Contestația în cazul avertismentului CNCD dat președintelui, amânată de instanță pentru 15 mai

Contestația în cazul avertismentului CNCD dat președintelui, amânată de instanță pentru 15 mai
Publicat: 23/04/2012, 19:37
Actualizat: 24/04/2012, 02:25

Curtea de Apel București a amânat, marți, judecarea contestației FACIAS la decizia CNCD de a-l sancționa cu avertisment pe președintele Băsescu pentru declarațiile privind posibilul urmaș de monarh cu dizabilități, cerând reprezentantului ONG-ului să demonstreze că are mandat de reprezentare.

Marți, la primul termen al procesului, instanța a cerut reprezentantului FACIAS ca până la termenul următoor al procesului, stabilit pentru 15 mai, să facă dovada că a fost împuternicit să reprezinte organizația în acest proces.

În 17 octombrie 2011, președintele Traian Băsescu a fost sancționat cu avertisment de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în cazul declarațiilor făcute într-o emisiune televizată referitoare la „urmașii cu dizabilități” ai unui monarh. Băsescu afirma atunci, referindu-se la monarhie, că „80% din români sunt convins că vor să își aleagă șeful de stat”. „Bun, rău, dar știu că îl schimbă. Ce te faci cu unul care e pe viață și mai lasă și moștenitori? Dacă iese vreunul cu dizabilități, ce te faci? Rămâi cu el șef de stat?”, a spus șeful statului.

Membrii CNCD au calificat declarația ca fiind faptă de discriminare. Reclamația a fost făcută de senatorul PSD Lia Olguța Vasilescu și de reprezentanții Fundației pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS).

Decizia CNCD a fost contestată de FACIAS în decembrie 2011, sesizarea fiind judecată marți, la Curtea de Apel București.

Judecătorul a constatat că la dosar nu există niciun document din care să reiasă împuternicirea dată de Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) consilierului juridic Oana Florea, cea care s-a prezentat la dezbateri.

Astfel, judecătorul i-a cerut consilierului Oana Florea, care este și director executiv al fundației, să depună la dosar acte prin care să dovedească împuternicirea ei de către FACIAS pentru a reprezenta și apăra ONG-ul în acest proces. Totodată, instanța i-a cerut Oanei Florea să depună și documente din care să reiasă calitatea acesteia de consilier juridic.

Instanța Curții de Apel București a amânat judecarea cauzei pentru 15 mai.

Marian Iancu a ajuns într-o stare deplorabilă: ”E terminat, de-abia mai merge”. Ultimele informaţii despre...
Veste-şoc pentru fanii Survivor! Emisiunea care a fost scoasă din grilă, după doar 3 zile
FOTO. Cum arată fiica lui Virgil Ianțu în costum de baie! Adolescenta este de o...
Semnale de alarmă într-o relație: lipsa certurilor între parteneri e un semn rău
Bombă în miez de noapte: negocierile dintre Loți Boloni și FRF au picat! Antrenorul a...
Turcia îşi schimbă numele. Ce alegere a făcut preşedintele Erdogan
Metoda de furt care face ravagii. Cu o simplă monedă, HOȚII iau tot din MAȘINĂ
BANCUL ZILEI – Doi francezi fac dragoste în cabinetul medical. Doctorul privește acțiunea și dintr-o...
Camera inferioară a parlamentului din Austria a spus „da” vaccinării obligatorii
Veste-şoc pentru fanii Survivor! Emisiunea care a fost scoasă din grilă, după doar 3 zile
Vârsta la care FEMEILE sunt cele mai ATRACTIVE în pat pentru bărbaţi
Simona Halep, victorie CATEGORICĂ în meciul cu brazilianca Haddad Maia
Cei mai buni actori, aflați în viață, care nu au primit încă un Oscar
Răsturnare șocantă de situație: Cine i-a omorât, de fapt, pe cei doi studenți de la...
Klaus Iohannis, lovitură totală! Președintele României nu mai are nicio șansă. Se pregătește demiterea șefului...
Ceasul Apocalipsei va bate în câteva ore. Doomsday Clock ştie când vine sfârșitul lumii
Este oficial: Toţi românii pot primi o zi liberă suplimentară de la angajator. Ce trebuie...
Care este şcoala pe care dacă o faci în România ai cele mai mari şanse...