Igaș despre inițiativa de reducere a cotei unice: Nu a fost o analiză foarte bine documentată

Redactor:
Matei Ioan
Igaș despre inițiativa de reducere a cotei unice: Nu a fost o analiză foarte bine documentată
Ministrul Administrației și Internelor, Traian Igaș, a declarat, vineri, că inițiativa legislativă de reducere a cotei unice de impozitare de la 16 la sută la 10 la sută s-a bazat pe o analiză care nu "era foarte bine documentată și foarte profundă"

Ministrul Administrației și Internelor, Traian Igaș, a declarat,vineri, că inițiativa legislativă de reducere a cotei unice deimpozitare de la 16 la sută la 10 la sută s-a bazat pe o analizăcare nu „era foarte bine documentată și foarte profundă”.

„În momentul în care am semnat acea inițiativă legislativăcredeam că vom reuși și făcusem în acest sens o analiză. Sigur cănu era o analiză foarte bine documentată și foarte profundă, că vomputea scădea cota unică la 10 la sută, ulterior ne-am dat seama dinanalizele profunde care au fost făcute și de noi ca parlamentari,dar și de specialiști din cadrul Ministerului Finanțelor, că nueste posibil și în aceste condiții, cred că această inițiativălegislativă, ca multe altele, să nu aibă un câștig în ceea ceprivește demersul în Parlament”, a declarat la Alba Iulia, TraianIgaș, unul dintre semnatarii acestei inițiative.

Ministrul Administrațiilor și Internelor, Traian Igaș, și șefulPoliției Române, chestorul Liviu Popa, s-au aflat, vineri, într-ovizită la Alba Iulia.

Cei doi oficiali au avut întâlniri cu reprezentanțiiadministrației locale și județene și cu șefii instituțiilor dinsubordinea Ministerului Administrației și Internelor.

La finalul vizitei în Alba, Traian Igaș a avut o întâlnire culiderii PDL din Alba și cu parlamentari, primari și viceprimari aipartidului din județ.

Senatul a adoptat, marți, o propunere legislativă pentrureducerea, de la 16% la 10%, a cotei de impozitare aferenteveniturilor din activități independente, salarii, cedareafolosinței bunurilor, investiții, pensii, activități agricole,premii și alte surse.

Șeful misiunii Fondului Monetar Internațional pentru România,Jeffrey Franks, a transmis, miercuri, că FMI anticipează căautoritățile române vor lua măsuri astfel încât reducerea a coteiunice la 10% să nu fie promulgată, în contextul în care Guvernulși-a reiterat angajamentul puternic față de acordul de finanțareexternă, iar o astfel de măsura ar duce la ratarea țintei dedeficit bugetar în 2011.

Ministrul Finanțelor, Gheorghe Ialomițianu, a declarat, dupăvotul din Senat pentru reducerea cotei unice de impozitare, căGuvernul elaborează proiectul bugetului de stat pe anul 2011 pebaza cotei de 16%. El a mai spus că este convins că inițiativalegislativă va fi respinsă în Camera Deputaților.

Miercuri seara, la postul public de televiziune, șefulGuvernului a declarat că reducerea cotei unice de impozitare de la16% la 10% reprezintă o măsură care nu poate fi aplicată în prezentși nu va fi aprobată de către Camera Deputaților, care este cameradecizională în acest caz.

Reducerea cotei unice adoptată de Senat reflectăparticularitatea nefericită a sistemului parlamentar românesc, încare prima Cameră, care nu are cuvântul decisiv, abordează astfelde teme cu mare lejeritate știind că a doua Cameră va lua deciziafinală, a declarat, joi, premierul Emil Boc.

Dan Lungu, [email protected]

Tags:
104 milioane de euro pentru FCSB. Gigi Becali a bătut toate recordurile din Liga 1
Brigitte, șocată de ce a aflat! Sara i-a spus ce face Florin Pastramă în lipsa...
FOTO. Antonia a pozat fără jenă sau inhibiții! Și-a arătat complet trupul într-un body prea...
Saraca… Salman Khan o OBLIGĂ pe Iulia Vântur să facă asta… Totul a fost dezvăluit...
Scandal în familia lui Gigi Becali! S-a certat cu nepotul Vasile Geambazi! Motivul de la...
Trucurile de pe WhatsApp de care nici nu știai. Românii trebuie să le afle cât...
Valul trei. Suedia, care evitase iniţial restricţiile anti-COVID, accelerează campania de vaccinare
BANCUL ZILEI – Ce au făcut două virgine din București
Șefa serviciilor de informații din SUA, noi precizări despre originea coronavirusului. Ipotezele luate în calcul
Brigitte, șocată de ce a aflat! Sara i-a spus ce face Florin Pastramă în lipsa...
Locul din România considerat printre cele mai FRUMOASE din întreaga lume. „Un colț parcă rupt...
Adevărul despre salamul de Sibiu pe care românii nu îl știu. Ce conține, de fapt
Loto 6 din 49 și Joker. Toate numerele și toți câștigătorii de la extragerea de...
Momente uluitoare la metrou. O cunoscută vedetă a lăsat perplecși călătorii dintr-o staţie FOTO
ȘOC în lumea muzicii românești: Marele cântăreț A MURIT
Cum să ții postul profesionist. Alimentul vegan cu mai multe proteine decât carnea de pui
Concedieri MASIVE. Tarom se pregăteşte să dea afară jumătate dintre angajaţi. 700 de oameni sunt...
Modificare importantă făcută de Lidl. Ce schimbare importantă pe care trebuie să o ştie toţi...
Inchide