Legea privind eutanasierea maidanezilor, contestată la Curtea Constituțională

Legea privind eutanasierea maidanezilor, contestată la Curtea Constituțională
Publicat: 16/09/2013, 14:49
Actualizat: 16/09/2013, 14:49

Un grup de 30 de parlamentari din toate grupurile politice cu excepția UDMR au atacat la Curtea Constituțională proiectul de lege care prevede eutanasierea în termen de 14 zile lucrătoare a câinilor comunitari care nu sunt revendicați sau adoptați.

Declarația a fost făcută luni, pentru Mediafax, de fostul senator Marius Marinescu, susținător al protecției animalelor.

Printre semnatarii documentului prin care este invocată neconstituționalitatea propunerii legislative pentru modificarea Ordonanței de urgență 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân se numără, conform sursei citate, parlamerntarii Călin Popescu Tăriceanu, Haralambie Vochițoiu, Dumitru Pelican, Cristiana Anghel și Ioan Ghișe.

Cei 30 de parlamentari care au atacat la Curtea Constituțională proiectul de lege susțin că actul normativ nu conduce la împiedicarea înmulțirii și proliferării lor ci traumatizează societatea civilă, „demers care nu este de natură a traduce drepturile fundamentale ale omului în România”.

Parlamentarii semnatari solicită Curții să supună Legea de modificare și completare a Ordonanței de urgență 155/2011 controlului de constituționalitate, astfel încât aceasta să fie trimisă, spre o nouă examinare, Parlamentului.

Potrivit contestatarilor, forma în care actul normativ a fost adoptat de Camera Deputaților, care este Cameră decizională, în urma deciziei de neconstituționalitate luată anterior, diferă fundamental, atât în ceea ce priveste concepția, cât si în ceea ce privește conținutul, de cea adoptată de Senat – sunt stabilite termene de revendicare, respectiv adopție a câinilor fără stăpân mult mai scurte, sunt stabilite condiții mult mai drastice de eutanasiere, este exclusă posibilitatea returnării câinilor fără stăpân, sunt excluse organizațiile neguvernamentale într-o etapă importantă și sensibilă a programului de gestionare a câinilor fără stăpân, respectiv eutanasia.

Aceștia amintesc că, așa cum Curtea Constitutională a statuat, o lege trebuie să fie rezultatul manifestării de voință concordante a ambelor Camere ale Parlamentului și că respectarea principiului bicameralismului necesită ca o Cameră sau alta să nu fie exclusă din mecanismul legiferării.

De asemenea, semnatarii invocă și neconstituționalitatea Ordonanței de urgență 155/2001, care este modificată prin proiectul de lege.

„Gestionarea câinilor fără stăpân nu este o situație excepțională, care să necesite măsuri în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public”, opinează aceștia.

În documentul citat se mai arată că anumite articole din lege încalcă prevederile constituționale referitoare la respectarea tratatelor internaționale în materie.

„Facem în primul rând observația că problema eutanasiei câinilor fără stăpân și condițiilor în care este dispusă aceasta este principala problemă a legii. Eutanasia este o măsură extremă, care contravine prevederilor drepturilor animalelor recunoscute de instrumente internaționale, reglementări comunitare cu caracter obligatoriu. Legea de gestionare prevede soluția eutanasiei, care se poate aplica curent, în masă, animalelor fără stăpân, deși ar fi trebuit să fie aplicată numai în anumite condiții limitative și stricte, cu caracter excepțional”, susțin cei 30 de parlamentari.

Ei fac referire în acest sens, la o decizie anterioară a CC potrivit căreia eutanasia prevăzută de ordonanță trebuie aplicată cu respectarea Convenției europene pentru protecția animalelor de companie din 2003, ratificată de România în 2004 și intrată în vigoare în anul 2005.

Senatorii și deputații semnatari arată că, potrivit Convenției, „atunci când o parte estimează că numărul de animale fără stăpân constituie pentru ea o problemă, ea trebuie să ia măsurile legislative și/sau administrative necesare pentru reducerea numărului acestora prin metode care nu cauzează dureri, suferințe sau temeri evitabile”.

În document se mai menționează că animale care nu sunt agresive, abandonate sau rămase fără stăpân, în număr foarte mare, vor fi eutanasiate prin efectul direct al aplicării legii.

De asemenea, contestarii subliniază că eutanasia este contrară principiilor prevăzute în Declarația Universală a Drepturilor Animalelor, proclamată la Paris în 15 anul 1978, care prevede, printre altele, că orice animal dependent de om are dreptul la îngrijire, nu trebuie abandonat sau sacrificat în mod nejustificat, precum și că sacrificarea oricărui animal care nu este absolut necesară și orice decizie care duce la un asemenea act constituie o crimă.

Ei susțin că textul de lege criticat încalcă, printre altele, prevederile din legea fundamentală referitoare la principiul aplicării prioritare a dreptului comunitar asupra legii.

„Legea (…) creează un cadru instituțional injust, și, sub masca unei așa-zise eutanasieri individuale, conduce la eutanasia în masă a câinilor fără stăpân, practică administrativă neunitară si încălcarea drepturilor animalelor. Atât eutanasia individuală, cât și eutanasia în masă, ca soluții propuse de legea adoptată, sunt neconstituționale”, mai arată parlamentarii care au atacat la CC această lege.

Potrivit acestora, în lipsa oricăror statistici reale și autorizate, câinii fără stăpân sunt în mod nejustificat prezentați ca un pericol public, deși numărul câinilor violenți sau care ar prezenta un real pericol public (sunt bolnavi, etc.) este în realitate mic.

În document se mai arată că, fără a se transforma într-un legislator pozitiv, Curtea poate aprecia, din punctul de vedere al necesității eutanasiei, dacă prevederile legale menționate sunt contrare principiului constituțional al proporționalității, măsura legiferată nefiind proporțională (cu situația care a determinat-o).

Ei invocă decizia anterioară a Curții, potrivit căreia legiuitorul era obligat să stabilească o ordine de prioritate cu privire la soluțiile privind gestionarea câinilor fără stăpân, judecătorii constituționali apreciind că soluția eutanasierii câinilor fără stăpân poate fi aplicată doar în ultimă instanță, respectiv numai atunci când toate celelalte soluții au fost aplicate în mod corespunzător dar nu și-au atins scopul de a limita sau eradica acest fenomen.

Contestatarii fac, de asemenea, referire la aceeași decizie a Curții, care statua că prin folosirea unei tehnici legislative inadecvate legiuitorul a adus atingere în final demnității umane, valoare supremă prevăzută în Constituție: „Demnitatea umană, sub aspect constituțional, presupune două dimensiuni inerente, respectiv relațiile dintre oameni (…) precum și relația omului cu mediul înconjurător, inclusiv cu lumea animală, ceea ce implică, în privința animalelor, responsabilitatea morală a omului de a îngriji aceste ființe într-un mod de natură a ilustra nivelul de civilizație atins”.

„Raportat la legea criticată, Curtea a stabilit că legiuitorul trebuie să legifereze calitativ și previzibil, aplicarea eutanasierii câinilor fără stăpân fiind permisă sub aspect constituțional exclusiv ca ultim resort, respectiv numai atunci când toate celelalte soluții au fost aplicate corespunzător de către autoritățile locale, însă nu și-au atins scopul de a limita sau de a eradica fenomenul câinilor fără stăpân”, se arată în documentul transmis CC

Potrivit contestatarilor, metodele de gestionare a câinilor prin eutanasiere sau încarcerare permanentă în adăposturi sunt dezavuate de Organizația Mondială a Sănătății care a concluzionat că unica soluție pentru controlul populației canine este sterilizarea, și nu „programele de eutanasiere care sunt atât ineficiente, cât și costisitoare”.

„Se poate astfel cu ușurință observa că legea criticată a fost adoptată pentru a doua oară de legiuitor cu sfidarea completă a drepturilor constituționale precum și a Deciziei Curții Constituționale nr.1/11.01.2012, pe care legiutorul este obligat să o respecte întrutotul”, arată semnatarii.

Aceștia susțin că eradicarea câinilor fără stăpân prin uciderea colectivă nu numai că nu conduce la împiedicarea înmulțirii și proliferării lor, dar traumatizează societatea civilă, demers care nu este de natură a traduce drepturile fundamentale ale omului în România.

Potrivit documentului, eutanasia câinilor fără stăpân, așa cum este reglementată în legea este o măsură care contravine demnității și liberei dezvoltări a personalității umane, valori, principii și libertăți publice garantate de Constituție. Eutanasia este o măsură violentă, traumatizantă, care împiedică libera dezvoltare a personalității umane, se mai arată în sesizare.

Semnatarii documentului sunt parlamentarii Călin Popescu Tăriceanu, Ioan Ghișe, Nicolae Nasta, Petru Gartner Ene, Titus Liviu Pașca, Sorin Ilieșiu, Ion Luchian, Marin Burlea, Sebastian Grapă, Marius Isăilă (PNL), Cristiana Anghel, Tudor Barbu, Cristian Dănuț Mihai, Dumitru Pelican, Mihai Neagu, Eugen Durbacă (PC), Haralambie Vochițoiu, Florinel Butnaru, Florinel Dumitrescu, Valer Marian, Ioan Ionescu, Constantin Popa, Dumitru Bujor, Dan Ioniță, Marian Vasiliev, Ruxandra Jipa (PPDD), Ion Toma, Cătălin Croitoru, Ionel Butunoi (PSD) și Leonard Cadăr (independent).

Legea care permite eutanasierea câinilor fără stăpân care nu sunt adoptați sau revendicați în 14 zile lucrătoare de când ajung în adăposturi a trecut, săptămâna trecută, de votul final al Camerei Deputaților, forul decizional în privința acestui proiect.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Gruparea Hamas ia în calcul depunerea armelor. Care este condiţia pentru ca acest lucru să...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
"Atunci o bag pe nevastă-mea la înaintare". Ce nu le poate refuza niciodată Alex Velea...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine