EXCLUSIV GÂNDUL: GUVERNUL USL

Redactor:
Cristian Andrei
Lista de nume pentru cele mai importante ministere ale alianței dintre social-democrați și liberali

Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat pentru gândul că Guvernul USL va avea în componență multe nume noi, trei-patru „experimentați” și posibil câțiva „tehnocrați”.

Protocolul Uniunii Social Liberale prevede ca, în cadrul Guvernului USL, PSD și Alianța de Centru Dreapta (PNL-PC) să aibă un număr egal de miniștri, aplicându-se sistemul parității. După negocieri între cele două părți, s-a stabilit ca Victor Ponta să fie propunerea Uniunii pentru funcția de premier, în timp ce Crin Antonescu va fi candidatul USL pentru funcția de președinte. Structura viitorului Guvern urmează să fie un compromis între propunerea PNL – 11 ministere și cea a PSD – 13 ministere, plus patru miniștri delegați.

„După prezentarea tuturor programelor sectoriale vom lua o decizie finală privind structura Guvernului. Viitorul ministru trebuie să fie un om fără probleme și vor exista maximum 3-4 nume de oameni experimentați, foști miniștri, nu va fi un guvern nou-nouț. Este posibil ca în viitorul guvern să fie nominalizați și independenți, tehnocrați”, a declarat pentru gândul Victor Ponta. Chiar dacă președintele PSD susține că până în acest moment nu s-a discutat în cadrul USL despre vreo propunere de ministru, surse din USL au declarat că există o serie de favoriți pentru șefia ministerelor.

Ministrul „invizibil” de la Finanțe

Liberalii susțin că Ministerul de Finanțe le revine, deoarece social-democrații vor desemna premierul. Crin Antonescu l-a propus anul trecut pentru această funcție pe Claudiu Doltu, profesor la ASE, fost consilier prezidențial al lui Emil Constantinescu, consilierul lui Mugur Isărescu la începutul anilor 2003 și secretar de stat la Finanțe în timpul guvernării Tăriceanu. În 2006, acesta a fost numit reprezentantul țării noastre la Banca Mondială, funcție deținută până în 2009. Nominalizarea lui Doltu pentru acest minister a trezit nemulțumiri în PNL, Varujan Vosganian simțindu-se nedreptățit de faptul că nu a fost propus pentru această funcție, deși el a fost cel care a scris programul economic al PNL. Doltu a avut în ultimul an o prezență discretă în spațiul public, el nefiind promovat de partid. „Întrebați la partid de ce nu apar mai des la televizor”, a fost reacția lui Claudiu Doltu. El a reprezentat PNL la discuțiile cu FMI în calitate de ministru al Economiei și Finanțelor în Cabinetul alternativ al liberalilor. Un alt nume vehiculat pentru Ministerul de Finanțe este cel al deputatului Daniel Chițoiu, fost șef al ANAF în guvernarea Tăriceanu. Acesta conduce în prezent Comisia de Buget și Finanțe a PNL.

Secretarul general al PNL la Transporturi

Un alt nume cu șanse foarte mari pentru a ocupa fotoliul de ministru în guvernul Ponta este Eduard Hellvig – secretar general al PNL și apropiat al lui Crin Antonescu. El urmează să conducă fie ministerul Transporturilor, fie un minister nou care să înglobeze și Comunicațiile. Surse din PNL dau ca sigură prezența lui Hellvig în Guvernul USL. Secretarul general al PNL este doctor în Științe Politice și a fost deputat PC (PUR) în legislatura 2004-2008. În cadrul USL nu s-a stabilit dacă acest minister va îngloba și Ministerul Dezvoltării Regionale, existând discuții ca acesta să fie trecut la Ministerul Administrației.

Andrei Marga la concurență cu Ecaterina Andronescu

Profesorul și fostul ministru Andrei Marga este cel unul dintre cei mai mediatizați miniștri ai Cabinetului din umbră al USL. CV-ul acestuia, dar și relația cu Crin Antonescu l-au impus pe Marga drept favorit în competiția pentru șefia Ministerului Educației. Surse din PSD au declarat pentru gândul că Ecaterina Andronescu are șanse mici să ajungă în fruntea ministerului, deoarece relația acesteia cu Victor Ponta „nu este una foarte bună”. De altfel, în timpul guvernului PSD-PDL între cei doi a existat un schimb dur de replici, Ponta reproșându-i la momentul respectiv că a acceptat prea ușor modificările aduse legii Educației de premierul Boc. Nici social-democratul Alexandru Athanasiu nu se numără printre preferații lui Victor Ponta, au adăugat surse din PSD. În acest context, Educația are șanse mari în portofoliul liberalilor.

Cultura la Mircea Diaconu

Senatorul PNL, Mircea Diaconu, a fost desemnat de Crin Antonescu pentru Ministerul Culturii, propunerea fiind agreată și de social-democrați. Actor și director al teatrului Nottara, Diaconu s-a acomodat și cu spațiul politic, fiind o prezență constantă în emisiunile de profil. De la social-democrați, numele vehiculat pentru a prelua acest minister a fost cel al Olguței Vasilescu.

Munca la Mariana Câmpeanu

Fostul ministru al Muncii în guvernul Tăriceanu, Mariana Câmpeanu, este creditată cu prima șansă pentru a reveni în fruntea acestui minister în cazul în care USL va ajunge la guvernare.

PC ia Agricultura

Surse din USL susțin că președintele PC, Daniel Constantin, va prelua Ministerul Agriculturii. „Sunt speculații că aș putea ajunge acolo, nu am discutat despre portofoliul de ministru al Agriculturii. Ca om care a lucrat foarte mult în agricultură vă pot spune însă că viitorul ministru va trebui să stimuleze asocierea în agricultură. Nu este competitivă o agricultură fărâmițată dacă vrem să fim competitivi în plan european, unde fermele între 5 și 100 ha primează. Nu avem un sistem de irigații și depindem de vreme. Nu există un sprijin pentru agricultura ecologică. În momentul de față avem evaziune exagerată în agricultură, iar acest lucru este generat de faptul că nu avem o politică fiscală care să stimuleze agricultura. Atâta timp cât avem TVA de 24% nu putem vorbi despre agricultură competitivă”, a declarat pentru gândul Daniel Constantin întrebat ce va face dacă va ajunge ministrul Agriculturii.

Apărarea la PNL

Surse din PNL au declarat pentru gândul că Ministerul Apărării va reveni liberalilor, urmând să fie decisă persoana care va ocupa această funcție. Chiar dacă Crin Antonescu l-a nominalizat pe generalul Corneliu Dobrițoiu ministru din umbră la Apărare, poziția sa este contestată de Teodor Meleșcanu. În cazul în care acesta nu va fi numit ministru de Externe, poate prelua portofoliul Apărării.

Dragnea, ministru de Interne și vicepremier

În tabăra social-democraților, ministerul de Interne este rezervat pentru secretarul general al PSD, Liviu Dragnea. Președintele CJ Teleorman a mai ocupat această funcție la începutul anului 2009 în guvernul Boc, dar a demisionat după ce a refuzat să numească anumiți oameni în structurile Ministerului. Surse din PSD au declarat pentru gândul că Dragnea vizează și poziția de vicepremier în cadrul Guvernului USL.

Corlățean, favorit la Externe

Președintele Comisiei de politică Externă a Senatului, Titus Corlățean, este favorit pentru a deveni ministru de Externe în guvernarea USL. Pesedistul a pierdut această funcție în 2008, fiind preferat Cristian Diaconescu. Corlățean este vocea partidului în materie de politică externă alături de cea a lui Adrian Năstase. Pe același minister, liberalii l-au propus pe fostul ministru de Externe, Teodor Meleșcanu.

Justiția la Șova

Chiar dacă numele său a fost implicat în scandalul Turceni-Rovinari, senatorul PSD Daniel Șova rămâne unul dintre favoriții pentru preluarea șefiei Ministerului Justiției. Prieten cu Victor Ponta, Dan Șova a avut o ascensiune rapidă și pe linie de partid, fiind ales în fruntea Comisiei de Integritate Morală a PSD. Un alt nume vehiculat pentru Ministerul Justitției este cel al senatorului Ioan Chelaru. Surse din PSD susțin că ultimul cuvânt la Justiție îl va avea Victor Ponta care va dori să aibă un specialist în fruntea Ministerului. „Nu trebuie să uităm că Ponta este procuror și nu va dori să pună pe cineva controversat la acest minister. Decizia îi va reveni lui în totalitate”, au precizat surse din partid.

Sănătatea pe mâinile PSD

Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Florian Popa și deputatul Nicolae Bănicioiu sunt numele vehiculate pentru a prelua Ministerul Sănătății. Doctorul Popa este susținut de filiala PSD Sector 2, în timp ce Bănicioiu este sprijinit de Liviu Dragnea.

Carmen Moldovan, în cărți pentru Mediu

Preocupările ecologiste ale deputatului PSD, Carmen Moldovan, i-au crescut acesteia șansele de a prelua Ministerul Mediului. Moldovan a fost cea care l-a sfătuit pe Victor Ponta să aducă în sediul din Kiseleff coșuri speciale pentru gunoi, să creeze un spațiu pentru reciclarea bateriilor și să fie interesat de mașinile eco. Un interes aparte pentru Ministerul Mediului îl are și filiala PSD din Constanța. În 2008, Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu l-au impus în fruntea Ministerului pe Nicolae Nemirschi. Astfel, viitorul ministru va trebui să aibă și acceptul pesediștilor de la malul mării.

Iancu la Industrie

Pentru portofoliul de la Industrie sunt în cărți deputații PSD Iulian Iancu și Constantin Niță. Ultimul a fost ministru al IMM-urilor în guvernul PSD – PDL. În cadrul USL nu s-a luat însă o decizie finală dacă acest minister va fi de sine stătător sau va fi lipit Ministerul Economiei.

Cum se aleg ministerele

Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat pentru gândul că a stabilit cu Crin Antonescu ca alegerea ministerelor să nu se facă alternativ de fiecare partid. „Se va merge pe un sistem diferit față de cel din 2008. Nu vom merge pe sistemul în care fiecare alege pe rând câte un minister. Fiecare parte va propune câte 3-4 nume pentru un minister și apoi vom stabili cine va fi ministru”, a precizat Ponta. El a spus că a ales acest sistem pentru a nu se afla în aceeași situație ca premierul Emil Boc care a trebuit să lucreze cu oameni pe care nu îi cunoștea.

Ion Iliescu vrea „examene severe” în ministere

„Miniștrii trebuie să fie oameni cu greutate cu pregătire, cu orizont larg politic și cu experiență politică ca lumea și sub ei trebuie protejați profesioniștii care să nu se schimbe odată cu echipa guvernamentală”, a declarat pentru gândul Ion Iliescu. Președintele de onoare i-a recomandat lui Victor Ponta să facă o selecție rapidă a funcționarilor din aparatul de stat. „Trebuie aduși profesioniști în ministere și să fie păstrați doar cei care știu carte. Trebuie să aibă loc examene severe și înlăturați cei care au intrat pe pile, pe rudenii, pe clientelism politic”, a adăugat fostul președinte. Iliescu a subliniat că administrația centrală este „umflată” și că viitoarea guvernare trebuie să aibă o „structură mai ieftină și mai eficientă”. „Poate fi o formulă cu 20 de ministere bine așezată și cu economie de personal, poate să fie una cu 10 dar supraîncărcată. Nu numărul ministerelor este important, ci personalul care lucrează pentru ele”, a conchis președintele de onoare al PSD, care a deplâns soarta specialiștilor din ministere.

Transfer ISTORIC la FCSB. Becali dă o nouă lovitură memorabilă şi îşi vinde starul la...
A MURIT. Tragedia care a șocat showibiz-ul. Doliu pentru Dorian Popa
FOTO. Cum arăta Daniela Crudu în liceu! Era în clasa a X-a, fără operații estetice...
Era pe plajă, la mare, când A DISPĂRUT fără urmă. Au găsit-o peste 18 zile...
Pisica lui Cristiano Ronaldo a fost călcată de o mașină și celebrul milionar a trimis-o...
Schimbare URIAŞĂ în cazul morţii mezzosopranei Maria Macsim Nicoară! Cine ar fi ucis-o, de fapt
FOTO Căţelul „minune” din Oklahoma, născut cu două cozi şi şase picioare: „Un miracol numit...
BANCUL ZILEI – Propuneri indecente…din partea soțului
Cinci români au câștigat sume uriașe după ce și-au pus soțiile să facă sex pe...
A MURIT. Tragedia care a șocat showibiz-ul. Doliu pentru Dorian Popa
A fost sărac toată viața fără să știe că avea așa ceva în curte. Peste...
Ce declanşează la FEMEI dorinţa de a FACE sex? Răspunsul cercetătorilor este neaşteptat.Toţi bărbaţii ar...
Românii care au cont și card la aceste bănci sunt în pericol să rămână fără...
Se schimbă regulile dacă ai nevoie de aceste documente. Anunțul momentului pentru toți românii
A divorțat după 7 ani, fără pasiune, de căsătorie. Apoi a făcut un experiment inedit:...
BREAKING NEWS: România este în DOLIU! A fost găsit mort în apartamentul său
O femeie nu a mâncat zahăr 30 de ani. De atunci pare că nu a...
Concedieri MASIVE. Tarom se pregăteşte să dea afară jumătate dintre angajaţi. 700 de oameni sunt...
SURPRIZĂ de proporţii: De unde vin produsele de la Lidl? ADEVĂRUL de la raft care...
Veste ȘOC despre Sebi, copilul de 7 ani dispărut de ȘASE SĂPTĂMÂNI. Ce s-a întâmplat,...
×
Inchide