Icoana electorală a PRM: „Iisus te așteaptă la vot”. C.V. Tudor: Secția de votare poate fi, dacă nu o biserică, măcar un templu

Redactor:
Adrian Popescu

Un calendar cu chipul lui Iisus Hristos sub care scrie „Te aștept la vot” alături de sigla PRM – așa și-a întâmpinat, marți, la Brașov, susținătorii liderul PRM Corneliu Vadim Tudor, la lansarea unui volum de aforisme.

„Ha, ha, ha, asta m-a distrat cel mai tare, în loc de „Te aștept la biserică!”, să scrie „Te aștept la vot!””, a comentat Vadim Tudor. Mai apoi, el a venit cu o explicație mai amplă. „Și secția de votare poate fi, dacă nu o biserică, măcar un templu pentru schimbat viața oamenilor în bine. Chiar dacă, din păcate, alegerile locale sunt în România o școală a hoților!”, a spus președintele PRM.

Corneliu Vadim Tudor s-a lansat apoi într-o serie de atacuri ale căror ținte au fost de la președintele Traian Băsescu la liderul PNG Gigi Becali, nelipsind însă nici Victor Ponta sau garda veche a PDL, pioni ai unei viitoare guvernări. Finalul i l-a rezervat însă lui Becali, cu care a rupt înțelegerea de colaborare electorale după nicio lună de când bătuseră palma.

„Ăsta credea că-i merge cu mine ca la fotbal, alba-neagra, după ce l-am scos din pușcărie și l-am făcut europarlamentar. Că altfel era și acum arestatul de serviciu, la ce dosare penale grele are, voia să scape cu ajutorul meu, să depună la picioarele lu’ Băsescu Consiliul General al Municipiului București, că Primăria Generală e mai greu, pe Oprescu e greu să-l faci!”, a spus Vadim Tudor.

Fără sancțiuni legale

Chiar dacă PRM a intrat deja în campanie electorală, partidul nu riscă practic nicio sancțiune. Prevederile legale se referă strict la regulile de respectat în perioada de 30 de zile dinaintea zilei votării, cât durează campania.

PRM nu este însă singurul care a furat startul electoral. Mai multe organizații județene ale PNL au inițiat o tombolă sub pretextul mobilizării la vot a cetățenilor, fentând astfel legea electorală care prevede că oferirea de bunuri în schimbul votării unui candidat este infracțiune.

Premiile puse la bătaie de liberali sunt o mașină Dacia Logan la Suceava, un motoscuter la Gorj și mai multe electrocasnice.

Edilii PDL au mers pe varianta tichetelor sociale plătite din banii administrațiilor locale, fapt care nu se încadrează legal la capitolul nereguli.

 

VIDEO! O vietate din era dinozaurilor, filmată în timp ce înota într-un râu din România:...
George Burcea, declaraţie controversată de dragoste! Ce a putut să îi spună Vivianei Sposub, după...
FOTO. Gabriela Cristea, goală în cadă! Vedeta TV a lăsat la vedere prea mult
FOTO. Cum a ajuns să arate fosta campioană mondială la gimnastică! Românca s-a retras și...
Părinții lui sunt actori celebri, dar el mănâncă din gunoaie. Povestea este șocantă
Sistem imunitar vs. Coronavirus: Cât timp durează imunitatea după COVID-19? Studii efectuate şi clarificări OMS
Donald Trump a adus în discuție România în contextul scandalului Hunter Biden. Reacția lui Klaus...
George Burcea, declaraţie controversată de dragoste! Ce a putut să îi spună Vivianei Sposub, după...
Cine a fost prima iubită a lui Klaus Iohannis? Președintele a recunoscut asta de față...
După aproape 2.000 de ani, o descoperire INCREDIBILĂ despre impunătorul împărat TRAIAN, care l-a învins...
Vedete din România care au apărut în Playboy. Gimnastele care au lăsat TOT la vedere...
Veste proastă pentru 7 milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu mărirea pensiilor
Sărbătoare mare vineri în calendarul ortodox: Ce nu ai voie să faci pe 23 octombrie...
Când simți „un gâdilici” în gât virusul și-a croit deja calea în organism. Remediul care...
Un business care explodează în România. Nimeni nu credea că se va schimba atât de...
Locul superb aflat la câteva minute de Braşov, dar care nu este o staţiune de...
Inchide