Liberalii au tăiat „pamblica” în fața lui Valentin Popa. Cum explică noul ministru al Educației greșelile gramaticale pe care le face. VIDEO

Redactor:
Oana Despa
Liberalii au tăiat „pamblica” în fața lui Valentin Popa. Cum explică noul ministru al Educației greșelile gramaticale pe care le face. VIDEO
Detalii pe Gândul

După ce cei trei parlamentari liberali, printre care s-a numărat Florin Roman și Radu Leureanu, au tăiat panglici în timp ce ministrul propus la Educație se prezenta în comisia de învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților, un alt membru al comisiei a cerut președintelui de ședință să ia măsuri.

„Doamna președinte, dar conduceți ședința sau ce faceți?”, a întrebat cineva din sală.

Apoi, Mihai Goțiu, parlamentar USR, i-a înmânat lui Valentin Popa și o carte de gramatică.

După ce premierul desemnat, Viorica Dăncilă, și-a anunțat componența Guvernului, pe Internet a apărut o înregistrare video cu Valentin Popa, propus pentru funcția de ministru al Educației, care face mai multe greșeli gramaticale.

Ministrul propus la Educație, Valentin Popa, a explicat, referitor la folosirea cuvântului „pamblică”, că acesta se folosește în această formă în zona Moldovei și că este un regionalism.

„Recunosc că în ultimii 6 ani, de când am fost rector, am făcut dezacorduri, bâlbe, greșeli gramaticale, în general, datorate emoțiilor. Nu neg că am făcut în trecut astfel de greșeli. Cine nu mai greșește? Oare mai găsim o persoană publică care în ultimii ani să nu aibă astfel de dezacorduri? Afirm cu tărie că trebuie să am un limbaj perfect, mă voi strădui să îl am. Acel colaj nu a fost falsificat, nu am niciun motiv și nicio dovadă să spun asta, dar am vrut să vă menționez că acest lucru este posibil. Nu cred că este cineva în România care să dorească să îmi facă așa rău”, a declarat Popa.

Ministrul propus la Educație a explicat și de ce a folosit greșit forma cuvântului panglică.

„În ceea ce privește cuvântul «pamblică», în Moldova se folosește acest cuvânt, este un regionalism. Întotdeauna am vorbit așa și sunt mândru că sunt bucovinean și voi folosi în continuare aceste regionalisme. Chiar dacă aici în București am fost privit cu zâmbete”, a completat, în timpul audierilor, Valentin Popa.

 

Inchide