Cum și-ar fi creat Rusia un partid în România. Formațiunea este împotriva restricțiilor legate de COVID și a atacat, de-a lungul timpului, instituții ale țării și politicieni

Cum și-ar fi creat Rusia un partid în România. Formațiunea este împotriva restricțiilor legate de COVID și a atacat, de-a lungul timpului, instituții ale țării și politicieni
George Simion, AUR: „Au semnat şi parlamentari PNL pentru demiterea lui Iohannis. Avem 200.000 de semnături” / Sursa foto: Facebook / George Simion
Publicat: 02/12/2020, 16:56
Actualizat: 03/12/2020, 09:06

De câteva zile încoace se tot agită cu resurse uriașe aruncate în online, să se facă remarcat, un partid așa zis naționalist. Întâi a încercat să le spună românilor că este împotriva restricțiilor legate de COVID, apoi a trecut la atac la adresa mai multor instituții ale statului și bineînțeles, politicieni.

Aparent, nimic nou, totul se poate întâmpla intr-o campanie electorală. Am încercat totuși să vedem ce este dincolo de aceasta și am constatat următoarele chestiuni care sunt de spus și de prezentat.

Liderul partidului este un tânăr născut in 1986, fără niciun loc de muncă și fără ceva semnificativ in CV, facultate sau alte date de interes pentru un tânăr de 34 ani, potrivit ancheteonline.ro.

Numele lui este George Simion, a stat ani de zile prin R. Moldova și a organizat evenimente sub pretextul promovării agresive a unirii R. Moldova cu România. Încercând astfel să își contureze un profil de militant naționalist.

S-a remarcat prin atacuri constante la adresa tuturor partidelor din R. Moldova care promovează integrarea în Uniunea Europeană.

Dat afară din Republica Moldova

Într-un final, pentru că în mod netransparent , un tânăr, la acea vreme avea sub 30 de ani, investea sume consistente de bani în acțiuni ce implicau zeci și sute de tineri în acțiuni stradale pentru promovarea unirii, proteste ce, în mod inexplicabil si-au schimbat brusc destinația și s-au transformat în acțiuni antiguvernamentale, autoritățile de la Chișinău i-au aplicat o interdicție de intrare în Republica Moldova.

Așa George Simion a devenit cunoscut și cu un profil public al unui om care este interzis, deci victima pentru că nu mai poate vizita Republica Moldova.

Pe fondul acestei victimizări decide să anunțe că se implică în politică și că va crea un partid care va lupta împotriva străinilor.

Așa se naște un partid care îi “apăra” pe români de străini, un partid care, pentru prima data, deschis, își asumă public un discurs antieuropean. Partidul Alianța pentru Unitatea Românilor – AUR.

Dincolo de discursul extremist și populist promovat de acest partid aparent irelevant, încep să apăra în jurul său și alte personaje care promovează aceeași retorică împotriva Uniunii Europene.

AUR, un fel de Jobbik românesc

Tânărul lider, fără niciun loc de muncă, dar cu multe resurse a început să adune in jurul său alte voci care insista in spațiul public pe același discurs – tot răul in România este generat de prezența unor companii străine care-i “exploatează” pe români.

Așa începe să se nască în România un partid pe modelul maghiar Jobbik. Rețeta pare identică. Niciodată însă nu veți auzi din partea acestor “noi” politicieni ceva negativ la adresa altor străini, a celor proveniți din Rusia.

Un partid pentru a fi convingător trebuie să vină in fața cetățenilor cu un proiect guvernamental și de ce nu cu un candidat pentru funcția de prim-ministru.

Cine este Călin Georgescu?

AUR își prezintă oferta, avem primul ministru, omul care ne va apăra de străini, numele lui este Călin Georgescu, prezentat drept expert internațional.

Cine este dl Georgescu și cum a ajuns un expert in dezvoltare durabilă să își asume rolul de candidat la funcția de prim-ministru pentru un partid care nu pare să corespundă profilul său de expert internațional, membru al Clubului de la Roma?

Aici începem să prezentam in ancheta noastră aspecte care sigur sunt de interes pentru opinia publică.

Calin Georgescu nu este un tânăr fără loc de muncă precum George Simion, dar care se oferă să-l sprijine, aparent pentru că împărtășesc aceleași valori politice. Georgescu este împotriva intrării României în zona euro și promovează un discurs subtil antioccidental, repetând continuu câteva clișee, învăluite in jurul cuvântului interesul național.

Numele lui Călin Georgescu a mai fost vehiculat pentru funcția de premier pentru prima data de către presa din Federatia Rusa. In 2016, Sputnik ne anunța că premierul din partea PSD va fi domnul Georgescu.

De ce este importantă această informație oferită in premieră de către Sputnik. Pentru ca dl Georgescu este cel care l-a adus in România pentru prima data pe Alexander Dughin, informație oferită de presa română în 2014.

Alexander Dughin este un ideolog rus, considerat unul dintre cei mai influenți apropiați ai Președintelui rus Vladimir Putin și promovează în Federatia Rusă un discurs naționalist și antioccidental, exact cel pe care îl veți descoperi și la unii pretinși politicieni care își fac loc acum pe scena politică din România.

Calin Georgescu a recunoscut public că este în relații apropiate cu Dughin și nu pare deloc deranjat de viziunea acestuia antioccidentală, la fel cum a și recunoscut că s-a întâlnit cu acesta la Bucuresti și nu a negat ca a fost implicat in organizarea vizitei ideologului lui Putin în România acum 6 ani.

Avem astfel câteva elemente care explică de ce in România, la 6 ani după vizita lui Dughin în România și după ce Călin Georgescu nu a reușit să se lipească de PSD, a decis să-și creeze propriul partid.

Acest partid exprimă ideologic viziunea lui Dughin despre cum națiunile din est trebuie să se apere în fata “pericolului” venit din occident. Acest discurs pe care îl vedem astăzi rostit de Simion și Georgescu îl scanda pe străzile de la Moscova in anii ‘90 Dughin.

Rolul lui Mirel Palada

Rețeta aceasta a fost aplicată cu succes in Ungaria acolo unde a fost creat partidul Jobbik, rămâne de văzut dacă in România va prinde contur un asemena plan.

Deocamdată singurul înrolat destul de asumat in acest proiect este Mirel Palada unul dintre sociologii români, ale cărui analize sunt permanent preluate de presa rusă.

Acesta a prezentat un sondaj in care susține ca partidul creat de Rusia in România va obține 7%, deși nicio alta casa de sondaje nu a prezentat vreo estimare care sa confirme o asemenea evoluție.

Tot în analiza pe care am realizat-o am observat un aspect important, acest partid nou creat este promovat intens online pe facebook. Nu este nimic însă întâmplator, George Simion însuși i-a împărtășit unei doamne care l-a reclamat, că beneficiază de suportul online pe facebook din partea unei companii ce își are biroul la Moscova. Doctorul Adina Alberts a dezvăluit că a fost șantajată de Simion și amenințată că dacă nu va candida din partea AUR va lansa o campanie online de denigrare a acesteia.

Grija pe care ne-o poartă Rusia este evidentă și destul de constantă, rămâne de văzut dacă poporul român va accepta să fie tras într-o asemenea capcană. Niciodată nimeni nu a reușit până acum să confiște tricolorul României și să-l fluture pe străzi atât de subtil pentru a servi intereselor proiectate în laboratoarele de la Moscova.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie din Peru a stat 43 de zile cu un cui în gât fără...
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
„Riscul terifiant al unui Al Treilea Război Mondial se apropie”. Peter Szijjarto face un apel...
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după...
Cursul valutar BNR pentru 28 martie 2024: Cum evoluează dolarul american?
Un nou proiect pentru Vero Căliman după ce a părăsit Gașca Zurli: ,,Voi face naveta...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Un mare producător auto renunță DEFINITIV la diesel
UE cere ca Facebook şi TikTok să identifice şi să eticheteze falsurile generate cu AI,...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Halep NU SCAPĂ! Cutremur la ITIA: A venit timpul
Cine o manipulează pe Diana Șoșoacă. Dezvăluirile fostului soț, Silvestru
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a...
Când va fi înmormântată Andreea, victima lui Mirel Dragomir? Familia, colegii și profesorii sunt în...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Otrava din farfuria românilor. Cum se îngălbenesc puii ca sa arate ca și când ar...
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și...
Astronomii au găsit 49 de galaxii noi în mai puțin de 3 ore