Fierbe PSD-ul: „Lui Ponta au început să-i tremure genunchii după ce s-a întâlnit la Guvern cu ambasadorul SUA”. EXCLUSIV

Fierbe PSD-ul: Lui Ponta au început să-i tremure genunchii după ce s-a întâlnit la Guvern cu ambasadorul SUA. EXCLUSIV
Publicat: 09/08/2012, 12:12
Actualizat: 29/07/2014, 19:44

Lideri din USL încep să fie din ce în ce mai nemulțumiți de modul în care guvernul Ponta acționează pentru stabilirea numărului persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Anularea mini-recensământului, anunțat cu mare tam-tam, dar și alte acțiuni „confuze” ale echipei guvernamentale au început să nemulțumească teritoriul.

Nervozitate. Cam așa poate fi descrisă starea de spirit din interiorul USL din cauza modului în care Guvernul acționează pentru actualizarea listelor electorale permanente, decisive în stabilirea cvorumului de prezență pentru demiterea președintelui Traian Băsescu. Cel care a dat public un mesaj critic la adresa guvernului a fost chiar președintele interimar, Crin Antonescu. Potrivit acestuia, Guvernul a manifestat o anumită „timiditate și confuzie” față de presiunile venită din partea președintelui suspendat Traian Băsescu.

Grupul de la Constanța atacă Grupul de la Cluj

Principalele acuze la adresa lui Victor Ponta țin de nominalizarea lui Ioan Rus în fruntea Ministerului de Interne, de „bâlbâielile” de comunicare, dar și de modul practic în care sunt periate listele.

Cei din PSD Constanța nu înțeleg de ce a fost menținut Ioan Rus în fruntea Ministerului, deși a încălcat decizii luate în cadrul Comitetului Executiv al partidului.

„La ultimul Comitet Executiv liderii organizațiilor din teritoriu i-au cerut lui Rus să-i scoată de pe listele electorale pe cei cu cărțile de identitate care nu mai sunt valabile. Probabil nu a vrut. Ponta a fost de acord să se facă acest lucru, iar după numărătoarea noastră era vorba de aproximativ un milion de persoane. O singură dată apeși pe soft și constați că aceștia nu mai sunt, dar Rus nu a dorit„, a declarat pentru gândul președintele CJ Constanța, Nicușor Constantinescu.

El nu s-a sfiit să spună că Ioan Rus nu a jucat în tabăra USL, ci a făcut jocul președintelui suspendat Traian Băsescu.

Nu suntem toți în aceeași tabără, unii sunt detașați la partid și de aceea nu se mai află în Guvern„, a fost remarca lui Nicușor Constantinescu.

El a precizat că la ultimul referendum desfășurat în județul Constanța s-a constatat că numărul persoanelor înscrise pe liste a scăzut cu aproape 100.000.

„Am obligat INS să recunoască acest lucru în instanță. Rus trebuia să ceară listele de la INS. De ce nu a făcut-o?”, a spus pentru gândul Nicușor Constantinescu.

Lider local: Lui „Ponta au început să-i tremure genunchii” după ce s-a întâlnit la Guvern cu ambasadorul SUA

Un alt lider al PSD spune că lui „Ponta au început să-i tremure genunchii” după ce s-a întâlnit la Guvern cu ambasadorul SUA, Mark Gitenstein.

„Luni la partid am discutat ceva și apoi marți la Guvern s-a stabilit altceva. Între timp s-a văzut Ponta cu ambasadorul SUA. Trebuie să avem o discuție cu Ponta la viitorul Birou Permanent Național să ne spună ce s-a întâmplat”, a declarat pentru gândul unul din liderii social-democraților, care nu a dorit să-i fie dat numele.

Luni, după ședința Biroului Permanent Național, s-a anunțat că se face un mini-recensământ prin „anchete sociale” cu „poliția la ușă” pentru a se stabili clar numărul persoanelor care mai au domiciliul în țară. Marți, după ședința de Guvern, premierul Victor Ponta a anunțat că renunță la mini-recensământ din cauza boicotului primarilor PDL.

„Rus ne-a făcut mult rău prin atitudinea avută. A întârziat orice discuție cu INS și a ținut-o mereu că sunt 18 milioane de persoane pe listele electorale”, a adăugat un alt membru al conducerii PSD.

Oprișan, Vrancea: Băsescu vrea să izoleze PSD și să se alieze cu PNL

Vicepreședintele Marian Oprișan a declarat pentru gândul că s-a renunțat la mini-recensământul anunțat din cauza boicotului anunțat de primarii PDL. El a adăugat că planul lui Traian Băsescu este de a provoca o schimbare în cadrul conducerii PNL pentru refacerea Alianței cu PDL și izolarea PSD.

Propunerea PNL: Recensământul buletinelor

Nici în tabăra liberalilor lucrurile nu stau mai bine. Nervozitatea manifestată de Crin Antonescu se resimte și în rândul PNL.

„Trebuie să înghițim și să strângem rândurile. Trebuie să avem încredere în Ponta că va face o numărătoare corectă și îi va elimina din liste pe cei care nu au ce să caute acolo. Nu putem să ne trezim tot cu 18 milioane la finalul acestei perieri a listelor”, a spus pentru gândul un lider PNL.

Vicepreședintele Rareș Mănescu, care conduce și Primăria Sectorului 6, a precizat că trebuie făcut un „recensământ al buletinelor”.

„Trebuie să facem un recensământ al buletinelor. Acele CNP-uri care există trebuie să fie dublate de actele de identitate. Cred că 1,5 milioane de români sunt plecați în Europa și au stabilită reședința acolo. Ei nu mai pot fi înscriși pe listele electorale permanente, pe baza cărora poate fi stabilit cvorumul de prezență la referendumul pentru demiterea președintelui Băsescu”, a declarat pentru gândul Mănescu.

Lideri din PNL susțin că nu înțeleg de ce fostul ministru de Interne Ioa Rus a evitat să facă orice demers pentru a se valida rezultatele recensământului din 2011.

Crin cel critic

Președintele interimar, Crin Antonescu, a avut o atitudine destul de critică la adresa Guvernului, dar și în mod personal la adresa lui Victor Ponta. Despre ultimul a spus că poate a fost „intimidat și amenințat” și că trebuie să acționeze energic și fără frică.

Potrivit acestuia, cvorumul de prezență pentru demiterea președintelui Traian Băsescu se stabilește din persoanele aflate pe listele electorale permanente și nu din toate persoanele care au peste 18 ani.

USL consideră că pe acestea pot fi trecute doar persoanele care au domiciliul în România, ei dorind ca românii din afara granițelor să nu fie numărați la stabilirea cvorumului de prezență.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
„Străzi deschise” weekendul 20 și 21 aprilie: O nouă zonă din București devine pietonală