Dan Voiculescu despre o nouă suspendare a lui Băsescu: „Votăm cu două mâini!”

Redactor:
Sorina Ionașc
Dan Voiculescu despre o nouă suspendare a lui Băsescu: „Votăm cu două mâini!”
Președintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, se gândește la o a treia suspendare a lui Traian Băsescu.

Președintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, se gândește la o a treia suspendare a lui Traian Băsescu. Deși admite că deocamdată nu este în cărți această variantă, lui Voiculescu nu îi displace ideea unei noi suspendări a șefului statului.

„Dacă ar depinde de mine aș face-o mâine. Sunt convins că PC ar vota dacă se poate și la două mâini, dar nu are o majoritate în Parlament. Dacă și PNL va fi de acord și dacă împreună vom convinge și PSD, împreună o vom face.Cu dragă inimă aș iniția”, a declarat fondatorul PC, la un post tv.

Mai mult, o altă variantă pe are o ia în cacul Dan Voiculescu este și validarea referendumului din 29 iulie 2012, după publicarea rezultatelor oficiale ale recensământului.

„Trebuie să ne consultăm și noi cu corpul de avocați să vedem în ce măsură poate fi validat referendum pe baza datelor de acum. Datele românilor din străinătate nu sunt centralizate, le centralizăm și pe ele. Eu cred că a început o campanie furibundă în momentul în care cifrele oficiale, corecte, au fost date publicității”, a mai spus Voiculescu.

 

Transfer colosal la Universitatea Craiova. Mihai Rotaru şi-a ieşit din minţi şi aduce în Liga...
ULTIMA ORĂ. Doliu uriaș în showbiz-ul din România. Vedeta a fost găsită moartă
FOTO. Inna, topless în vacanță! Cum s-a pozat cântăreața în apă
Sunt amantă de 11 ani și vreau să le spun ceva femeilor măritate. Mesajul care...
Irina Begu, luată peste picior înaintea meciului cu Venus Williams! Ce s-a scris despre prietena...
Marea Britanie oferă bani cetățenilor UE pentru a părăsi țara. Ce sumă poate lua un...
Medicii veterinari atrag atenţia. Ivermectina nu se foloseşte pentru tratarea coronavirusului, ci „pentru afecţiuni interne...
BANCUL ZILEI – Filme XXX cu nevasta
China a introdus testele anale pentru Covid-19. Medicii spun că procedura este mai eficientă în...
ULTIMA ORĂ. Doliu uriaș în showbiz-ul din România. Vedeta a fost găsită moartă
Doamne ferește! Ce a putut face Diana Șoșoacă într-un platou de televiziune. Telespectatorilor nu le-a...
Adevărul SCANDALOS din spatele serialului-fenomen Bridgerton. IMAGINILE care dau de gol, scăpate pe Internet
Legea a fost admisă. Cine sunt românii care pot ieşi mai devreme cu 15 ani...
Medicament minune împotriva cancerului. Descoperirea uimitoare a oamenilor de știință
Ce s-a întâmplat cu Brandi Passante după „Războiul Depozitelor”
Anunțul ȘOC al zilei despre Sebi, băiețelul dispărut de două săptămâni. Ce s-a întâmplat, de...
Mădălina Ghenea, apariție senzuală într-o rochie mulată. Fanii au reacționat: Sophia Loren are o urmașă
Este oficial: Categoria de salariaţi care va putea ieşi la pensie la 57 de ani....
Miliardarul discret al României şi proiectele sale. Acesta a anunţat cel mai mare şi ambiţios...
ȘOC!Trebuie să ne pregătim pentru un CUTREMUR devastator. Se anunță un DEZASTRU total pentru România!
Inchide