Ilinca Nazarie
25.06.2019
Politică

Deputat PSD în perspectiva congresului: Riscăm să uităm de ce am pierdut alegerile europarlamentare

Deputat PSD în perspectiva congresului: Riscăm să uităm de ce am pierdut alegerile europarlamentare
Deputatul PSD Silviu Macovei susține că social democrații riscă să uite de ce au pierdut alegerile pentru Parlamentul European și reamintește că partidul a avut „cele mai dezastruoase rezultate din istoria PSD". Din punctul său de vedere, miza congresului stă în „oameni noi, cu viziuni proaspete".

Unul dintre deputații sociali-democrați din Iași, Silviu Macovei, consideră că la congresul PSD din 29 iunie trebuie gândită o nouă viziune politică și doctrinară a partidului.

„Ar trebui să înțelegem foarte bine importanța congresului din 29 iunie. Faptul că premierul Viorica Dăncilă a asigurat interimatul și va asigura continuitatea la conducerea PSD este un lucru foarte bun, cu o importantă condiție ce trebuie neapărat îndeplinită: va trebui să gândim și să prezentăm public o nouă viziune politică și doctrinară a partidului. Nu este deloc recomandabil să rămânem blocați în dispute legate de organizarea internă a PSD. Dimpotrivă, mai important este să discutăm și să abordăm o nouă direcție politică a partidului. Avem nevoie de a vorbi deschis despre întreaga orientare a social-democrației în România”, a transmis Silviu Macovei, printr-un comunicat de presă.

Deputatul pune câteva întrebări legate de orientarea europeană a social-democraților români, la care răspunsurile, consideră el, ar trebui să vină doar după analizarea eșecului de la alegerile europarlamentare.

„Riscăm să uităm de ce am pierdut alegerile europarlamentare! Românii ne-au sancționat fiindcă nu am răspuns la întrebări politice fundamentale și mai puțin din cauza guvernării. Cum rămâne cu orientarea europeană a PSD? În ce familie politică ne încadrăm? Care este contribuția noastră la doctrina de stânga în Europa? Cum ajungem să fim o voce importantă și ascultată în Uniunea Europeană? Acestea sunt întrebări la care trebuie să răspundem după ce am analizat serios cauzele eșecului. Dacă ne ascundem după chestiuni procedurale despre organizarea alegerilor europarlamentare, nu vom învăța nimic și ne vom amăgi că nu a fost vina noastră, iar astfel vom pierde din nou alegeri după alegeri.”, a precizat Silviu Macovei.

Deputatul consideră că este nevoie de oameni noi în PSD, „cu viziuni proaspete și cu soluții politice”, explicând că aceasta ar trebui să fie miza congresului și responsabilitatea noii conduceri a PSD.

Congresul PSD va avea loc pe 29 iunie, când social-democrații își vor alege noua conducere.

Inchide