După electoRATĂ, Guvernul Ponta trimite electoratul la băi

Redactor:
Anca Simina
De biletele de tratament gratuite sau subvenționate în proporție de peste 50% multiplicate de la 50.300 în 2013 - tot sub Guvernul Ponta - la 59.600 în 2014 vor beneficia pensionari din sistemul public, asigurați ai aceluiași sistem sau beneficiari ai unor legi speciale - foști ofițeri MAI, MApN, SRI.

În deplină discreție, în timpul codului roșu de viscol, Guvernul Ponta a scos din mânecă încă 10.000 de bilete de tratament balnear pentru pensionari, în 2014, cu aproape 20% mai mult decât anul trecut. Hotărârea de Guvern, luată în ședința de miercurea trecută, dar neanunțată în nicio listă oficială a actelor normative aprobate, a intrat în vigoare luni, la scurt timp după ce premierul Victor Ponta a anunțat de la Palatul Victoria „programul electoRATA”.

De biletele de tratament gratuite sau subvenționate în proporție de peste 50%, multiplicate de la 50.300 în 2013 – tot sub Guvernul Ponta –  la 59.600 în 2014, vor beneficia pensionari din sistemul public, asigurați ai aceluiași sistem sau beneficiari ai unor legi speciale – foști ofițeri MAI, MApN, SRI. Banii sunt rezervați într-un titlu bugetar special care însumează 310.809.000 de lei.

A fost, probabil, ultima Hotărâre de Guvern, semnată, între alții, de ministrul Radu Stroe. A doua zi a fost obligat să demisioneze.

Contactată de gândul, Mariana Câmpeanu, ministrul inițiator al hotărârii, explică cum a reușit Guvernul Ponta ingineria majorării numărului biletelor cu 20% în condițiile în care bugetul asigurărilor sociale este, în continuare, pe deficit: „Am redus seriile de la 18 la 16 zile ca să avem mai mulți beneficiari”. Ministrul PNL exclude, totodată, vreun calcul electoral la masa Guvernului. „Ei, asta-i bună! Voi chiar pe toate le legați de anul electoral?”, întreabă, retoric, Mariana Câmpeanu.

Premierul Ponta taie în 2012, premierul Ponta suplimentează în 2014

În România, unul din 100 de pensionari a prins, în general, în ultimii ani, bilete de tratament. În 2014, an cu trei runde electorale, Guvernul s-a gândit însă mai mult la cel mai disciplinat segment electoral. Numărul biletelor de tratament pentru care pensionarii se bat an de ani la Casele Județene de Pensii a fost majorat de la 50.352 în 2013 la 59.641 în 2014.

Numărul îl depășește detașat pe cel din anii trecuți. După adoptarea noii Legi a pensiilor, în 2011, Guvernul Boc a fixat numărul maxim al biletelor de tratament la 53.499, împărțite în 17 serii de câte 18 zile. La momentul acela, puteau beneficia de aceste facilități doar pensionarii incluși în sistemul public, cei din sistemele speciale de la Interne și Apărare și asigurații care au cotizat minimum 6 luni în ultimul an.

În 2012, când a venit la guvernare, premierul Ponta a găsit o Hotărâre de Guvern din timpul mandatului predecesorului său, Mihai Răzvan Ungureanu, cu același număr maxim de bilete: 53.499 în 17 serii. La presiunea FMI, l-a redus însă drastic, impunând, prin ordonanță de urgență, în luna iunie, încetarea contractării oricăror bilete de odihnă de către Casa de Pensii. Aceeași ordonanță 26/2012, dată pentru „a asigura o execuție bugetară prudentă, restrictivă și echilibrată”, limita la maximum 15% din total numărul beneficiarilor de la Interne și Apărare.

Politica ponderată în privința biletelor de tratament a continuat și în 2013. Prin HG 110, inițiată de același ministru Mariana Câmpeanu și semnată de același premier, Victor Ponta, se acordau puțin peste 50.000 de bilete, ca număr maxim, în 16 serii.

Pe 29 ianuarie 2014, cu două luni mai devreme decât în toți anii anjteriori, Guvernul ia din nou în discuție subiectul biletelor pentru pensionari. Fără să anunțe public nici intenția, nici rezultatul. În HG 51/2014, publicată luni în Monitorul Oficial, numărul biletelor sare la 59.641.

Câmpeanu: „Nu știu acum costul total. E în funcție de licitațiile care vor avea loc”

Ministrul Muncii susține că nu cunoaște, în acest moment, suma totală care se va cheltui în acest scop, dar că majorarea numărului de bilete este rezultatul unui artificiu care i-a aparținut. „Am redus seriile de la 18 la 16 zile ca să avem mai mulți beneficiari. Aproape nimeni nu stătea 18 zile. În plus, tratamentul necesită 12 zile, reducerea de la 18 la 16 a numărului de zile nu afectează tratamentul”, spune Mariana Câmpeanu.


HG 51/2014. Sursa foto: Monitorul Oficial

Ideea, spune ministrul Muncii, e una mai veche, iar anul cu trei runde de alegeri – doar o coincidență. „Ei, asta-i bună! Voi chiar pe toate le legați de anul electoral? Eu am vrut să micșorez seriile din 2007, când eram la Casa de Pensii. Problema a murit între timp, iar eu am reluat-o ca să asigur mai mulți beneficiari”, explică ministrul PNL.

Cât costă? E încă o necunoscută la Guvern.”Nu știu acum costul total. E în funcție de licitațiile care vor avea loc pentru atribuirea contractelor cu operatorii economici”, spune Câmpeanu.

Cert este că plafonul indicat de actul normativ în buget reprezintă, în 2014, 310.809.000 de lei, aproape 7 milioane de euro.

Inchide