Domnii Chirilă și Moleanu pregătesc un SuperFAC de România: partidul care va salva țara de „pecetea Satanei”, de homosexuali și de „statul mondial global”

Publicat: 24/07/2014, 23:57
Actualizat: 07/08/2015, 00:35

„Nimic nu se poate face în afara lui Dumnezeu”. Așa încearcă un fost procuror, pensionat în 2007, să strângă semnături pentru înființarea unui nou partid, Forumul Alternativa Creștină (FAC). Alexandru Moleanu, alături de inițiatorul proiectului, Mihai Silviu Chirilă, și-au făcut planuri mari. Săptămâna trecută au semnat actul constitutiv al partidului, iar până la sfârșitul anului vor să strângă cele 25.000 de semnături necesare pentru înființare. De altfel, cei doi au stabilit și un program politic în care militează, printre altele, împotriva căsătoriilor între homosexuali, împotriva buletinelor biometrice, pentru pronunțarea divorțului doar în fața instanței, dar și pentru introducerea sistemul de „homeschooling”. Totodată, în platforma FAC se propune „revalorizarea calității de mamă și de soție”, propunând un sistem de salarizare pentru femeile casnice. „Nu vom veni cu o gogoașă electorală”, ne atenționează din start inițiatorii.

Pe 15 iulie au semnat actul constitutiv al Forumului Alternativa Creștină și deja au strâns peste 5.000 de semnături. La ideea asumată de teologul Mihai Silviu Chirilă, contactat ulterior de fostul procuror din Mehedinți, Alexandru Moleanu, o echipa de șase oameni s-au strâns la masă și au început procesul de înființare a noului partid. „Vrem să fie o formațiune politică cu o morală creștină”, spune, încă de la început, secretarul general al partidului, Alexandru Moleanu.

Homosexual cu Gheorghe și Vasile

A pornit pe calea credinței în urmă cu 18 ani, după ce a suferit un infarct și a fost salvat, după cum el însuși povestește, de o minune. De atunci, s-a reîntors la valorile tradiționale. Se opune ferm căsătoriilor între persoane de același sex, iar când aude de Remus Cernea și al lui parteneriat civil se îngrozește.

„Eu nu pun botul la manifestul homosexualilor publicat în America încă de acum 20 de ani. E treaba lor ce fac în gospodăria lor, dar să nu fim noi discriminați, să nu fim noi obligați să considerăm anormalul normal și să nu fim noi pedepsiți. E o boală psihică și cu asta-basta. Ei să stea în banca lor, nu să vină să ne deranjeze pe noi. Ce-s manifestările astea pe stradă? Du-te și fii homosexual acasă la tine, cu Gheorghe, cu Vasile, cu cine vrei tu, dar nu pe stradă, că pe mine, Moleanu, nu m-ai văzut pe stradă. Până și animalele se bagă în desișul pădurii. Societatea noastră a ajuns în pragul prăbușirii morale”, se revoltă fostul procuror.

Și pentru că o spun tare și răspicat că se inspiră din morala creștină, și inițiatorul Mihai Silviu Gavrilă se declară împotriva căsătoriilor între persoane de același sex.

„Milităm exclusiv pentru acest mod de a se concepe familia. Dacă este să acceptăm ideea că majoritatea conduce, acceptăm și ideea că decizia majorității trebuie să prevaleze, chiar dacă nu mulțumește pe toată lumea. Reprezentând un curent creștin, noi doar atât le putem oferi, până aici putem să mergem. Nici măcar parteneritaul civil sau concubinajul nu le acceptăm”, l-a completat Chirilă, cu precizarea că și în Constituție ar trebui stipulat acest aspect.

Partidul anti-buletine biometrice, despre „pecetea Satanei”

Aceleași raționamente sunt valabile și când vine vorba despre buletinele biometrice. Încă neobligatorii în România, cei doi fruntași ai viitorului partid FAC vor să le dea dreptul cetățenilor să aleagă ce tip de carte de identitate să aibă și pe viitor.

„Întrucât au creat o îngrijorare sporită în rândul populației cu privire la potențialul de îngrădire a libertăților personale, (n.r.- FAC) va elimina tehnologia biometrică din sistemul de evidență a populației, actele biometrice putând fi emise doar pentru cei ce le doresc, în așa fel încât tipul de acte obișnuite emise autoritățile române să nu împiedice libera circulație a cetățeanului. Actele biometrice care se vor mai produce pentru cei ce le doresc vor fi plătite integral din fonduri ale Uniunii Europene, România neinvestind în astfel de tehnologii”, se arată în programul politic.

Răspunsul la întrebarea „de ce” vine rapid și aparent e foarte simplu de ghicit. „Pentru că ele conțin grupul de cifre 6 6 6, care este pecetea Satanei. Nu e o simplă coincidență, așa scrie în Sfânta Scriptură. Dacă așa scrie acolo, așa e, nu ne pot manipula”, argumentează Moleanu.

Mai mult, el expune și pericolul acestor buletine biometrice.

„Când se va întemeia statul mondial global, care bate la ușă, noi vom fi sclavii moderni ai poporului evreu. Dacă buletinele biometrice vor fi obligatorii, noi vom fi sub controlul elitei mondiale care conduce. Ei vor ști totul despre noi, unde am fost, cu cine ne-am văzut, cu cine ne-am pupat, ăsta e principiul e-guvernării. Mie nu-mi convine ca individ să fiu spionat”, adaugă el.

Cu argumente mai raționale vine, în schimb, Mihai Silviu Chirilă. În opinia sa, tehnologia biometrică reprezintă un atac la intimitate și la libertatea personal. Chiar și așa, nici el nu exclude componența religioasă a împotrivirii sale. „În calitate de creștini nu putem să nu vedem o anumită asemănare cu anumite părți ale Scripturii”, mai spune el.

Divorțul, doar în fața instanței

Când vine vorba despre căsătorii, automat se pune și problema divorțului. În prezent, soții pot divorța chiar la primărie, în schimbul unei taxe de 500 de lei. În varianta FAC, divorțul ar trebui pronunțat numai și numai de un judecător, după ce soții se prezintă în fața instanței și aduc „motivele stringente ce nu mai permit conviețuirea”.

„În acest momentul divorțul este foarte ușor oferit, ar trebui ca justiția să ia în calcul, pentru întărirea familiei, ca divorțul să fie la fel de serios ca și căsătoria, nu să aibă loc pentru simplul fapt că doi oameni nu se mai plac. Infidelitatea și violența pot fi motive serioase. Nefericirea nu știu în ce măsură poate fi cuantificată, un judecător va putea să decidă el dacă cei doi soți pot divorța”, ne-a explicat Chirilă.

Pe de altă parte, în viziunea colegului său, și nefericirea poate fi „motiv stringent” pentru divorț, dar nefericirea să fie constată de magistrați.

„Oamenii trebuie să se despartă doar în fața instanței, că doar un judecător poate să constate că relația dintre doi soți a fost iremediabil deteriorată, nu pe la notar sau primărie. Că primarul cine știe câtă pregătire are…”, susține și Moleanu.

Homeschooling și scouting

Deși bazele noului partid țin de tradiția societății românești, din programul politic prezentat anticipat de inițiatori nu lipsesc conceptele de peste hotare. Termenii precum „homeschooling” și „scouting” sunt doar două dintre conceptele propuse de FAC. Potrivit lui Chirilă, în România ar trebui să existe alternativa învățămîntului acasă, dascălii fiind chiar părinții.

În ce privește scouting-ul, FAC propune crearea acestui sistem „pentru a depista talentele și valorile intelectuale din toată țara și a le ajuta să se împlinească”. În plus, conform acestui program, părinții ar fi obligați să raporteze scouterilor „orice indicație că ai lor copii beneficiază de aptitudini speciale”.

Cum ar funcționa? Instituțiile care coordonează și ultimul cătun din România, biserica, școala, primăria, dau informații despre persoanele cu potențial. La un anumit nivel, cineva le centralizează și le duce la o instituție care ar putea fi creată la nivelul Ministerului Educației”, explica, prematur, Chirilă.

Cariera de casnică

Toate acestea împreună cu un sistem de salarizare a femeii casnice. FAC vrea să ridice calitatea de mama și de soție la rang de meserie.

„O femeie care se ocupă de copii și are activități casnice poate fi considerată ca un asistent social care are grijă de un bătrân. Persoanele care vor să facă o carieră, o pot face. Dar am vrea să existe și cariera de mamă și de soție, să primească bani de la stat și să se ocupe exclusiv de familia ei. Se poate găsi o soluție ca o femeie care merge și la serviciu și are și activități casnice și are grijă de copii să fie considerată cu două joburi”, prezintă Mihai Silviu Chirilă.

Astfel, în opinia inițiatorilor, se va crea din „femeia de la cratiță, din soție și mamă, o carieră atractivă pentru femeile care vor să se dedice exclusiv familiilor lor, fără a le îngusta perspectiva celor ce doresc să facă o carieră în alt domeniu de activitate”.

Sursă foto: Facebook// Mihai Silviu Chirilă

Povestea FAC

Programul politic este unul stufos, o recunoaște Alexandru Moleanu, și trebuie lucrat la el. Dar începutul e bun, mai ales pentru un partid format ca o relație la distanță. Cei doi, Chirilă și Moleanu, au început strângerea de semnături la începutul anului, având deja pe masă lista de obiective. Cu o relație ținută pe internet sau la telefon, cei doi, primul din Neamț, celălalt din Mehedinți, au ajuns să se cunoască, față-n față, pentru prima dată, ca la un blind date, abia pe 15 iulie, la mica ceremonie de semnare a actului constitutiv. „Profităm și noi de binefacerile tehnologiei”, o spune, amuzat, fostul procuror.

De altfel, încrezătorul Moleanu aproape că vede partidul FAC ajuns deja în Parlament. „Din cei 85% de creștini ortodocși declarați, 10% sunt activi și ei chiar votează. Și cu 10% ai intrat în Parlament. Creștinii noștri merg la vot, ei știu cum să voteze, ceilalți nu știu. Nucleele noastre sunt nuclee de creștini fierbinți, fac parte din Biserica luptătoare, mărturisitoare”, calculează el.

Cu o campanie în mediul online și cu ajutorul unor voluntari care abordează oamenii pe stradă, „după slujba de la Biserică”, cei doi sunt încrezători că până în noiembrie vor avea cele 25.000 de semnături necesare pentru înființarea unui partid.

Și, odată ajunși în legislativ, își propun ca lunga listă de obiective să fie parcursă chiar în cei patru ani de mandat. Cel mai puternic argument cu care își atrag susținătorii, „Nimic nu se poate face în afara lui Dumnezeu”.

Sursă foto: Facebook// Mihai Silviu Chirilă

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
''Să-i fie țărâna ușoară!'' Dana Roba, mesaj neașteptat despre Daniel Balaciu. Cum a amenințat-o soțul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Chec de post. Rețeta ideală pentru iubitorii de cafea
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Fanii din Anglia și Scoția, avertizați înainte de Euro 2024 că berea germană e mai...