GUVERNUL PONTA. Victor Alistar, numit ministru delegat, are probleme de incompatibilitate cu ANI. CCR spune că nu poate fi numit în funcții publice

GUVERNUL PONTA. Victor Alistar, numit ministru delegat, are probleme de incompatibilitate cu ANI. CCR spune că nu poate fi numit în funcții publice
Publicat: 01/05/2012, 22:55
Actualizat: 02/05/2012, 20:46

Victor Alistar a fost desemnat ministru delegat pentru strategii guvernamentale, transparență decizională și relația cu societatea civilă. La 34 de ani, Alistar este directorul executiv al organizației de luptă împotriva corupției Transparency International Romania.

În 2009, Agenția Națională de Integritate (ANI) a decis că Alistar se află în stare de incompatibilitate, pentru că deținea concomitent mai multe funcții publice – funcționar public ca purtător de cuvânt al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, director executiv al Asociației Române pentru Transparență și avocat. Alistar nu a contestat decizia în instanță, astfel că aceasta a rămas în vigoare, conform legii vechi după care a funcționat ANI.

Verdictul ANI a atras după sine interdicția de a exercita funcții publice timp de trei ani, începând cu august 2009, lucru confirmat de Curtea Constituțională, ceea ce înseamnă că Alistar nu ar ave-a voie să fie ministru în cabinetul Ponta.

Victor Ponta a declarat însă, la anunțarea miniștrilor din cabinetul său, că nu există nici o problemă de incompatibilitate cu Victor Alistar.

Victor Alistar a explicat pentru gândul că, la momentul deciziei Curții Constituționale, pe rolul Curții de Apel București se judeca actul emis de ANI. Judecătorii bucureșteni au dat o sentință definitivă în septembrie 2011, conform căreia actul emis de ANI nu are caracter definitiv, astfel că interdicția lui Alistar de a deține funcții publice până în august 2012 nu mai este în vigoare. Totuși, ANI a atact decizia cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, care este încă pe rolul instanței.

Judecătorii Curții Constituționale au decis că „starea de incompatibilitate a lui Teodor Victor-Alistar a rămas definitivă la data de 7 august 2009, acesta necontestând actul Agenției Naționale de Integritate în termenul prevăzut de lege, la instanța competentă”. Decizia a fost dată după ce un grup de parlamentari PDL a contestat decizia Senatului de a-l numi pe Alistar membru CSM din partea societății civile.

Alistar a candidat la șefia Agenției Naționale de Integritate (ANI) în 2007, însă a fost respins. A încercat să candideze și pentru funcția de membru al Consiliului Suprem al Magistraturii, însă a fost respins pentru că nu avea voie să dețină funcții publice, conform deciziei ANI. El este considerat un apropiat al PSD în domeniul justiției, susținând proiectele venite dinspre acest partid.

Alistar a avut pe numele său și un dosar penal în care a fost cercetat pentru uz de fals și fals în declarații. ANI a sesizat procurorii pentru că Alistar ar fi falsificat o semnătură a șefei sale de la Asociația Română pentru Transparență, Raluca Prună.

Alistar a declarat pentru gândul că procurorii au dat de două ori rezoluție de neîncepere a urmăririi penale în acest dosar.

Șeful Transparency Romania se va autosuspenda din funcția pe care o deține la organizația respectivă și va lucra în subordinea directă a premierului Victor Ponta, dispunând de un aparat propriu de lucru, dar fără să aibă calitatea de ordonator de credite.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii...
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk....
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de...
Alimentul-minune pe care japonezii îl mănâncă înainte de a merge la somn. Se trezesc fericiți...
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Costel Corduneanu va fi înmormântat într-un sicriu de lux! Prețul lui atinge sume de ordinul...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Marea Britanie îşi întăreşte legislaţia împotriva pornografiei deepfake
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
INTERZIS total pentru cei care stau la APARTAMENT. Regula obligatorie pentru ziua de 1 Mai
Capii lumii interlope, la priveghiul lui Costel Corduneanu. Hotelurile din Iași nu mai au camere
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna...
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce...
Tavi Clonda s-a săturat de jignirile din mediul online! Artistul intenționează să îi blocheze pe...
De ce Denisa Tănase nu a devenit mamă până la 37 de ani: " Îmi...
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui...
Corpurile femeilor au devenit „câmpuri de luptă”, avertizează ONU