Cine este OMUL DIN UMBRĂ care a coordonat în Parlament operațiunile „Codul Penal” și „Grațierea”

Cine este OMUL DIN UMBRĂ care a coordonat în Parlament operațiunile „Codul Penal și „Grațierea
Publicat: 12/12/2013, 11:35
Actualizat: 11/07/2019, 17:43

Deputatul Florin Iordache (PSD) este „omul din umbră” care a coordonat în Parlament modificările aduse Codului Penal de Comisia Juridică a Camerei Deputaților și aprobarea proiectului de lege privind amnistia și grațierea. Deși nu ocupă oficial funcția de lider de grup al PSD, Iordache este cel care supraveghează toate mișcările din Parlament ale social-democraților în privința proiectelor legislative. Toate proiectele importante sau delicate pe care pesediștii vor să le adopte în Parlament sunt lăsate de premierul Ponta în „sarcina” deputatului Iordache, susțin surse parlamentare.

Iordache se află la al patrulea mandat de parlamentar, fiind un apropiat al lui Adrian Năstase și al premierului Victor Ponta. La începutul sesiunii parlamentare, Iordache a dorit să preia șefia Comisiei Juridice din Camera Deputaților, au afirmat sursele citate. Din cauza împărțirii pe bază de algoritm, PSD a cedat șefia Comisiei celor de la PC, care l-au nominalizat pe Bogdan Ciucă.

În aceste condiții, pentru a prelua șefia unei Comisii, Iordache a fost redirecționat către comisia de Muncă, unde a fost instalat președinte.

În Parlament, Iordache este omul care se ocupă de toate proiectele de lege sau problemele delicate promovate de PSD sau indirect, de premierul Victor Ponta. Biroul de comandă este la președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, unde de cele mai multe ori social-democrații se întâlnesc în formula Ponta – Zgonea – Iordache – Sârbu.

Responsabil de Roșia Montană și Constituție

În această toamnă, lui Iordache i s-a repartizat controversatul proiect de la Roșia Montană. În prima fază, Iordache a fost trimis în Comisia Specială cu rolul de a supraveghea mersul lucrărilor. El a fost cel care a amendat serios hotărârea trimisă de Guvern în Parlament privind Roșia Montană. În momentul în care social-democrații au dorit să ascundă proiectul Roșia Montană sub forma unui nou document elaborat de Comisia specială, Iordache a avut rolul principal de elaborare a amendamentelor. După ce liberalii s-au opus vehement, atât proiectului venit de la Guvern, dar și celui nou apărut în cadrul Comisiei, Florin Iordache a fost cel care a făcut următorul pas. A luat amendamentele din Comisie și le-a introdus în legea minelor.

Amendamentele lui Iordache au fost respinse în Senat de liberali, dar discuția s-a reluat la Camera Deputaților, unde legea minelor a picat doar pentru că nu a existat cvorumul necesar.

Social-democratul a făcut parte și din Comisia de revizuire a Constituției.

Iordache a fost cel care s-a ocupat și de modificările aduse Codului Penal și cel care s-a asigurat că proiectul de lege privind amnistierea și grațierea urmează să primească raport favorabil din partea Comisiei Juridice. În cursul zilei de luni, Iordache a venit de mai multe ori la ședința Comisiei Juridice pentru a discuta cu președintele acesteia, Bogdan Ciucă.

Surse parlamentare au dezvăluit pentru gândul că, într-o altă sală aparținând Comisiei Juridice, Bogdan Ciucă (PC), Florin Iordache (PSD) și Theodor Nicolescu (PNL) au discutat „la secret” despre modificările care urmau să fie aduse Codului Penal. În tot acest timp, în Comisia Juridică s-a dezbătut timp de mai multe ore legea lobby-ului.

Cu toate că are obligația să prezinte pe site-ul instituției, Rapoartele asupra proiectele dezbătute, Comisia Juridică nu a publicat nici Raportul asupra modificărilor aduse Codului Penal și nici cel pentru proiectul de lege asupra amnistiei și grațierii. Președintele Comisiei Juridice Bogdan Ciucă susține că aceste rapoarte au fost trimise către departamentul IT, dar acesta nu le-a publicat pe site-ul instituției.

În această vară, social-democratul Florin Iordache s-a pronunțat și pentru modificarea legii ANI.

Filmul zilei de luni

Social-democrații aveau pregătite de două săptămâni trei mutări importante: modificări la Codul Penal, raport favorabil pentru legea amnistierii și grațierii, legea lobby-ului. Misiunea i-a revenit lui Florin Iordache, care a coordonat „din umbră” întreaga ședință a Comisiei Juridice.

Timp de mai multe ore, începând cu orele 18, deputații juriști au discutat legea lobby-ului. Cu câteva minute înaintea orelor 22, ședința se încheie și legea lobby-ului primește raport favorabil. Președintele Comisiei dă declarații pe marginea acestui subiect. După ce acesta părăsește sala, o femeie de serviciu le cere jurnaliștilor să părăsească sala „deoarece programul s-a încheiat de la ora 21.30″ și „pierde mașina spre casă”. Femeia de serviciu stinge luminile, iar jurnaliștii sunt dați afară din sală. În acel moment, niciun deputat jurist nu se mai afla în sală, cei șase – șapte deputați care au participat la ședință fiind plecați demult din sală.

Președintele Comisiei Juridice, Bogdan Ciucă, a declarat că ședința a avut loc după plecarea presei, deoarece deputații juriști nu au mai dorit să vină a doua zi de dimineață la ora opt la ședință. Potrivit declarațiilor lui Ciucă, s-a convocat ad-hoc o nouă ședință la care participat deputați de la toate grupurile parlamentare. Dacă la cele cinci ore de ședință au fost doar 6 – 7 parlamentari prezenți, potrivit documentelor Comisiei la ședința nocturnă au participat 24 de deputați. Presa nu a fost informată despre această nouă ședință.

Surse parlamentare au declarat pentru gândul că modificările la Codul Penal și aprobarea raportului privind proiectul de lege referitor la grațiere și amnistiere s-au realizat într-o altă sală a Parlamentului, unde au fost prezenți Bogdan Ciucă, Florin Iordache și Cătălin Teodorescu, în timp ce la Comisia Juridică se discuta legea lobby-ului.

A doua zi, marți, 10 decembrie, toate aceste proiecte au fost introduse pe ordinea de zi suplimentară a Camerei Deputaților. Din cauza opoziției liberalilor, care nu au dorit să voteze proiectul de lege privind amnistierea și grațierea, acesta a fost scos rapid de pe ordinea de zi. În schimb, modificările la Codul Penal au primit votul deputaților.

Un alt amendament marca Iordache

Deputatul PSD Florin Iordache a propus în această primăvară modificarea legii 51/1991, prin care procurorii nu mai pot utiliza în dosarele de corupție interceptările realizate pe mandate de siguranță națională. Beneficiarii unei asemenea modificări sunt inculpații din dosarele de corupție care conțin interceptări pe mandat de siguranță națională.

Amendamentul lui Iordache a fost introdus în proiectul legii de punere în aplicare a Noului Cod de Procedură penală. Deputatul PSD Florin Iordache a depus la Comisia Juridică de la Senat următorul amendament: „Art.129 – (1) Datele și informațiile de interes pentru securitatea națională, rezultate din activitățile autorizate, dacă indică pregătirea sau săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, sunt reținute în scris și transmise organelor de urmărire penală, potrivit Codului de procedură penală, cu propunerea de declasificare, după caz, totală sau în extras, potrivit legii, a încheierii și a mandatului prevăzute la art.125. Convorbirile sau comunicările interceptate se atașează procesului-verbal prevăzut în art.61 din Codul de procedură penală numai în măsura în care acestea au vizat infracțiuni contra securității naționale prevăzute de Codul penal și de legi speciale”.

La momentul respectiv, SRI a precizat că amendamentul în cauză este în contradicție cu alte prevederi legale care spun că organele judiciare, dar și funcționarii publici, au obligația să sesizeze orice fel de infracțiuni pe care le sesizează în timpul activității pe care o derulează.

Iordache: Discut frecvent cu domnul Ciucă

Deputatul PSD, Florin Iordache, a declarat pentru gândul că „discută frecvent” cu președintele Comisiei Juridice pe diferite proiecte legislative.

„Eu discut frecvent cu domnul Ciucă, nu am discutat punctual pe acest subiect. Am avut discuții, dacă eu discut cu dumneavoastră înseamnă că discutăm despre asta, eu am întâlniri frecvent cu domnul Ciucă. Am vorbit cu domnul Ciucă luni despre multe proiecte, chestiuni pe care le avem împreună. Am discutat de foarte multe ori cu domnul Ciucă, dar asta nu înseamnă că este ceva deosebit”, a spus pentru gândul Iordache.

El a negat faptul că într-o altă sală a Comisiei Juridice a discutat despre modificările care urmau să fie aduse Codului Penal.

„Nu am fost responsabil din partea PSD să urmăresc aceste modificări, acestea sunt povești. Sunt fabulații, haideți să discutăm punctual”, a spus Iordache.

Ciucă : Ar fi trebuit o mai bună comunicare între parlamentari și presă

Președintele Comisiei Juridice, Bogdan Ciucă (PC), neagă orice discuție pe acest subiect cu social-democratul Florin Iordache, susținând că ședința Comisiei Juridice în care s-au adus modificări Codului Penal a avut loc în cea de-a doua sală a Comisiei, iar la ea au participat deputați de la toate grupurile parlamentare.

„Ședința a avut loc după ce s-a terminat ședința care a avut ca dezbatere legea lobby-ului. Nu știu dacă după ora 22, dar destul de târziu. Nu știu, nu am stat cu ochii pe ceas. Ședința nu a avut loc în aceeași sală, ci în cea de-a doua sală a Comisiei juridice. Comisia are două săli. Au participat toate grupurile parlamentare, toți au votat, PNL a votat cu patru parlamentari împotrivă”, a declarat pentru gândul Ciucă.

Conservatorul a spus că în timpul discuțiilor pe legea lobby-ului nu a părăsit sala pentru a discuta despre modificările la Codul Penal.

„Eu conduceam ședința cu legea lobby-ului, deci informația este ciudată că am avut o ședință în altă sală. Nu aveam cum să fiu în altă sală. În timpul dezbaterilor pe legea lobby-ului am părăsit doar sala un minut, am stat doar în sală pe tot parcursul legii lobby-ului. Am discutat în cadrul ședinței cu toți parlamentarii, nu a existat o ședință discretă, separată, restrânsă de negociere. A fost o dezbatere cu toate grupurile parlamentare”, a precizat Ciucă.

Președintele Comisiei susține că există o stenogramă a celei de a doua ședințe, dar că ea nu a fost și înregistrată video, deoarece sala nu permite acest lucru.

„Nu anunțăm presa în mod special despre nicio ședință. Săptămâna de buget a schimbat programul Camerei, motiv pentru care nu am putut vota cu o săptămână înainte ordinea de zi așa cum se procedează de regulă. Dacă vreți neapărat să găsim ceva extraordinar, putem să ne imaginăm că în fiecare zi se întâmplă lucruri extraordinare în Parlament. Nu cred că cineva și-a imaginat că un subiect ca amnistia poate să treacă fără să știe nimeni. De aceea toate speculațiile care vizează un program diferit, dar care s-a datorat legii bugetului nu sunt tocmai corespunzătoare realității. Este adevărat dacă vreți, ca o observație personală, ar fi trebuit o mai bună comunicare între parlamentari și presă și probabil aceste speculații nu ar mai fi existat”, a adăugat Ciucă.

El a spus că se poate reveni asupra legii, dacă președintele o trimite la reexaminare.

„Modificările la Codul Penal, strict dacă vorbim, la Cod nu afectează cu nimic imaginea Parlamentului, imaginea o afectează comentariile în jurul acestor modificări”, a conchis Bogdan Ciucă.

Nicolescu: M-am întâlnit doar pe culoar cu Florin Iordache

Liberalul Theodor Nicolescu susține că s-a întâlnit cu social-democratul Florin Iordache doar pe holuri și că nu a participat la ședința Comisiei Juridice în perioada în care s-au adoptat modificările la Codul Penal sau s-a dat raport favorabil pentru legea amnistiei și grațierii.

„Am participat la începutul ședinței, după care am plecat la comisia de agricultură, unde aveam un amendament și am coborât la comisia juridică atunci când se discuta legea lobby-ului. Nu am fost la ședința după ora 22. Dacă vă uitați pe raportul de la amnistie și grațiere vedeți că nu am votat, deci nu am participat la acel raport. Nu știu când au fost discutate. Nu am avut o întâlnire cu domnii Ciucă și Iordache, cu domnul Iordache m-am întâlnit întâmplător pe culoare, iar domnul Ciucă prezida ședința pe legea lobby-ului”, a declarat pentru gândul Nicolescu.

Deputatul PNL a precizat că nu poate confirma sau infirma dacă ședința Comisiei Juridice a mai avut loc după orele 22, deoarece nu a participat la ea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul...
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și...
Incredibil cine e Mihaela, fata care s-a aruncat de la etajul 15! Mesajul de adio...
Ce au stabilit judecătorii în cazul lui Vlad Pascu. Tatăl lui Sebastian Olariu, unul dintre...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Un inginer Boeing spune că producătorul american de avioane a ignorat îngrijorările legate de siguranţă:...
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Pericol uriaș în TRANSILVANIA. Informațiile oficiale venite chiar astăzi, 18 APRILIE
BREAKING NEWS. Va fi sau nu RETRAS Cătălin Cîrstoiu
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki....
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce...
Tavi Clonda s-a săturat de jignirile din mediul online! Artistul intenționează să îi blocheze pe...
De ce Denisa Tănase nu a devenit mamă până la 37 de ani: " Îmi...
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
Știința confirmă: îmbrățișările pot alina durerea, anxietatea și depresia!