzură trece. PSD are 211 parlamentari / Liderul ALDE anunță condițiile în care va susține un nou guvern
Publicat: 09/10/2019, 23:52

„(Moțiunea de cenzură – n.r.) trece, pentru că aici e o aritmetică simplă, câte voturi are PSD. Au încercat o lovitură de forță asupra ALDE, printr-o încercare de preluare ostilă, adică preluare fără acordul celui care este vizat. Sunt șapte parlamentari în această situație care au plecat de la noi. Cu 204 mandate cât are PSD în momentul de față plus șapte suntem la 211. Mai lipsesc câte unul, doi de la diferite partide și aritmetica nu le iese. (…) Moțiunea a fost semnată de 237 de parlamentari iar între timp sunt și alții care s-au adăugat”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, miercuri seară, la România Tv.

Totodată, liderul senatorilor ALDE a spus că ideea de a oferi bani parlamentarilor pentru a le câștiga susținerea este „degradant moral” și are un aspect penal.

„În astfel de momente cheie e de așteptat ca, prin forța argumentelor, dacă poți, să convingi anumiți parlamentari să te voteze. Mai există și alt gen de promisiuni. Am citit în presă că au fost și astfel de oferte cu bani. Au apărut zvonuri. Nici nu aș vrea să aud de așa ceva. Ăla e momentul degradant moral, pe lângă aspectul penal”, a completat Tăriceanu.

Anterior, Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că se bazează la moțiunea de cenzură pe susținerea a 20 de parlamentari ALDE, cei care au și semnat documentul.

Moțiunea de cenzură va fi dezbătută și votată, joi, de la ora 10.00, în plenul reunit al Parlamentului.

Călin Popescu Tăriceanu anunță condițiile în care va susține un nou Guvern

Călin Popescu Tăriceanu a declarat că președintele Klaus Iohannis va fi nevoit să numească un nou Guvern pentru a evita prelungirea perioadei de instabilitate. Acesta exclude varianta susținerii unui guvern tehnocrat și va pune condiții noului Executiv în privința aplicării măsurilor economice.

„România și nici partidele politice nu-și pot permite să intre într-o perioadă prelungită de instabilitate. E nevoie de un Guvern. Soluțiile care sunt la dispoziția președintelui mă conduc la două concluzii: fie se face un guvern politic, în jurul celui care a inițiat moțiunea, PNL. PNL-ul, la rândul lui, are varianta să facă un guvern monocolor sau un guvern de coaliție mai largă. Noi am spus că nu suntem interesați de această variantă. USR nu vrea. Probabil că va trebui să meargă pe o formulă de guvern monocolor. A doua variantă este un guvern de tranziție, până la alegerile din 2020, pentru că chestiunea cu alegerile anticipate este o poveste de adormit copiii. 90% din parlamentari nu vor să-și încheie mandatul. S-ar putea forma un guvern de tehnocrați. Cioloș e pregătit din nou să devină prim-ministru”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, miercuri seară, la România Tv.

Tăriceanu va susține nou guvern dacă va respecta condițiile ALDE pe plan economic, inclusiv alocarea financiară „consistentă” pentru proiectele mari de infrastructură.

„Suntem dispuși să susținem noul guvern în anumite condiții: dacă nu umblă la cota unică de impozitare, dacă nu se intervine la guvernanța corporatistă și nu se revine la numiri politice. Mergem cu condiția să existe o alocare consistentă pe proiectele mari de infrastructură cu cifre foarte clare. Dacă măsurile care vor încerca să fie adoptate vor afecta mediul economic, îmi pare foarte rău. Eu abia aștept să vedem ce tăiem din Ordonața 114 ca să revenim la o normalitate”, a afirmat liderul ALDE.

Totodată, liderul senatorilor ALDE își dorește ca Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) să rămână funcțională.

„Înainte de a se înființa Secția Specială, aceeași secție era bună și funcționa în cadrul DNA. A scos judecătorii de sub presiunea sub care au funcționat. Trebuie să revenim la o normalitate și aceste abuzuri care s-au întâmplat nu trebuiesc mușamalizate”, a conchis Tăriceanu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Detalii halucinante au ieșit la iveală în cazul presupusului criminal din Orhei. Bărbatul este bănuit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa...