GÂNDUL LIVE. Ponta: Nu putem schimba sistemul electoral, va fi același ca în 2008. Din păcate, vor intra în Parlament și cei de pe locul doi, trei. EXCLUSIV

GÂNDUL LIVE. Ponta: Nu putem schimba sistemul electoral, va fi același ca în 2008. Din păcate, vor intra în Parlament și cei de pe locul doi, trei. EXCLUSIV
Publicat: 16/07/2012, 16:22
Actualizat: 16/07/2012, 16:22

Premierul Victor Ponta a declarat la Gândul Live că după decizia Curții Constituționale în cazul legii uninominalului se va menține sistemul electoral folosit la parlamentarele din 2008.

„Votul popular a spus să facem alegeri printr-un vot uninominal, iar cei de la PDL nu au respectat și ne-am trezit tot cu sistemul ăsta: ieși pe locul doi, trei și intri Parlament. Decizia Curții Constituționale, așa cum este ea, este foarte clară. Din păcate, se va vota ca și până acum”, a spus primul-ministrul la Gândul LIVE.

CLICK AICI PENTRU VIDEO

Victor Ponta a preciziat că nu se poate schimba legea din 2008 și că în campanie va explica că acest lucru se întâmplă din cauza celor de la PDL.

„A fost un calcul greșit al celor de la PDL, în Parlament USL va avea ca principală forță de opoziției PP-DD. Dacă nu gândești bine pe termen lung riști să cazi în propriile capcane”, a subliniat premierul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Una dintre celebrele gemene siameze Abby și Brittany s-a căsătorit. De ce nu au făcut...
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul...
FOTO. Ea este cea mai sexy sportivă din culturismul românesc! Are un singur vis: „Asta...
Andreea Bălan a recunoscut tot despre certurile cu Victor Cornea: „Nu există împăcare”
Un bărbat din Ploiești a fost ucis de un individ nemulțumit de cum parcase mașina
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe...
Actriţele din filmele pentru adulţi fără pic de machiaj. Galerie foto FABULOASĂ!
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de...
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe...
''Să-i fie țărâna ușoară!'' Dana Roba, mesaj neașteptat despre Daniel Balaciu. Cum a amenințat-o soțul...
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Actorul Steven Seagal le-a vizitat pe victimele atacului terorist de la Moscova
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Umilință maximă pentru noii Chefi la cuțite: Niște habarniști
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă....
Mama Andreei, prăbușită de durere la înmormântarea fiicei sale, ucise fără milă de studentul la...
Cum a petrecut mama Geta ziua ei de naștere și ce cadouri a primit? „N-am...
Apropiații criminalului din Timișoara, detalii de-a dreptul șocante. Mirel Dragomir și-a agresat și fosta iubită....
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Un studiu arată ce se întâmplă chiar înainte de cele mai fericite momente din viață