Kelemen despre referendum: Pe noi nu ne deranjează această idee

Redactor:
Vasile Magradean
Kelemen despre referendum: Pe noi nu ne deranjează această idee
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, susține că Uniunea nu este deranjată de organizarea unui referendum în 26 mai, așa cum a anunțat președintele Klaus Iohannis, menționând că o consultare populară este oricând binevenită, iar o participare cât mai bună la vot este ideea democrației.

Întrebat, joi, de corespondentul MEDIAFAX, cum comentează anunțul președintelui Klaus Iohannis de convocare a unui referendum în 26 mai, odată cu alegerile europarlamentare, Kelemen Hunor a spus că, din punctul său de vedere, un referendum trebuie să fie destul de general și destul de politic și mai puțin tehnic.

„Un referendum depinde foarte mult de cum va suna întrebarea și eu cred că trebuie să așteptăm și întrebarea după care vom putea spune că acest referendum și intenția de a afla un punct de vedere, o intenție a populației, se referă la o chestiune mai tehnică sau mai politică. Din punctul meu de vedere un referendum trebuie să fie destul de general și destul de politic, pentru că dacă vom intra în detalii tehnice atunci lucrurile nu cred că vor fi suficient de semnificative. Pe de altă parte, un referendum este atributul președintelui, eu nu pot comenta mai ales că mă consider un democrat și un om care crede în instituția referendumului. De aceea pe mine, pe noi nu ne deranjează această idee și cred că ar trebui să avem de mai multe ori astfel de posibilități de consultare a populației pentru societate. Eu cred că un scrutin, o consultare populară este oricând bine venită. Fiecare cred că va mobiliza electoratul și simpatizanții fiindcă asta este ideea democrației, o participare cât mai bună și asta vom face și noi”, a spus Kelemen.

Acesta a subliniat că de fiecare dată a spus că trebuie organizate referendumuri de mai multe ori, nu neapărat naționale, ci și județene sau regionale, pentru a se vedea care este părerea cetățenilor.

Întrebat dacă referendumul din 26 mai va influența semnificativ prezența la urne pentru alegerile europarlamentare, liderul UDMR a spus că nu este în măsură să facă predicții.

„Din păcate, ceea ce am văzut până la această oră, campania pentru europarlamentare este mai mult o competiție de politică internă și foarte puțin este pe subiecte de nivel european, așa cum ar trebui să fie. Din punctul meu de vedere ar trebui să vorbim despre așteptările noastre, despre scopurile și țintele noastre, despre problemele cu care se confruntă UE și fiecare stat membru în interiorul UE. Eu spun că o prezență masivă la vot este în folosul țării, al cetățenilor, al României”, a mai spus Kelemen Hunor.

Liderul UDMR consideră că acest referendum putea fi organizat și până acum, dar se poate organiza foarte bine și pe data de 26 mai.

„Există o recomandare a Comisiei de la Veneția din 2009 când președintele Băsescu a organizat un referendum odată cu alegerile europarlamentare și atunci recomandarea suna că nu este bine să fie suprapuse cele două tipuri de scrutin, alegeri și consultare populară. Dar este o recomandare și ar trebui să conștientizăm un lucru. Recomandările trebuie văzute ca niște recomandări și nu ca niște obligații și atunci când ne plac și când nu ne plac. Există niște recomandări, tot în zona de justiție, de principii, iar lumea spunea că sunt obligatorii de care trebuie să ținem cont. Aici iarăși este o recomandare iar dacă trebuie să ținem cont, ar trebui să ținem cont de toate recomandările, nu doar de unele”, a conchis Kelemen.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi că va convoca un referendum pe probleme din justiție în data de 26 mai, odată cu alegerile europarlamentare, motivând că „așa nu se mai poate”.

Inchide