Cum mor democrațiile

Redactor:
Paul Chioveanu
Populismul, calea către un regim autoritar. Citește analiza lui Paul Chioveanu despre pericolul pe care îl reprezintă populismul pentru democrațiile moderne

O dorință, un crez  le-a fost tuturor punct de plecare spre puterea absolut distrugătoare: să reprezinte și să conducă în numele poporului, singuri sau prin apropiați. Toți au fost aleși de popor în momente critice, venind la putere pe un val al dorinței de schimbare, al unor „altfel” de politici, în special sociale. Mesaje populare, precum – este de-al nostru, ne va salva de dușmanii externi, ne va sprijini, o să trăim mai bine, o să avem ce munci – le-au netezit calea spre puterea absolută. O putere absolută care nu doar că i-a dus la pierzanie, ci a mutilat sau distrus destine omenești.

Istoria se repetă, ne spun profesorii, încă de pe băncile gimnaziului. De aceea, e bine de a fi cunoscută, analizată, discutată. Liderii politici ar trebui să învețe din ea și să corecteze – pe cât pot – capcanele trecutului. Cetățenii, prin votul lor, ar trebui să tragă semnale de alarmă și să suprime pornirile nefirești. Instituțiile și reprezentanții lor – cu și prin ajutorul Constituției și al legilor – ar trebui să corecteze și să arbitreze disputele politice și apariția unor figuri cu porniri autoritare. Și, poate cel mai important, partidele ar trebui să aibă propriile mecanisme de protecție și înlăturare a figurilor dominatoare, a celor care își doresc și arată că țintesc spre puterea supremă/absolută. Pentru că puterea supremă nu este o caracteristică a democrației.

La decenii diferență, alte figuri politice luptă să intre în cartea neagră a istoriei

Donald Trump, primul președinte din istoria Statelor Unite ales fără să aibă deloc experiență politică sau administrativă, cu un discurs cu tendințe autoritare și slab devotate Constituției americane – a drepturilor și libertăților consacrate în, poate, cea mai liberală și deschisă Constituție din lume (sursă de inspirație și pentru alte state); Recep Tayyip ErdoÄŸan, fondatorul Partidului Justiție și Dezvoltare în 2001, fost primar al Istanbulului, fost prim-ministru și actual președinte al Turciei – devenit cunoscut prin sutele de încarcerări, din 2016 până în prezent, ale oponenților politici și sociali – membri ai partidelor de opoziție, judecători, jurnaliști (este și cel care își dorește o Turcie – membru plin al Uniunii Europene, martie 2018); Matteo Salvini, vice-prim-ministru al Italiei și ministrul Afacerilor Interne, un extremist de dreapta ajuns la conducerea Italiei în martie 2018, cu un discurs dur împotriva monedei euro, a imigranților și a politicilor europene; Nicolás Maduro, președintele Venezuelei și urmașul lui Hugo Chavez, reales în luna mai a acestui an, a dus Venezuela în cea mai gravă și adâncă recesiune economică – recunoscută și simțită de popor, însă nu și de către el.  Aceștia sunt doar câțiva dintre liderii actuali, a căror viziune politică, economică și socială este condimentată cu o nuanță populistă și, în unele cazuri, autoritară.

Erdogan, miting Turcia

Sunt democrațiile în pericol?

Este una din întrebările poate cel mai des dezbătute în sălile de curs sau în redacțiile ziarelor internaționale. Pot fi Constituțiile democratice un scut în fața apariției unor lideri autoritari? Pot fi Curțile Constituționale acei arbitri neutri care ne pot feri de discursurile și măsurile extremiste ale unor lideri politici? Sau poate e nevoie doar de o clasă de mijloc mai robustă, cu un nivel de educație ridicat și cu o sănătate crescută, un mediu privat puternic și diversificat pentru a putea apăra valorile democratice? Sunt câteva din întrebările la care doi profesori universitari – Steven Levitsky și Daniel Ziblatt, de la Universitatea Harvard, le adresează cititorilor în cea mai recentă lucrare – How democracies die (editura Penguin Random House UK, 2018).

Cei doi autori consideră că potențiali demagogi / populiști / extremiști există în toate democrațiile. Unii ajung să dețină forță și putere, fiind susținuți de un public larg. Alții doar se luptă să supraviețuiască pe scena politică. În multe state, politicienii sunt îndepărtați chiar de către propriile partide, care servesc drept prim filtru în izolarea unor astfel de figuri. Dar, cred cei doi, pentru ca astfel de figuri autoritare să poată fi izolate, trebuie în primul rând să fie recunoscute, iar un „sistem de alarmă” în acest sens nu există – mulți dintre aceștia fiind „descoperiți” abia după ce ajung să dețină puterea.  Există cazuri care ar fi trebuit să semnaleze pericolul din timp, înainte ca ei să ajungă la putere: Hitler a condus un puci ratat, Chávez o revoltă militară eșuată, Mussolini a format trupe armate (celebrele „cămăși negre”) pentru a ataca cu violență mișcări sindicale sau revoluționare – sunt doar câteva exemple ale trecutului.

Dar, în istoria recentă, mai spun cei doi, există și figuri politice care nu au arătat la începutul carierei politice dorințele autoritare. De exemplu, actualul prim-ministru al Ungariei Viktor Orbán promova la începuturile sale politice un discurs democratic ca apoi, după ani de zile de experiență și o dată cu realegerea în funcție în 2010, măsurile sale constituționale și reforma legislativă să reprezinte surprize neplăcute, ca mod de guvernare, pentru electorat și partenerii vestici.

Cum poate fi identificat autoritarismul la politicieni și, mai ales, la cei care nu au un trecut antidemocratic?

Pentru a răspunde la această întrebare, Levitsky & Ziblatt au dezvoltat un set de patru indicatori / semne de avertizare ce ne pot ajuta în a recunoaște un politician autoritar. Ar trebui să ne îngrijorăm atunci când un politician

1) respinge, ca acțiune, regulile democratice ale jocului politic,

2) respinge legitimitatea oponenților,

3) tolerează sau încurajează violența,

4) manifestă dorința de a reduce din drepturile civile ale oponenților, inclusiv a mass mediei.

Cum mor democrațiile Infografic

Orice politician, indiferent de platforma partidului din care face parte, care se poate încadra prin acțiunile sale și/sau se potrivește cel puțin pe un aspect din tabelul de mai sus, reprezintă un semnal de alarmă pentru societate. Populiștii, în special, sunt cei care nu trec acest test. Prin felul discursului lor, a modului de a-și promova valorile și credința, sugerând permanent că reprezintă „vocea poporului” și că oponenții sunt „dușmani ai poporului”, aceștia declanșează semnalul de alarmă. Autorii dau și un exemplu concludent: în America Latină (Bolivia, Ecuador, Peru, Venezuela), în perioada 1990-2012, din 15 președinți aleși, 5 au fost populiști, toți dorind să slăbească instituțiile democratice pentru a deține puterea supremă.

Poate fi curentul populist calea către regimuri autoritare?

Mai mult ca niciodată în istorie, democrațiile suferă.  Acum câțiva ani, nu ne-am fi gândit că state precum Italia, Grecia, Polonia, Ungaria, Turcia și chiar și Statele Unite vor avea de suportat consecințele votului, în special a votului anti-sistem. Piloni ai democrației – libertatea de exprimare, libertate presei, organizarea de alegeri libere, multiculturalitate, libertatea de mișcare, libertatea în idei și opinii, stat de drept, economie liberă, societate civilă puternică, toate aceste valori sunt zdruncinate în mod permanent de către diverși lideri politici.

Cu doar 10 – poate 20 de ani în urmă, nu ne-am fi gândit / așteptat că state cu regimuri autoritare sau semi-autoritare, precum unele din America de Sud sau Europa de Est, să nu-și îndrepte direcția, mai devreme sau mai târziu, spre regimuri liberale preluând modelul nord-american sau cele foste comuniste din Europa de est, să nu îmbrățișeze standardele Uniunii Europene. Acest lucru nu doar că nu s-a întâmplat ci, dimpotrivă, nici acum nu se întâmplă. În anumite state considerate liberale, forțele politice de la putere acționează într-un alt sens istoric – al reîntoarcerii la metodele autoritare din trecut. Democrații tinere, devin șubrede.

Mișcarea populistă, vizibilă în special în rândul unor state din Uniunea Europeană – (culmea!) este, se pare, greu de oprit/ potolit/ controlat. Populiștii și forțele de extremă dreapta sau stânga politică câștigă teren electoral an de an, în detrimentul mișcărilor proeuropene (a se vedea ultimele alegeri din Germania, Franța, Olanda, Austria, Italia). Altfel spus, noul concept de iliberalism capătă noi adepți în contra liberalismului constituțional. Mulți analiști politici consideră că noii populiști, de altfel din ce în ce mai vizibili, se sprijină doar pe  legitimitatea votului, preferând, spre deosebire de lideri ai unor regimuri totalitare, să golească de conținut valorile democratice și europene. Din ce în ce mai multe voci promovează ideea de ieșire din Uniunea Europeană, pentru o revenire la identitatea națională, condamnând în tot acest timp ca principal vinovat – Uniunea Europeană și ale sale instituții, pentru austeritatea și nemulțumirile sociale din propria țară.

Cum o mai duc democrațiile azi?

Polonia

Lunile trecute, președintele Poloniei Andrzej Duda dorea să organizeze un referendum în toamna acestui an, cu ocazia sărbătoririi centenarului – 100 de ani de la independența Poloniei după primul război mondial – prin care să întrebe cetățenii dacă doresc să schimbe Constituția, modificată ultima dată în 1997, plus două alte întrebări legate de relația cu Uniunea Europeană:

1) dacă ar trebui calitatea de membru al UE a Poloniei să fie trecută în Constituție și

2) dacă ar trebui Constituția să consacre propria întâietate în fața dreptului internațional și european. Dar propunerea președintelui nu a trecut, în 26 iulie, de Senat.

Bineînțeles, la doi ani de la votul dat de britanici pentru Brexit, o astfel de mișcare a președintelui Poloniei a stârnit rumoare în cancelariile europene. Să nu uităm că Polonia este principalul beneficiar al fondurilor europene, cu cele mai mari sume atrase. Atât în perioada 2007-2014, cât și pentru actuala perioadă, i-a fost alocat cel mai mare buget pentru acoperirea disparităților între regiunile de dezvoltare. Preferința Uniunii Europene pentru Polonia este cunoscută: reprezintă un caz de succes a procesului de aderare la principiile UE (2004), fiind un stat care a trecut destul de ușor, în 1989, de la comunism la democrație.

Polonia și Ungaria

Din 2015 încoace, adică de la preluarea puterii de către partidul Lege și Justiție (PiS), Jaroslaw Kaczynski – liderul său – încearcă ceea ce a promis – o așa zisă „reconstrucție a statului” printr-o reformă discutabilă în justiție și mass media, indiferent de protestele masive ale societății civile sau opiniile opoziției.

Reforma în justiție din ultimul an a dus Polonia în cel mai puternic conflict cu Comisia Europeană. Vârf de lance sunt Andrzej Duda și partidul său de la conducerea guvernului și parlamentului – Lege și Justiție (PiS) – prin JarosÅ‚aw KaczyÅ„ski. Președintele și partidul de guvernământ sunt acuzați de oficialii europeni că vor să înlocuiască 27 din cei 72 de judecători ai Curții Supreme de Justiție, prin scoaterea forțată la pensie a acestora, cu loialiști. După ce au trimis o opinie motivată Poloniei, Comisia Europeană amenință în prezent cu trimiterea la Curtea Europeană de Justiție de la Luxemburg și intrarea în procedură de infrigement pe justiție, măsură ce i-ar suspenda Poloniei dreptul de vot în forul european. Polonia are mai puțin de o lună la dispoziție pentru a-și schimba decizia.

Reforma în mass media a dus la controlul total al factorului politic, al Guvernului, față de conducerile radiodifuziunii și televiziunii publice de stat. Crearea posibilității ca ambele conduceri de instituții media să fie numite și demise de către Guvern în 2016 a provocat nenumărate proteste și reacții publice. Organizația internațională Freedom House a schimbat rating-ul privind libertatea presei din „liberă” în „parțial liberă” sub președinția lui Duda, datorită „intoleranței acestuia la articolele critice”.

Toate aceste așa zise reforme în numele poporului care i-a ales, au stârnit proteste masive din partea opoziției și a societății civile, atrăgând atenția presei internaționale, investitorilor și Comisiei Europene.

De ce este important ce se întâmplă în Polonia?

Cazul Poloniei, prin măsurile luate, îmbinate cu discursul anti-european de către liderii săi, au determinat CE să discute, pentru prima dată în istorie, despre introducerea unui mecanism prin care țările membre care încalcă „statul de drept” să nu mai beneficieze de bugetul UE. Momentan, o asemenea decizie nu ar putea fi luată decât cu majoritate de voturi, poziția publică, cel puțin a Ungariei, făcând-o imposibilă. Decizia finală, se pare că va fi luată la Sibiu, anul viitor.

Matteo Salvini, Liga Nordului, Italia

Italia

În 4 martie 2018, italienii au participat la unele din cele mai importante alegeri ale ultimilor ani. În cursă pentru fotoliile de parlamentari s-au aflat și au câștigat partide de orientare populistă, cu discursuri preponderent naționaliste, anti-UE și anti-migranți. Se consideră că situația actuală se datorează șomajului, a instabilității politice, a politicilor de austeritate și a numărului mare de migranți. O situație confuză, la care politicieni cu ștate vechi nu au știut cum să reacționeze.

La trei luni de la alegerile organizate, Luigi di Maio – liderul Mișcării 5 Stele și Matteo Salvini – liderul partidului Liga Nordului au reușit să formeze o alianță politică majoritară. Discursul eurosceptic al celor doi lideri și teama organizării unui referendum cu privire la ieșirea Italiei din zona euro, au dus la temeri ale investitorilor pe bursă. Timp de câteva luni, Italia s-a aflat într-un haos politic și economic.

Ultimele acuzații ale politicienilor italieni la adresa UE, în contextul tragediei de la Genova – prăbușirea podului ce a dus la moartea a 43 de persoane, susțin că infrastructura Italiei este atât de proastă deoarece UE nu permite Italiei să investească mai mulți bani.

„Cheltuielile care salvează vieți, locuri de muncă și dreptul la sănătate, nu ar trebui să fie parte din calculele rigide și de regulile impuse de Europa” declara zilele trecute Matteo Salvini, ministrul italian de Interne.

Viktor Orban, Fidesz, Ungaria

Ungaria

Ce se întâmplă în Ungaria ultimilor ani este exemplul cel mai bun al trecerii unui stat de la condiții democratice, la unele cu accente autoritare. Viktor Orban a golit treptat de semnificație valorile europene și le-a înlocuit cu unele naționaliste, extremiste. Orban adaugă zi de zi la lista lui publică de dușmani – politicieni, state, migranți, organizații internaționale, ong-uri, jurnaliști, pe oricine care nu este de acord cu politica sa. În tot acest timp, nu se sfiește nicio clipă în a amenința, șantaja sau încarcera.

Cu toate acestea și neavând o opoziție puternică, alianța formată din Fidesz și Partidul Popular Creștin Democrat a câștigat cu lejeritate și ultimele alegeri parlamentare, cele din primăvară. Bazându-se pe discursuri dure împotriva imigranților și a celebrului George Soros, alianța politică a dobândit majoritatea locurilor parlamentare, iar Viktor Orban, ca lider Fidesz, un nou mandat de prim-ministru.

De la preluarea puterii în 2010, Viktor Orban a modificat Constituția și legislația electorală pentru a da mai multă putere de legiferare partidului de la conducere; a modificat regulile de numire de la nivelul sistemului judiciar, comisiei electorale, agenției pentru protecția datelor și a băncii centrale, ridicând astfel semne de întrebare cu privire la independența acestor instituții. În 2015, a ordonat ridicarea de bariere la granița cu Serbia pentru a înregistra și opri toți imigranții veniți în urma războiului din Siria; a modificat legislația mass-media pentru a putea reglementa și controla conținutul online și tipărit, televiziunea și radioul public. Iar în ultimul timp, se pare, că Orban încearcă să influențeze și să modifice sfera culturală, prin sprijinirea de către Guvern a evenimentelor naționaliste sau al căror ton este anti-european.

Turcia, sculptura in nisip

Turcia

În iulie 2018, guvernul turc a anunțat ieșirea țării din starea de urgență impusă acum doi ani de președintele Recep Erdogan. Totul a pornit de la un puci militar eșuat, organizat chiar de către el, conform opoziției.

Miza a fost eliminarea adversarilor politici, înlocuirea acestora în diferitele instituții de control cu loialiști și modificarea Constituției, pentru a trece Turcia de la republică parlamentară la una prezidențială. Puciul eșuat a însemnat moartea a peste 250 de oameni, rănirea a peste 1.400, circa 150 de mii de funcționari publici înlăturați din funcție și peste 50 de mii de oameni arestați.

În martie 2018, un tribunal turc a condamnat 25 de jurnaliști la închisoare, pentru presupuse legături cu cei care au organizat puciul din iulie 2016. Mulți dintre jurnaliștii condamnați au lucrat la celebrul ziar Zaman, ziar controlat de Guvern din 2016.

„Scrierile mele poate au fost critice, dar nu merit să fiu condamnat. De asemenea, nu merit să fiu pedepsit doar pentru că sunt jurnalist”, a declarat Murat Aksoy, unul din jurnaliștii condamnați la 2 ani și o lună de închisoare.

Conform publicației The Guardian, peste 173 de posturi media au fost închise – ziare, reviste, posturi de radio, pagini de web și agenții de știri; mai mult de 2.500 de jurnaliști fiind concediați în urma închiderilor.

Cu toate acestea, pe 24 iunie 2018, Recep Erdogan a câștigat cu peste 50% din voturi alegerile prezidențiale, organizate cu un an înainte de data normală.  În urma schimbărilor constituționale și a  victoriei din luna iunie, rolul președintelui devine și mai puternic: are posibilitatea de a emite decrete prin forța legii, de a numi guvernul și de a numi judecătorii de rang înalt.

Practic, cu un Parlament și Guvern subordonate și controlate, președintele Erdogan stăpânește Turcia. În tot acest timp, lira turcească se depreciază constant, iar inflația a luat-o la vale. O mare criză economică e așteptată să lovească Turcia în toamna acestui an.

Europa e plină de populiști cu valențe autoritare. Pe câțiva dintre ei, e bine să-i cunoaștem

Populismul este o ideologie care consideră că societatea este împărțită în două grupuri disticte: „poporul pur” și „elita coruptă”. (conform politologilor Cas Mudde and Cristobal Rovira Kaltwasser în lucrarea Populism: A Very Short Introduction, 2017). Într-un articol publicat în 2017 în revista Sfera Politicii, profesorul Cristian Pîrvulescu consideră că „populismul” este mai degrabă un stil politic decât un ansamblu de idei sau politici.

Fără a se centra pe idei politice, populismul se regăsește pe întreaga axă politică, căpușând ideologii de stânga sau dreapta. Dacă în anii 2000, curentul populist abia se resimțea în discursurile politicienilor, după 2008 – odată cu criza globală financiară – a luat un avânt neașteptat. Credința populiștilor este că elita politică, în perioada crizei, a abandonat poporul – clasa politică săracă și cea de mijloc – pentru a se salva pe sine și prietenii bogați. Criza migranților, globalizarea, inegalitățile sociale, politicile centriste ale Uniunii Europene sau mișcarea forței de muncă între un stat și altul sunt temele predilecte abordate. Definirea criticilor ca știri false, manipularea maselor și trunchierea adevărurilor – arme în discursurile publice. Pentru a se menține la putere, folosesc „frica poporului” ca într-un joc cu spânzurătoarea; au nevoie de evenimente cu impact puternic emoțional, chiar și catastrofe, pentru a-și trage energia și susținerea electorală. Altfel, mesajele lor s-ar pierde fără a lăsa urme.

Adevărații populiști, cum au fost figurile autoritare ale secolului 20, pretind că reprezintă „dorința poporului”, că îi legitimează votul acordat de cetățeni și că misiunea lor este să ducă la îndeplinire aceste dorințe. Luptă pentru schimbarea ordinii sociale și politice, pentru păstrarea și promovarea valorilor naționaliste și au dușmani văzuți sau închipuiți. Împotriva lor luptă, cred ei, o întreagă armată de forțe oculte, interne sau externe, pentru a nu-i lăsa să-și pună în aplicare programul, indiferent dacă au sau nu această posibilitate sau dacă este fezabil.

Se poate întâmpla și la „case mai mari”

Populismul naște monștri și, o privire în trecut, ne poate ajuta să înțelegem răul prin care putem să trecem.

Infografic despre Populismul în Europa

România nu se lasă mai prejos: are personajele ei

Și România are personajele ei. Corneliu Vadim Tudor a rămas în istoria noastră recentă cu mesaje precum: „Daca PRM vine la putere vor avea loc execuții publice pe stadioane, după modelul chinezesc” sau „Țara nu poate fi guvernată decât cu mitraliera”. În revista sa, România Mare, excela în ieșiri naționaliste și xenofobe. Atacurile la persoană, înjurăturile și amenințările țineau cuprinsul. A fost senator, parlamentar european și în mai multe rânduri candidat la Președinția României.

În aprilie 2017, trei partide cu ideologie apropiată – Partidul România Unită, Partidul România Mare și Partidul Noua Dreaptă au format o alianță politică intitulată Blocul Identității Naționale în Europa. De la constituire și până acum, nu se mai știe nimic altceva.

Dar, pe lângă partide cu ideologii asumate,  în România există numeroase personaje politice, cu valențe autoritare și populiste:

Cătălin Rădulescu, PSD: „Doamne, ce huligani! Nu ne provocați, că venim 1 milion și vă călcăm în picioare”; Gabriel Zamfir, ALDE: „Un mare respect pentru acei jandarmi și măcar un glonț în cap acelor așa-zise ‘mame’ care au ieșit cu copiii în brațe la proteste, deși se știa că nu e un protest pașnic”;

sau actori fictivi:

„Statul paralel este un grup de indivizi, din păcate foarte mare, cu ramificații inimaginabil de largi, care exercită puterea statului într-un mod nelegal și nelegitim, substituindu-se puterii legitime care se obține prin votul democratic”, Liviu Dragnea, la România TV, 12 martie 2018.

Codrin Ștefănescu, PSD:

„Suntem pur și simplu stupefiați! În plin scandal național ce are ca subiect abuzurile statului paralel, susținut de înregistrări, filmări, declarații incendiare din interior, scandal care este preluat până și de presa internațională, rămășițele fostului binom, în loc să-și prezinte în bloc demisiile de urgență, continuă bătălia nu numai împotriva PSD și a lui Liviu Dragnea, ci pur și simplu, împotriva românilor care au votat pentru o schimbare totală de paradigmă, pentru drepturi, libertăți fundamentale, stoparea abuzurilor, pentru a nu mai exista frica și nu în ultimul rând pentru asanarea instituțiilor statului”, septembrie 2017.

Viktor Orban si democratia

Ce putem face?

Un cunoscut profesor doctor în economie și etică în afaceri – Antonio Argandoña Ramiz, oferea la începutul anului 2017 două sfaturi într-un articol publicat în revista Forbes:  

  1. revizuirea de către decidenți, dar și de către companii, a politicilor macroeconomice, fiscale, industriale și comerciale cu scopul de a nu provoca daune societății;
  2. și faptul că este important să recunoaștem că globalizarea, progresul tehnologic și reducerile fiscale sporesc calitatea vieții societății în ansamblu; dar pe termen scurt, lovesc în buzunarele populației, în special în forța de muncă rigidă, în oamenii care își găsesc cu greu un loc de muncă.   

Completând spusele de mai sus și având în vedere rapiditatea cu care populismul și extremismul au devenit nu doar o mișcare în România ci, chiar o strategie de comunicare, partidele politice puternice ar trebui să-și ia măsurile necesare în a înlătura și combate discursurile violente. Iar dacă dovedesc rea-credință în acest sens, e necesar să fie sancționate electoral de cetățeni, iar partenerii și aliații să se delimiteze politic pe plan intern și internațional. Și, să nu uităm că există și actori instituționali – CNCD, CNA, Avocatul Poporului – care pot, alături de presă, să combată acest fenomen.

 

Transfer ISTORIC la FCSB. Becali dă o nouă lovitură memorabilă şi îşi vinde starul la...
A MURIT. Tragedia care a șocat showibiz-ul. Doliu pentru Dorian Popa
FOTO. Cum arăta Daniela Crudu în liceu! Era în clasa a X-a, fără operații estetice...
Era pe plajă, la mare, când A DISPĂRUT fără urmă. Au găsit-o peste 18 zile...
Pisica lui Cristiano Ronaldo a fost călcată de o mașină și celebrul milionar a trimis-o...
Schimbare URIAŞĂ în cazul morţii mezzosopranei Maria Macsim Nicoară! Cine ar fi ucis-o, de fapt
FOTO Căţelul „minune” din Oklahoma, născut cu două cozi şi şase picioare: „Un miracol numit...
BANCUL ZILEI – Propuneri indecente…din partea soțului
Cinci români au câștigat sume uriașe după ce și-au pus soțiile să facă sex pe...
A MURIT. Tragedia care a șocat showibiz-ul. Doliu pentru Dorian Popa
A fost sărac toată viața fără să știe că avea așa ceva în curte. Peste...
Ce declanşează la FEMEI dorinţa de a FACE sex? Răspunsul cercetătorilor este neaşteptat.Toţi bărbaţii ar...
Românii care au cont și card la aceste bănci sunt în pericol să rămână fără...
Cod Rutier 2021. Amendă nouă de 725 de lei. Atenție, șoferi! Ce nu mai aveți...
A divorțat după 7 ani, fără pasiune, de căsătorie. Apoi a făcut un experiment inedit:...
BREAKING NEWS: România este în DOLIU! A fost găsit mort în apartamentul său
O femeie nu a mâncat zahăr 30 de ani. De atunci pare că nu a...
Concedieri MASIVE. Tarom se pregăteşte să dea afară jumătate dintre angajaţi. 700 de oameni sunt...
SURPRIZĂ de proporţii: De unde vin produsele de la Lidl? ADEVĂRUL de la raft care...
Veste ȘOC despre Sebi, copilul de 7 ani dispărut de ȘASE SĂPTĂMÂNI. Ce s-a întâmplat,...
Inchide