Cine este Răzvan Cuc, propunerea PSD la Transporturi, fost Secretar de stat dat afară de Cioloș

Cine este Răzvan Cuc, propunerea PSD la Transporturi, fost Secretar de stat dat afară de Cioloș
Publicat: 03/01/2017, 16:35
Actualizat: 03/01/2017, 19:08

Aceasta nu este prima lui experiență la acest minister, fiind în trecut Secretar de stat la Transporturi, numit de fostul premier Victor Ponta în luna octombrie 2015, până în luna mai 2016, când a fost dat afară de Dacian Cioloș, pentru că a participat la un miting electoral.

Cariera politică și-a început-o în 2009, la PSD, apoi îl găsim, în 2012, candidat la alegerile locale pe listele PP-DD, obținând chiar un loc de consilier județean. În același an candidează tot pe listele PP-DD și la alegerile parlamentare, la Camera Deputaților, dar nu este ales.

În 2014 revine la PSD, profitând de prevederile Ordonanței 55 care a permis migrarea aleșilor local, și este ales secretar executiv al PSD Giurgiu, ocupând și funcția de purtător de cuvânt al Organizație județene PSD Giurgiu.

În plus, el a fost directorul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din toamna anului trecut.

Fost director al Zonei Libere Giurgiu, timp de doi ani și jumătate, Răzvan Cuc are o avere deloc de neglijat, după cum se poate vedea și din declarația lui de avere.

Declarația de avere din 2015

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Detalii halucinante au ieșit la iveală în cazul presupusului criminal din Orhei. Bărbatul este bănuit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția