Gândul
20.01.2014
Politică

Elan Schwartzenberg, apariție-surpriză în timpul vizitei lui Băsescu în Israel

Elan Schwartzenberg, apariție-surpriză în timpul vizitei lui Băsescu în Israel
O apariție neașteptată în timpul vizitei lui Traian Băsescu în Israel a fost cea a omului de afaceri Elan Schwartzenberg.

O apariție neașteptată în timpul vizitei lui Traian Băsescu în Israel a fost cea a omului de afaceri Elan Schwartzenberg.

Acesta a venit să se întâlnească cu Băsescu,  inițial la mormântul lui Theodor Herzl din Cimitirul Eroilor unde trebuia să se depună o coroană de flori, însă cum programul s-a schimbat în ultimul moment a plecat spre memorialul Yad Vashem a cărui vizită șeful statului o are în program. Surprins de Gândul la Muntele Herzle, Schwartzenberg a refuzat să explice motivele prezenței sale.

Surse din delegație i-au confirmat pentru Gândul prezența ulterioară la Memorialul Holocaustului, susținând că nu ar fi reușit să se întâlnească cu președintele, care însă a întârziat câteva minute la ceremonia aprinderii Flăcării Veșnice la Yad Vashem.

Purtătorul de cuvânt a președintelui, Bogdan Oprea, susține însă că șeful statului nu a avut nicio întâlnire în afara programului oficial. „Nu știu despre ce vorbiți. Noi nu l-am văzut pe acest domn. Domnul președinte nu a avut nicio altă întâlnire în afara programului”, a spus Oprea.

Băsescu se află, în perioada 19-21 ianuarie, într-o vizită de stat în Israel și Teritoriile Palestiniene. Șeful statului a avut în cursul dimineții o întâlnire cu președintele israelian Shimon Peres.

Elan Schwarzenberg este cercetat alături de fratele său și mai mulți apropiați și parteneri de afaceri în legătură cu o presupusă fraudare în procedura de preluarea a pachetului majoritar de actiuni al Realitatea Media compania care deține licența postului Realitatea Tv.

La începutul lunii ianuarie ProTV a relatat că Elan Schwarzenberg este căutat de procurori în Monaco si Israel. DNA a transmis citații pe numele lui Schwarzenberg prin intermediul unor comisii rogatorii. Surse judiciare au explicat pentru gândul că autoritățile din Israel au transmis că Elan Schwarzenberg nu a fost găsit.
 

Inchide