Deputații vor dosare penale pentru cei care refuză să vină la audierile comisiilor de anchetă

Deputații vor dosare penale pentru cei care refuză să vină la audierile comisiilor de anchetă
Publicat: 09/05/2017, 11:43
Actualizat: 29/03/2019, 10:02

„Comisia de anchetă parlamentară poate cita orice persoană care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administrației publice și care poate avea cuoștință despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza în care se formează obiectul activității comisiei. Persoanele citate sunt obligate să se prezinte în fața Comisiei de anhetă parlamentară”, potrivit proiectului de hotărâre adoptat de Camera Deputaților.

În cazul refuzului nemotivat de a răspunde solicitărilor comisiei, aceasta poate propune sesizarea conducătorului autorității sau instituției unde își desfășoară activitatea persoana citată, în vederea aplicării în mood corespunzător a prevederilor regulamentelor de organizare și funcționare a instituției respective sau poate propune sesizarea organelor de urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută la art. 267 din Codul Penal, prevede Regulamentul Camerei Deputaților, în forma adoptată de plen.

De asemenea, comisia parlamentară poate „invita orice altă persoană care poate avea cunoștință despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului” și care acceptă să fie audiată.

„Persoana invitată poate răspunde și în scris comisiei de anchetă parlamentară, furnizând informațiile solicitate sau poate transmite prin poștă documente sau celelalte mijloace de robă pe care el deține și care sunt utile comisiei de anchetă”, potrivit sursei citate.

Refuzul persoanelor invitate la comisia de anchetă de a furniza informațiile solicitatea sau de a pune la dispoziția acesteia celelalte documente sau mijloace de probă deținute utile activității comisiei, poate fi considerat ca „obstrucționare sau împiedicare a aflării adevărului” și poate constitui temei pentru sesizarea organelor de urmărire penală.

Modificările aduse Regulamentului au fost apobate cu 171 de voturi „pentru”, 98 „împotrivă” și o abținere.

Majoritatea PSD-ALDE a votat, luni, în plenul Camerei Deputaților, împotriva propunerii președintelui Comisiei juridice, Eugen Nicolicea, de abrogare a cvorumului pentru comisii, după ce liderul PSD Liviu Dragnea a declarat public că nu susține această propunere.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
A crezut că a înghițit un os, dar medicii au fost oripilați când au văzut...
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Rusia amenință România și spune că monitorizează Baza Kogălniceanu: Întărirea NATO în Europa de est...
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
Cursul valutar anunțat de BNR pentru ziua de joi, 28 martie 2024: Care este evoluția...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Cum merge Duster 2024 în off-road? Test REAL cu noul SUV românesc – VIDEO
Spania: explozia nunţilor în rândul celor de peste 60 de ani
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
Urdăreanu, regele cavourilor de lux. Mormântul lui are patru etaje și cartel de acces
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Emisiile de la marile companii de petrol și gaze ar putea cauza milioane de decese...