Cum arată „PENTAGONUL” LUI BĂSESCU. Noua dilemă imobiliară a fostului președinte

Publicat: 26/01/2015, 10:53

Cât fostul președinte Traian Băsescu stă retras, după cei 10 ani la Cotroceni, consilierul său, Dorel Onaca, îi ține legătura cu lumea. Îi primește și îi trimite mai departe mesajele, îi „rezolvă”, ca odinioară la Președinție, de la micile detalii de corespondență la marile lipsuri. Așa a fost când Dorel Onaca a pus pe banii lui, ca sponsorizare, aer condiționat la Cotroceni, ca să nu se revolte presa că se cumpără ventilatoare. Tot așa a fost când, la prima suspendare, i-a găsit pe Vasile Lascăr „Casa Biruința” pe care i-a ridicat, 30 de zile, două bannere cât o gigantică firmă luminoasă.

Pe final de mandat oficial, Dorel Onaca, fost senator, fost scafandru, fost, prezent și viitor consilier de președinte, a primit o nouă misiune de salvare imobiliară. Lui i-a adresat RA-APPS, printr-o adresă oficială, pe 9 decembrie, „tabelul cu imobile propuse spre analiză în vederea atribuirii unei reședințe oficiale unui fost președinte al României” și „rugămintea de a preciza o ordine de preferință”. Dorel Onaca a trimis-o la SPP și se așteaptă și azi ca, mai departe, „unitățile responsabile” să vadă, „să analizeze dacă corespund cu criteriile”, Traian Băsescu neconsiderând că a lui trebuie să fie decizia, ci a „instituțiilor”.

În paralel, Guvernul a bifat ca îndeplinită întreaga procedură de consultare a președintelui, nu mai așteaptă de nicăieri nicio adresă, urmând ca, în lipsa unei decizii a lui Băsescu, Consiliul de Administrație al RA-APPS să avanseze oficial o singură variantă SGG, iar fostul președinte să o accepte sau să se mute în casa sa din Ștefan Mihăileanu, lângă Liceul „A. D. Xenopol”. Premierul Ponta a declarat că Guvernul și-a făcut datoria, dar că președintele Băsescu e „un client foarte cusurgiu”.

Mai mult, între timp, premierul Victor Ponta a decis să retragă de pe lista de 7 cele mai râvnite două case, vilele Snagov 1A – atribuită Ministerului Muncii – și vila Snagov 11 pe care intenționează să o scoată la vânzare. Gândul a trecut în revistă toate casele pe care RA-APPS i le pune la dispoziție lui Traian Băsescu, ca și locuințele în care stau în București președinții Ion Iliescu și Emil Constantinescu și drepturile pe care le au ca foști șefi de stat.

„Pentagonul” lui Băsescu: două vile și trei apartamente

Două din cele 7 variante propuse de RA-APPS prin adresa din 9 decembrie transmisă Cancelariei Președintelui erau, de departe, cele mai tentante. Prima, Vila Snagov 1 A, o casă cu etaj și ieșire la Lacul Snagov, are 609 metri pătrați suprafață construită, 25.364 de metri pătrați de teren și o piscină de 210. Pe 23 decembrie, la două săptămâni după ce i-a propus-o lui Traian Băsescu, Secretariatul General al Guvernului a mutat-o însă, prin Hotărâre de Guvern, cu semnătura lui Victor Ponta, din administrarea RA-APPS în cea a Ministerului Muncii pentru a fi pusă la dispoziția Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități.

A doua, Vila Snagov 11 din vecinătate, o casă cu subsol, parter, etaj și mansardă cu o suprafață utilă de 2.189 de metri pătrați și teren de 27.412,60 metri pătrați a fost retrasă de pe listă de Victor Ponta în timpul unui interviu la Antena 3. „Lucrurile s-au schimbat, pentru că în ultima ședință, cred, din decembrie, am modificat un pic partea de legislație referitoare la locuințele aflate la RAAPPS. Din lista aceea, una din vilele de la Snagov a fost trecută noului Departament pentru persoanele… Autorității pentru persoanele cu dizabilități, ca centru de pregătire și cealaltă, cea foarte mare, m-am uitat încă o dată, am văzut și eu lista și cu siguranță o vom scoate la vânzare. Pentru că este evaluată la peste 2 milioane și jumătate de euro, dacă domnul Băsescu vrea să o cumpere, va veni cu cei 2,5 milioane de euro”, a spus premierul pe 12 ianuarie, dată la care, ca și azi, fostul președinte nu dăduse RA-APPS niciun răspuns.


Vilele Snagov 1A și Snagov 11. Sursa foto: Google Maps

Adus din nou în București, Traian Băsescu ar mai avea de ales între trei apartamente și două case, întinse de la Universitate la Arcul de Triumf, în centrul orașului, cu mari diferențe de confort și de amplasare.


Pentagonul caselor rezervate lui Băsescu. Sursa foto: Google Maps

Rămas să se ocupe de cabinetul fostului președinte, deși nedelimitat încă într-un spațiu locativ al RA-APPS, Dorel Onaca nu a fost pus la curent cu schimbările operate la Guvern. „De la hârtia aceea, nu a mai primit domnul președinte nimic. Adresa mi-a fost trimisă mie, eu am trimis-o spre analiză unităților din HG 1000/1999 să vedem care imobil corespunde. Nu a văzut domnul președinte niciuna dintre locuințele respective. SPP cu RA-APPS trebuie să se întâlnească, ei trebuie să vină cu variante”, spune consilierul fostului președinte contactat de Gândul.

Surse guvernamentale susțin însă că așteptările lui Onaca ar fi departe de circuitul procedurilor reconstituite din trei hotărâri de Guvern (HG 561/1999, HG 1000/1999, HG 1214/2001) și o lege (Legea 406/2001): cele 7 imobile ar fi fost deja alese dintre cele în legătură cu care o comisie tehnică din care au făcut parte reprezentanți ai RA-APPS, ai SPP, Ministerului Culturii, Ministerului Dezvoltării și Ministerului Finanțelor s-a pronunțat în trecut că îndeplinesc criteriile de reședință oficială, nemaifiind necesară decât o hotărâre de Guvern care să îi atribuie unul dintre imobile fostului președinte. Așa cum se văd lucrurile de la Palatul Victoria, dacă Băsescu nu trimte un răspuns oficial în legătură cu casa pe care o preferă, Consiliul de Administrație al RA-APPS din care fac parte 5 funcționari din SGG, va face propunerea în locul său, va înainta hotărârea Guvernului, urmând ca fostul șef al statului să accepte sau cu casa.

Gândul a adresat marți și RA-APPS o solicitare de a clarifica dacă Băsescu a dat sau nu un răspuns și care ar urma să fie casa care îi va fi dată în folosință, fără a primi, până la data publicării acestui articol, un răspuns.

Mesaj de întâmpinare: „Atenție, câine rău”. „Atitudinea schimbă viitorul!”

Luate la pas, casele rezervate lui Băsescu se înșiră aiuritor, câte un mamut imobiliar stând dezordonat lângă o vilă cochetă, lângă o casă pe model rusesc cu gard gata descompus ori lângă vreun bloc îngrădit de brazi și de foi de tablă vopsită gri, cu aer de garnizoană.

În Primăverii, pe strada Tolstoi, statul a pus deoparte casa de la numărul 27. Familia ex-prezidențială ar urma să ocupe apartamentul de la etaj, 8 camere întinse pe 273 de metri pătrați, cu vedere la gardul scorojit, dar portocaliu, în amintirea fostei Alianțe DA care l-a urcat pe Băsescu pe val, până la Cotroceni. În poartă, un pliant de bricolaj și un avertisment cvasi-aluziv cu dinți de buldog: „Atenție, câine rău!”.

În casa din Tolstoi, 27, fostuilui președinte i seoferă apartamentul de la etaj. Foto: Octav Ganea// Mediafax Foto

Mai sus, pe Bulevardul Prezan, la câțiva pași de Arcul de Triumf, premierul Ponta insistă cu oferta: „Una din locuințe e cea în care a stat pe perioada când era primar, dacă nu mă înșel. Deci… nu vă închipuiți că am pus acolo, așa, în bătaie de joc, vreo garsonieră în Drumul Taberei. Sunt locuințe foarte bune, pe care cred că orice om, dacă cineva i-ar oferi-o, mai ales gratuit, ar zice imediat «da»”.

Într-adevăr, RA-APPS i-a pus pe masă lui Băsescu și casa în care vecinătatea cu Adrian Năstase și Nicolae Văcăroiu i-a populat serile de ministru în primii ani de după ’90: apartamentul din Prezan, nr. 4, cu 6 camere și o încăpere de serviciu și o curte de 1500 de metri în care s-a plantat la întâmplare un spațiu verde, ca de camuflaj. În locul lui Năstase, Băsescu ar urma să aibă, gard în gard, sediul de sector al PSD și un banner de întâmpinare: „Atitudinea schimbă viitorul!”


Blocul din Bld Prezan, nr. 4. Foto: Octav Ganea// Mediafax Foto


Blocul din Bld Prezan, nr. 4. Foto: Octav Ganea// Mediafax Foto


Sediul PSD sector 1, vecin cu blocul din Prezan.Foto: Octav Ganea// Mediafax Foto

Cum trebuie să arate casa unui ex-președinte. Indemnizația de fost: 5060 de lei pentru fiecare mandat

Foștii șefi ai statului, au, din 2001 încoace, dreptul de a folosi pe tot parcursul vieții, împreună cu familia, o locuință de protocol care primește destinația de reședință oficială și care cuprinde și un spațiu pentru un cabinet de lucru. Pentru cabinetul președintelui, bugetul de stat suportă, de asemenea, indemnizațiile lunare pentru un consilier (aproximativ 2700 de lei) și un secretar (aproximativ 900 de lei), cât și o rentă pentru fostul șef al statului de 75% din valoarea indemnizației acordate președintelui în exercițiu. Atât Traian Băsescu cât și Emil Constantinescu și Ion Iliescu primesc acum, ca indemnizație lunară, dincolo de pensia calculată individual, câte 5060 de lei net pentru fiecare mandat încheiat, pază și protecție, precum și o mașină asigurată permanent de SPP.

Reședința oficială nu poate fi aceeași cu casa de protocol în care președintele a stat în timpul mandatului, dar are de îndeplinit, în continuare, criterii de confort și de securitate care fac ca nu orice locuință din patrimoniul RA-APPS să fi putut primi acest statut.

O reședință oficială trebuie să aibă minimum 3 dormitoare, cu salon de primire și salon de zi, bucătărie spațioasă, băi, garaj și anexe pentru pază, să fie în proprietatea publică a statului, situată în zona centrală sau rezidențială a orașului, „unde densitatea populației și circulația autovehiculelor sunt reduse, dispunând de posibilitatea de acces rapid, în caz de forță majoră la sistemele de apărare civilă”, cere HG 651/1999 semnată de premierul de atunci, Radu Vasile, menționând și că „imobilul trebuie să aibă caracter de locuință individuală (gen vilă) și să fie destinat a fi locuit de o singură familie, împreună cu personalul de serviciu”.

Variantele reale ale lui Băsescu

În acest moment, doar două dintre cele 5 variante rămase valabile din cele propuse lui Băsescu sunt case și nu clădiri cu apartamente în care ar urma să locuiască mai multe familii: vila din strada Orbescu numărul 7, cu un perete care dă direct în stradă și cea din strada gen. David Praporgescu, 33, din vecinătatea unui bistro și nimerită, ironic, vis-à-vis de Michelle, un coafor de cartier.


Vila din str Orbescu, nr.7, în vecinătatea Pieței Spania. Foto: Octav Ganea// Mediafax Foto


Vila din str Orbescu, nr.7, în vecinătatea Pieței Spania. Foto: Octav Ganea// Mediafax Foto


Casa din general Praporgescu, vedere din stradă. Foto: Octav Ganea// Mediafax Foto


Casa din general Praporgescu, cu vedere la bistro. Foto: Octav Ganea// Mediafax Foto

Casa din gen. Praporgescu o vilă cu 9 camere și aproape 300 de metri suprafață utilă, este, între cele două, singura care are curtea de cel puțin 300 de metri pătrați, așa cum apare în criteriile stabilite în 1999, care se pot însă schimba, tot printr-o hotărâre de guvern.

Cel mai confortabil apartament este însă cel din strada Barbu Ștefănescu Delavrancea, din apropierea Ambasadei Italiei și a fostei reședințe a ambasadorului american la București. Apartamentul de la etajul al doilea are 5 camere, 280 de metri pătrați, este cel mai nou, iar clădirea a fost locuită de personalul Ambasadei SUA, având deja condițiile de securitate asigurate.


Blocul din strada Barbu Ștefănescu Delavrancea. Foto: Octav Ganea// Mediafax Foto

Așa cum arată acum legislația, spre deosebire de restul vilelor de protocol, reședințele oficiale pot avea cramă, pivniță, spălătorie proprie, saună ori piscină, fără ca aceastea să fie însă obligatorii.

Casele se predau, de regulă, nemobilate dacă RA-APPS nu decide altfel, chiriașilor revenindu-le responsabilitatea de a-și plăti facturile la energie, gaze, apă, canal, telefon. Folosința este gratuită, iar reparațiile făcute de RA-APPS cât timp imobilul figurează ca reședință oficială se decontează din bugetul Secretariatului General al Guvernului.

În scurtele referiri publice la casa în care intenționează să se mute după încheierea mandatelor, Traian Băsescu a făcut referire exclusiv la condițiile de securitate, susținând că vila din strada Ștefan Mihăileanu în care și-a cumpărat în 2003 un apartament de 250 de metri pătrați de la Primăria Capitalei nu poate fi protejat. „Deocamdată, știu de la SPP că cea din Mihăileanu nu poate fi protejată și nu corespunde standardelor de securitate, pentru că sunt nouă familii acolo, dar deocamdată stau la Lac 3. Am 60 de zile, timp în care să locuiesc acolo. Nu asta mă frământă”, spunea fostul președinte în conferința de presă din ultima zi de mandat.

Securitatea actualilor și foștilor demnitari a fost până acum asigurată indiferent de casa în care aceștia au decis să locuiască, SPP protejându-i în trecut pe Roberta Anastase, pe Vasile Blaga sau pe Emil Boc în apartamente de bloc, așa cum se întâmplă și în prezent în cazul lui Victor Ponta, la fel cum pentru Călin Popescu Tăriceanu sau pentru Traian Băsescu dispozitivele de pază s-au adaptat vileleor în care stăteau.

Iliescu stă în Primăverii, Constantinescu e vecin cu sediul PNL

Reședința oficială de la RA-APPS este un drept al foștilor șefi de stat fără a fi însă o variantă obligatorie. La finalul ultimului mandat, Ion Iliescu a rămas în apartamentul pe care îl cumpărase tot de la stat, la un preț foarte avantajos, dar pe care îl avea în proprietate, primind de la RA-APPS doar curtea în folosință gratuită.

Fostul președinte stă în Primăverii, pe strada Molière 3-5, într-o clădire păzită de jandarmi pe care o împarte cu încă doi vecini de apartament. Ion și Nina Iliescu au intrat în curtea din Molière la începutul anilor `90 și au devenit proprietari plătind în 1996 la stat 55 de milioane de lei vechi, echivalentul a 15.000 de dolari la acea vreme, în urma unui ordin dat de Viorel Hrebenciuc, în calitatea lui de Secretar General al Guvernului.

În 2008, când RA-APPS a majorat și de 10 ori chiriile, Ion Iliescu a cerut și a primit de la Guvernul Tăriceanu, partea sa de curte – 1007 metri pătrați – în contul dreptului său la reședință oficială. Fostul președinte a făcut apel la Legea 406/2001 doar pentru un spațiu destinat cabinetului de lucru, Guvernul atribuindu-i în acest sens biroul din strada Atena nr. 10, tot într-o vilă a RA-APPS.


Casa din Primăverii în care locuiește Ion Iliescu. Foto: Octav Ganea// Mediafax Foto

Pentru că era un spațiu inadecvat unor posibile întâlniri oficiale, președintele Emil Constantinescu și-a vândut apartamentul la bloc din cartierul 1 Mai pe care îl avea în proprietate la finalul mandatului, primind dreptul de a folosi gratuit Vila Pictor Mirea, o casă din apropierea Arcului de Trumf, în vecinătatea actualului sediu al PNL.

Casa din strada G.D.Mirea, nr. 4, cu o suprafață construită de 246 de metri pătrați și o curte de 429 de metri, a devenit reședință oficială în aprilie 2006 și include spațiul destinat cabinetului de lucru al fostului președinte.

Vila Pictor Mirea, reședința oficială a lui Emil Constantinescu. Foto: Octav Ganea// Mediafax Foto

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
VIDEO Scene halucinante în Ilfov: Un adolescent a fost sechestrat într-o parcare, apoi a fost...
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut...
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor avea închis
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Care este cel mai mare regret al Marianei Ionescu Căpitănescu: ”Dacă aș da timpul înapoi,...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Test de cultură generală. De ce este special nasul cămilelor?