Deputatul Petru Movilă a fost ales, duminică, în funcția de președinte al organizației județene Iași a PDL, câștigând din primul tur, cu 353 de voturi din cele 633 exprimate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Pe locurile următoare s-au clasat Dan Cârlan, fostul lider al filialei, cu 148 de voturi, secretarul general al filialei Gabriel Grigore, cu 96 de voturi și deputatul Nicușor Păduraru, cu 36 de voturi.
Senatorul Dumitru Oprea și liderul organizației de tineret Radu Ursanu, care își anunțaseră și ei candidaturile, s-au retras din cursă.
După anunțarea rezultatelor alegerilor, Petru Movilă a spus că alături de colegii săi va face echipă pentru ieșeni, susținând că este necesară unitatea în filială.
„E o mare responsabilitate pentru mine, dar și pentru echipa de conducere care va fi aleasă astăzi pentru a ne asuma proiectele ieșenilor. A fost o campanie obositoare și sper ca filiala să rămână unită”, a declarat Movilă.
La rândul său, Dan Cârlan a spus că începând de luni va fi „un soldat credincios și disciplinat al PDL”.
Secretarul geneeral al PDL Ioan Oltean, care a condus lucrările, a spus că speră ca aceste alegeri să-i unească pe membrii filialei și să nu învrăjbească organizația. El a mai spus că toți parlamentarii de Iași ai PDL trebuie să facă echipă cu Petru Movilă pentru ca partidul să reprezinte o forță în Iași.
Duminică urmează să mai fie aleși prim-vicepreședinții, vicepreședinții, secetarul general și secretarii executivi al PDL Iași.
La deschiderea lucrărilor a participat și președintele PDL, Emil Boc, care le-a spus delegaților prezenți că o filială nu poate funcționa cu 7-8 „puncte de conducere” și că după ce democrat-liberalii ieșeni vor alege noul președinte va trebui respectată noua conducere a organziației. Emil Boc a spus că Iașiul poate fi pentru PDL un barometru al democrației.
Filiala județeană Iași a PDL a avut conducere interimară timp de un an și patru luni, aceasta fiind asigurată de senatorul Mihaela Popa, contestată în ultima perioadă de o parte dintre parlamentarii partidului. De altfel, pe fondul acestor divergențe din organizație Mihaela Popa a decis să nu candideze la șefia filialei.
Petru Movilă, în vârstă de 44 de ani, este membru al partidului de la înființare și este la al doilea mandat de deputat, el ocupând în trecut și funcția de președinte al filialei municipale Iași a PDL.
Departamentul Corespondenți, [email protected]