VIDEO | Ciolacu, despre valul patru al pandemiei: Sperăm să nu dăm o tulpină nouă acuma, în Europa. Tulpina „Cîțu” o vor numi

Publicat: 19/10/2021, 21:55
Actualizat: 19/10/2021, 23:53

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, îl acuză pe Klaus Iohannis, că a refuzat propunerea venită de la social-democrați, ca doctorul Alexandru Rafila să fie desemnat pentru funcția de premier, întrucât în aceasta perioadă pandemică, cel mai indicat ar fi fost un specialist. De asemenea, el a dat drept exemplu țările europene care au gestionat altfel pandemia, metodă care a funcționat. Totodată, el acuză Guvernul Cîțu că deși știa destul de bine că urmează valul patru al pandemiei, nu a făcut nimic pentru a asigura spitalele cu tratamentele necesare.

„Am și făcut propunerea. Nu trebuie să privești lucrurile numai, ce se întâmplă în ziua respectivă. Era evident că urma și o nouă criză pandemică acută și o criză economică. Noi după ce am câștigat alegerile, pentru că le-am câștigat, am fost la președinte, pentru prima oară, nu cu președintele partidului ca propunere de prim-ministru, am fost cu persoana domnului doctor Alexandru Rafila, considerând că pentru această perioadă și se pare că am avut dreptate, e nevoie de un specialist. Să știți că abordarea pandemiei în alte țări europene și nu numai europene, a fost ca oamenii politici să nu se exprime și din punctul meu de vedere au făcut bine și au lăsat specialiștii”, a declarat Marcel Ciolacu.

El a dat exemplul Suediei, care a abordat pandemia într-un mod care ar fi trebuit preluat și de România.

„Am avut o discuție cu ambasadoarea Suediei și mi-a spus ca la ei, primele emisiuni la TV despre vaccin erau despre efectele secundare pe care le are vaccinul”, a afirmat Ciolacu.

Liderul PSD consideră că cei care nu sunt vaccinați ar trebui să suporte niște restricții întrucât ei se expun mai mult infectării și încalcă dreptul la viață și sănătate celorlalți oameni care au ales să fie responsabili.

„Care e primul drept pe care îl avem ? Dreptul la viață sau dreptul de a nu avea certificat verde? Eu am dreptul la viață, dacă nu vrei să te vaccinezi, atunci intri în niște rigori impuse ca să nu mă îmbolnăvești pe mine, fiind că eu am un drept la viață. Pentru că nu te vaccinezi trebuie să intri în anumite restricții”, a spus șeful PSD.

Întrebat dacă ar fi fost PSD la Guvernare, ar fi luat niște măsuri mai drastice, Marcel Ciolacu a răspuns: „Categoric”.

Ciolacu a criticat modul prin care Guvernul a gestionat valul patru al pandemiei, întrucât au abandonat aprovizionarea spitalelor cu medicamentele necesare tratării bolii, dar guvernanții sau preocupat de relaxarea tuturor măsurilor și organizarea unor evenimente cu un număr foarte mare de oameni.

„Cum e posibil ca să știi ca vine valul patru, deci nu valul unu, valul doi, trei, am ajuns la valul patru și tu să nu ai medicamente în spitale. Să lași să faci concerte cu 75.000 de oameni sau congrese cu 5.000 de oameni și pe urmă va anunțăm că trebuie să stați în case. E lipsă de credibilitate pentru că este dubla măsură și atunci oamenii sesizează imediat și se crează o frustrare”.

El a explicat că țările europene au lăsat specialiștii să se ocupe de comunicarea și gestionare pandemiei, iar politicienii nu s-au implicat. De asemenea șeful PSD se arată îngrijorat de faptul că România va genera o nouă mutație a coronavirus-ului.

”Nu am avut capacitatea, ca oameni politici, toţi, până la urmă, să scoatem exemplele care trebuie urmate în această perioadă. Absolut toată lumea. Sperăm să nu dăm o tulpină nouă acuma, în Europa”, a mai spus Marcel Ciolacu în emisiunea lui Florin Călinescu.

Întrebat cum ar trebui să se numească o astfel de tulpină, dacă ea ar apărea în România, liderul PSD a răspuns: ”nu are decât tulpina Cîţu, ce să-i fac?”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
Mihaela Bilic a deslușit misterul cartofilor congelaţi. De ce îi RECOMANDĂ pentru consum
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Prietena Robertei și a lui Sebi, dezvăluiri tulburătoare la opt luni după accidentul de la...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici
Noua cucerire a lui Arpad Paszkany rupe tăcerea. Antonela are planuri mari cu milionarul
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Imagini exclusive de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Berbecuții se rumenesc la proțap, prietenii din...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
O vrea sau nu ca invitat Denise Rifai pe Erika Isac la "40 de întrebări..."
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
Unde se află prima cabană montană construită în România?