Crin Antonescu și Victor Ponta recunosc că s-au întâlnit în secret, la Palatul Cotroceni, cu Traian Băsescu

Crin Antonescu și Victor Ponta recunosc că s-au întâlnit în secret, la Palatul Cotroceni, cu Traian Băsescu
Publicat: 16/12/2012, 14:21
Actualizat: 30/07/2014, 00:05

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că a avut miercuri o întâlnire informală la Palatul Cotroceni cu președintele Traian Băsescu, pentru a discuta care este calea de urmat după alegerile parlamentare. La întâlnirea de la Cotroceni au mai participat premierul Victor Ponta și secretarul general al PSD Liviu Dragnea.

„A fost o întâlnire informală cu Traian Băsescu, în viața politică există întâlniri informale. Se întâlnesc reprezentanții israelieni cu cei ai Hamas, asta nu înseamnă pact, asta nu înseamnă înțelegere, renunțarea la politicile publice anunțate, nu înseamnă conferință de presă și telefoane la jurnaliști după ce ai plecat de acolo”, a spus Antonescu.

Președintele PNL a precizat că nu a dorit „să bată toba pe acest subiect”, dar nu a fost făcut ceva „care trebuie ascuns”.

„Întâlnirea a avut loc, a avut ca subiect de discuție cum se procedează mai departe în posibila criză în care ne aflăm. Punctul nostru de vedere a fost că se procedează normal în raport cu Constituția că Victor Ponta va fi numit premier. Asta s-a discutat”, a adăugat la Antena3 Crin Antonescu.

Potrivit acestuia, la Palatul Cotroceni nu s-a semnat nimic în numele USL cu președintele Traian Băsescu.

„Scenele suprarealiste de la Bruxelles când președintele fugea cu niște hârtii trăgându-i de mână pe șeful CE și alți șefi de stat sunt niște scene jenante. Nu știu ce ar fi putut scrie pe acele foi ca să fi în situația jenantă să tragi de mânecă alți lideri europeni”, a subliniat Crin Antonescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine,...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Cât de sănătos este, de fapt, pateul vegetal! Ce aditivi conține și cât de periculos...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare: Rusia a urlat din toţi şoşocii în Parlamentul României
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
S-a schimbat legea pentru acești români. Cine stă la altă adresă riscă amenzi
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu