Ioan Rus îl CRITICĂ DUR pe ministrul Radu Stroe: „Mi s-a părut un șmecheraș de mâna a doua”. Cum răspund liberalii

Ioan Rus îl CRITICĂ DUR pe ministrul Radu Stroe: Mi s-a părut un șmecheraș de mâna a doua. Cum răspund liberalii
Publicat: 29/08/2012, 19:07
Actualizat: 30/07/2014, 00:05

Fostul ministru de Interne, Ioan Rus, a declarat ieri că l-a anunțat pe premierul Victor Ponta că va demisiona din cauza presiunilor făcute asupra sa pentru modificarea listelor electorale permanente. Pe actualul ministru delegat pentru Administrație, Radu Stroe, Rus l-a caracterizat drept „un șmecheraș de mâna a doua”.

„La sfârșitul zilei au numit pe Stroe în locul lui Dobre, da? Care a făcut puțin joc de gleznă la televizor cum o să schimbe el la Curte, că ce date va aduce, după care a adus axact aceleași date. La sfârșit , pe stradă, așa la nivel de șmecher de București a fost foarte interesant câteva zile, după care în momentul în care i s-a pus o hârtie pe care să o semneze, ce să semneze altceva, decât realitatea. Și-atunci practic noi am plecat, domnu ăsta, ministru delegat, nu-mi pare rău de mine, doar de Dobre îmi pare rău, care este excepțional specialist în administrație. Pe domnul Stroe acesta nu îl cunosc, decât așa cât l-am văzut, mi s-a părut un șmecheraș de mâna a adoua”, a spus fostul ministru de Interne, Ioan Rus, la postul Transilvania Live.

Rus a dezvăluit că a avut o discuție cu premierul Victor Ponta care i-a spus despre nemulțumirile din PNL, PSD și PC în legătură cu listele electorale permanente.

„Domnule, înțelegi ce zic, că nu se poate? Dar conducerea uite ce spune. Bun, atunci avem două variante: pe de-o parte Băsescu vrea să fie mai mult de 18 milioane, dumneavoastră vreți să fie mai puțin de 18 mil, conducerea partidului, eu am două soluții atunci: să m-ascund în spatele d-voastră, ca să rezistăm presiunii partidelor noastre, ceea ce n-o să fac niciodată sau să plec”, a declarat Rus.

Și fostul ministru delegat pentru Administrație, Victor Paul Dobre, a acuzat presiunile la care a fost supus din partea PNL și a lui Crin Antonescu pentru a trimite la Curtea Constituționale un număr mai mic de persoane înscris pe listele electorale permanente, pentru a se realiza cvorumul de prezență la referendumul din 29 iulie.

„Atacul domnului Ioan Rus este îndreptat nu numai împotriva ministrului delegat pentru Administrație, ci și împotriva Ministerului Administrației și Internelor și constituie un act nedemn, rău intenționat și fără niciun fundament tehnic, juridic sau politic, producând prejudicii de imagine nejustificate. Menționăm faptul că acuzele, insinuările și calificativele folosite în mod gratuit nu onorează pe nimeni, și în principal pe cel care le atribuie, și nici nu pot reprezenta scuze în ochii opiniei publice pentru ceea ce a făcut sau nu autorul acestei alegații”, a fost răspunsul liberalilor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Marilu Dobrescu și Iustin s-au despărțit! Motivul terifiant din spatele separării: „Am început să am...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Obligație fără excepții pentru PROPRIETARII de locuințe din România. Ai doar 30 zile să rezolvi
Serviciul militar obligatoriu în România. Ce tactică adoptă țara noastră
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului