Când va face Băsescu prima declarație după decizia CCR de invalidare a referendumului

Când va face Băsescu prima declarație după decizia CCR de invalidare a referendumului
Publicat: 21/08/2012, 19:21
Actualizat: 01/08/2014, 15:13

O declarație a președintelui suspendat Traian Băsescu cu privire la decizia luată marți de Curtea Constituțională în legătură cu referendumul ar fi posibilă miercuri, după citirea în plenul Curții a textului deciziei, au declarat pentru MEDIAFAX surse din staff-ul de campanie al acestuia.

Traian Băsescu a decis să nu aibă nicio reacție privind decizia CC în cursul acestei zile, au mai precizat sursele menționate.

De altfel, președintele suspendat nici nu a mai venit marți la sediul său de campanie din strada Comănița nr.9.

Traian Băsescu a fost așteptat, marți, la sediul său de campanie, de câteva zeci de jurnaliști ai presei române, dar și internaționale pentru o eventuală declarație a sa privind decizia de marți a Curții Constituționale cu privire la referendum.

Numărul echipelor de jurnaliști din fața sediului de campanie al lui Băsescu a crescut rapid după ce a fost anunțată la prânz decizia Curții Constituționale de a nu valida referendumul din 29 iulie și, de asemenea, a crescut și numărul efectivelor de jandarmi. Aceștia au coborât din mașini și gardurile folosite pentru blocarea accesului pe stradă, însă traficul nu a fost restricționat, iar singurul incident a fost venirea pe stradă a unui protestatar anti-Băsescu, care a fugit până sub ferestrele sediului de campanie, unde a scandat cu putere câteva lozinci împotriva președintelui suspendat și a Curții Constituționale, fiind apoi ridicat de o echipă de jandarmi.

După prânz, la sediul de campanie au venit și câțiva simpatizanți ai lui Băsescu. Aceștia le-au dat buchete de flori persoanelor din staff-ul de campanie al lui Băsescu.

La sediul de campanie s-au aflat, în cursul zilei, Bogdan Drăgoi, Bogdan Oprea, Bogdan Mănoiu, Sebastian Lăzăroiu și Cristian Diaconescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară s-a dus în Dubai ca să mediteze copiii miliardarilor. Un băiat i-a făcut...
Scandal în familia lui Mădălin Păduran, după înmormântare. Narcisa, iubita tânărului, acuzată că a deschis...
FOTO. Imagini incendiare cu Cristina ICH! S-a răzbunat pe Piți jr. și s-a pozat într-un...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Misterul unei crime a fost elucidat după 56 de ani. Cum s-a dat de gol...
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Vești TRISTE despre Kate Middleton! Starea de sănătate a Prințesei de Wales nu este deloc...
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb...
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a...
Nivelurile apei din barajele din Istanbul se ridică la peste 81%! Ce spun experții despre...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Sutienele sunt o necesitate de bază care ar trebui să fie scutite de TVA, spun...
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
Fumatul este INTERZIS la 5 m de altă persoană! Noua regulă intră în vigoare
ȘOC ÎN PNL. A fost găsit spânzurat în casă
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13...
Cine este tânărul de 23 de ani care a încetat din viață într-un cumplit accident...
Patrick nu crede în atracția lui Robi față de Julia! Ce au spus Virginia și...
"Mie nu îmi place să ling, după ce am scuipat o dată". Gheorghe Turda, despre...
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Microsoft pariază pe Inteligența Artificială și investește într-o companie din Abu Dhabi