CCR a admis SESIZAREA lui Iohannis pe Legea lui Rădulescu, care PRESCRIE LA TREI ANI conflictul de interese

Redactor:
Ana Petrescu
CCR a admis SESIZAREA lui Iohannis pe Legea lui Rădulescu, care PRESCRIE LA TREI ANI conflictul de interese
CCR a admis, marți, sesizarea președintelui Klaus Iohannis în legătură cu proiectul adoptat de Senat al lui Cătălin Rădulescu care prevede ca starea de incompatibilitate și conflictul de interese să fie prescrise după trei ani de la data săvârșirii lor, legea urmând să se reîntoarcă în Parlament.

„Obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru completarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr.144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, obiecție formulată de Președintele României”, este unul dintre punctele de pe ordinea de zi a ședinței de marți a Curții Constituționale a României (CCR), publicată pe site-ul instituției.

Dezbaterea asupra acestei obiecții a fost amânată în mai multe rânduri de către judecătorii Curții.

Pe 2 august, președintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituțională în legătură proiectul adoptat de Parlament și inițiat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu.

Șeful statului argumentează că „în cuprinsul aceluiași act normativ se regăsesc două dispoziții contradictorii cu privire la momentul până la care Agenția Națională de Integritate poate evalua diferențele semnificative de avere, existența unor conflicte de interese sau a unor stări de incompatibilitate”, potrivit sesizării transmise de Iohannis Curții Constituționale, informează Administrația Prezidențială.

De asemenea, președintele României face referire în legea criticată și la un nou alineat introdus la articolul 25 care face imposibilă sancționarea de către ANI pentru nerespectarea regimului juridic al incompatibilităților și al conflictelor de interese. Președintele mai spune că prevederile acestui alineat contravin principiului statului de drept stipulat în Constituție, și este afectată direct activitatea Agenției Naționale de Integritate de prevenire și sancționare a averilor nejustificate, a incompatibilitățior și conflictelor de interese.

„Mai mult, art. 25 alin. (5) nou introdus prin legea criticată conduce la imposibilitatea Agenției Naționale de Integritate – instituție cu competență unică în materia evaluării declarației de avere, a datelor și a informațiilor privind averea existentă, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcțiilor ori demnităților publice, precum și cea de evaluare a conflictelor de interese și a incompatibilităților, urmată de confirmarea/infirmarea instanțelor de judecată – să mai evalueze și să sancționeze nerespectarea regimului juridic al incompatibilităților și al conflictelor de interese. (…) Dispozițiile legii supuse controlului Curții Constituționale contravin principiului statului de drept consacrat de art. 1 alin. (3) din Constituție, afectând în mod direct activitatea de prevenire și sancționare a averilor nejustificate, a conflictelor de interese sau a incompatibilităților”, potrivit sursei citate.

„Totodată, norma nou introdusă prevede că „faptele (…) se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârșirii lor”. Această soluție legislativă este lipsită de claritate și precizie, întrucât conduce la concluzia că faptele se prescriu, când, în realitate, norma ar trebui să expliciteze că este vizată prescripția răspunderii”, completează Iohannis în textul sesizării.

Pe 10 iulie, Senatul a adoptat, decizional, inițiativa legislativă a deputatului PSD Cătălin Rădulescu care prevede ca starea de incompatibilitate și conflictul de interese să fie prescrise după trei ani de la data săvârșirii lor. Proiectul a fost adoptat cu 72 de voturi „pentru” și 13 „împotrivă”.

Propunerea legislativă vizează modificarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate (ANI), precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

Faptele săvârșite de persoanele aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice ce determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de 3 ani de la data săvârșirii lor,” prevede unicul articol al propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr.144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

Inchide