Dancă a anunțat că prefecții din aproape 30 de județe vor fi schimbați din funcție

Redactor:
Teodor Bobei
Șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a anunțat că în ședința Guvernului a fost aprobată schimbarea din funcție a prefecților din aproape 30 de județe.

Șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a anunțat că în ședința Guvernului a fost aprobată schimbarea din funcție a prefecților din aproape 30 de județe.

„Au fost propuse și adoptate mai multe hotărâri ale Guvernului privind eliberarea din funcție a unor prefecți și subprefecți și numirea altor persoane în această calitate”, a declarat miercuri șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă.

Potrivit listei publicată, Executivul a decis schimbarea prefecților din 28 de județe, respectiv Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Cluj, Constanța, Covasna, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Teleorman, Tulcea, Vâlcea, Vrancea, București și Ialomița. De asemenea, a hotărât schimbarea subprefecților din Alba, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Dolj, Gorj, Giurgiu, Iași, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui.

Guvernul, în ședința de marți, a aprobat și numirea unor prefecți, respectiv Nicolae Albu (Alba), Stoian Gheorghe (Arad), Alexandru-Liviu Miroșeanu (Bacău), Stelian-Nechita Dolha (Bistrița-Năsăud), Alexandru-Valentin Colbu (Botoșani), Ioan-Gabriel Avrămescu (Galați), Aneta Matei (Giurgiu), Vasilică Potecă (Hunedoara), Marian Grigoraș (Iași), Lazăr George (Neamț), Liviu Dumitrașcu (Teleorman), Mircea Gologan (Vaslui ) și Gheorghița Berbece (Vrancea).

Totodată, Executivul a decis schimbarea a 12 subprefecți.

 

Oroare! Celebra prezentatoare TV a ţării, abuzată sexual în scara blocului. Atacatorul i-a pus cuţitul...
Râzi cu lacrimi! Ce a făcut Maricica, o prostituată dintr-un bordel din Vaslui, după ce...
FOTO. Imagini incendiare cu celebra gimnastă a României! Fără lenjerie intimă, pe rețelele de socializare
FOTO. Imagini incendiare cu celebra gimnastă a României! Fără lenjerie intimă, pe rețelele de socializare
Obsesia dubioasă a lui Ceaușescu! Ce obliga oamenii de lângă el să-i facă zilnic. Doamne..
COVID-19 sau o simplă răceală? Medicul Cristian Oancea îţi spune când e cazul să te...
Un bărbat din Mediaș, infectat cu COVID-19, a murit așteptând să se elibereze un pat...
Râzi cu lacrimi! Ce a făcut Maricica, o prostituată dintr-un bordel din Vaslui, după ce...
Cu ea ar accepta să fie înșelată! Andra ar închide ochii dacă Măruță ar înșela-o...
I se spunea AMAZOANA și dădea gata orice BĂRBAT. Niciunul nu rezista la așa „tehnică”
Veste genială pentru pensionari! Apare un nou tip de pensie în România. Cine va putea...
BOMBĂ! Explicația din spatele declarațiilor disperate ale lui Dan Bittman. Legătura cu părinții lui morți
Câtă sare se pune la varza murată la butoi pentru iarnă? Reţetă completă
Cazul influencerului bolnav de COVID-19, care nu credea în coronavirus și a murit la 33...
O experienţă străină în mijlocul Capitalei: Stilul de viaţă francez, în inima Bucureştiului.
Care sunt cele 5 familii mult mai puternice decât masonii sau iluminatii, care s-ar putea...
Inchide