Iohannis anunță ce i-a spus ambasadorul României la UE: Eu, președintele României, sunt pentru susținerea lui Kovesi

Redactor:
Diana Grigore
Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că i-a comunicat Luminiței Odobescu, ambasadorul României la UE, că el, în calitate de șef de stat, o susține pe Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european.

„În chestiunea procurorului șef european pot confirma că am comunicat doamnei ambasador Odobescu opinia mea despre candidatura doamnei Kovesi. I-am comunicat că eu, președintele României sunt pentru doamna Kovesi la funcția de procuror-șef european”, a declarat Klaus Iohannis.

Ambasadorii statelor membre ale UE au votat, joi, pentru desemnarea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef european. Potrivit surselor MEDIAFAX, au existat 17 voturi „pentru” din totalul de 22 de voturi exprimate.

Premierul Viorica Dăncilă, a reiterat, miercuri seară, ideea potrivit căreia Guvernul nu o susține pe Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european, precizând că, joi, ambasadorul României la Uniunea Europeană va vota împotriva fostului procuror-șef DNA.

Întrebată cum va vota joi Luminița Odobescu, ambasadorul României la UE, Viorica Dăncilă a subliniat că împotrivă.

 

Inchide