MAREA DESCENTRALIZARE a trecut de Guvern. Ce au negociat PSD și PNL pe ultima sută de metri

MAREA DESCENTRALIZARE a trecut de Guvern. Ce au negociat PSD și PNL pe ultima sută de metri
Publicat: 15/11/2013, 09:05
Actualizat: 19/05/2015, 17:28

Liderii USL au finalizat, după o nouă rundă de discuții, proiectul legii descentralizării pe care Guvernul își va angaja răspunderea în Parlament pe 19 noiembrie. În discuția finală, liberalii și social-democrații au trebuit să se pună de acord asupra descentralizării porturilor, a Agenției de Prestații Sociale și descentralizarea cinematografelor, subiecte pe care nu ajunseseră la un consens. Surse guvernamentale au declarat pentru gândul că porturile dunărene vor rămâne în această fază a descentralizării la Ministerul Transporturilor, Agenția de Prestații Sociale la Ministerul Muncii, iar cinematografele vor fi descentralizate doar în măsura în care nu se află în litigiu.

Proiectul a fost adoptat astăzi de Guvern, iar textul va fi trimis astăzi Parlamentului pentru a fi adoptat, prin angajarea răspunderii Guvernului, într-o ședință comună, pe 19 noiembrie. În aceeași zi, cu câteva ore mai devreme, premierul Victor Ponta a convocat o ședință specială, pentru adoptarea sau respingerea eventualelor amendamente care pot fi formulate până luni seara.

Gândul v-a prezentat în exclusivitate la finalul lunii septembrie proiectul legii descentralizării, la momentul respectiv premierul negând această informație. La câteva zile, Ponta a admis că Guvernul vizează un proiect de lege privind descentralizarea și că discuțiile se poartă de mai bine de șase luni în interiorul USL. Coordonatorul proiectului din partea Guvernului a fost vicepremierul Liviu Dragnea. Ministrul Dezvoltării Regionale și Administrație a purtat aproximativ douăzeci de discuții informale cu liderii din teritoriu în cursul acestui an, cea mai importantă fiind cea de la Tulcea din luna mai. Liderii PDL au anunțat că vor contesta la Curtea Constituțională proiectul Guvernului, iar președintele Băsescu l-a catalogat drept „un mare eșec”. Premierul Ponta a anunțat că la construcția bugetului de stat pe 2014 se va ține cont de legea descentralizării, iar în anexele bugetului vor fi prevăzute sumele care vor trece la autoritățile locale după ce legea va fi promulgată de președintele Băsescu și publicată în Monitorul Oficial.

Vicepremierul Liviu Dragnea a caracterizat procesul descentralizări „prima rupere reală de comunism”. În cadrul procesului descentralizării mai multe autorități și instituții deconcentrate aflate în subordinea ministerelor vor trece în coordonarea autorităților locale – Consilii Județene, Consilii locale, primari și președinți de Consilii Județene.

Din proiectul inițial al descentralizării au dispărut capitole importante precum descentralizarea Poliției, existând o puternică opoziție din partea PNL și a ministrului de Interne, Radu Stroe, și descentralizarea Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă, unde ministrul Muncii s-a opus. Social-democrații l-au acuzat pe ministrul Radu Stroe că a fost „copleșit și înghițit de sistem” și de aceea nu a acceptat descentralizarea serviciului de ordine publică și a serviciului rutier.

Ministrul de Interne nu vrea să înțeleagă acest lucru, sunt oameni care vor centralist, dar să nu dea competențe mai departe, vor să țină controlul în mână, controlul pe șefi, dar fără să ne lase să facem ordine și liniște publică. Sistemul poate l-a copleșit, sau l-a înghițit (din Ministerul de Interne, n.r.). Eu spun un lucru, nu vreau să facem noi anchete judiciare, să fie foarte clar. Nu vrem poliția la noi, eu vreau în schimb pe ordine și liniște publică să avem responsabilități pe poliția noastră pe care o putem organiza, iar pe rutieră să putem să facem ordine în traficul din localități”, a susținut nu mai târziu de weekendul trecut vicepreședintele PSD Gheorghe Nichita.

În competențele autorităților publice locale vor intra:
– serviciile de sănătate publică la nivel județean
– administrarea plajelor turistice maritime și fluviale, ale râurilor, pârâurilor
– administrarea sistemelor de gospodărire a apelor
– protecția mediului, pescuit și acvacultură
– administrarea unităților sportive și de tineret, a taberelor școlare, centrelor de agrement, caselor de cultură ale studenților, precum și a cluburilor sportive de la
nivel local;
– dezvoltare și promovare turistică;
– organizează și desfășoară activități educative extrașcolare/de tip nonformal prin cluburile copiilor
– protejarea patrimoniului cultural de pe teritoriul județului

implementarea programelor județene în domeniul tineretului și sportului

Ministerul Sănătății
Direcțiile Județene de Sănătate publică, fără funcția de inspecție și control trec la autoritățile locale, centrele de aparatură medicală, centrele de tratament, centrele medicale și ambulatorii de specialitate vor trece în subordinea autorităților locale.
În cadrul procesului de descentralizare nu va intra Casa Națională de Asigurări de Sănătate și nici ambulanțele.
Ministerul Agriculturii
De la Ministerul Agriculturii vor fi transferate în subordinea autorităților locale direcțiile județene fără unitatea fito-sanitară, oficiile județene de studii pedologice și agronomice, casele agronomului.
De asemenea, camerele agricole actuale, care sunt în subordinea CJ-urilor, se vor reuni într-o structură care se va numi Oficiul Județean Agricol și care va trece sub autoritatea Consiliului Județean.
Ministerului Mediului
Plajele turistice, maritime și fluviale, dar și cele ale râurilor, pârâurilor vor trece în subordinea autorităților locale.
De asemenea, de la ministerul Mediului va pleca în teritoriu Agenția Județeană pentru protecția Mediului, care va intra în subordinea Consiliului Județean și Agenția pentru Pescuit și Acvacultură.
Ministerul Muncii
În privința ministerului Muncii nu s-a ajuns la o soluție agreată de toate părțile, Mariana Câmpeanu opunându-se atât descentralizării ANOFM cât și a Agenției de Prestații Sociale.
Ministerul Tineretului și Sportului
„Trec sub autoritatea și în coordonarea autorităților locale Direcția Județeană pentru Tineret și Sport, bazele sportive și de tineret, taberele școlare și centrele de agreement, cluburile sportive și casele de cultură ale studenților. Bazele sportive, taberele și casele de cultură ca și patrimoniu vor trece în domeniul public al județului sau al localității după caz”, a precizat vicepremierul Liviu Dragnea la începutul lunii octombrie.
Ministerul Transporturilor
Cele mai importante schimbări de la Ministerul Transporturilor se referă la faptul că Metrorex va trece în subordinea Consiliului General al Municipiului București. *Porturile dunărene vor rămâne la Ministerul Transporturilor, deși intenția inițială era ca acestea să treacă la autoritățile locale.

În cadrul discuțiilor nu s-a ajuns la un acord pentru ca Autoritatea Metropolitană de Transport București să treacă la CGMB.
Ministerul Culturii
În subordinea autorităților locale, vor trece direcțiile județene pentru cultură și patrimoniu, precum și imobilele care reprezintă săli sau grădini de spectacol. Liderii USL susțin însă că în privința cinematografelor sunt anumite probleme în teritoriu, deoarece există litigii între cei care au închiriat spații din fostele cinematografe și nu se pot descentraliza în aceste condiții.
În schimb, patru cinematografe mari vor rămâne la Ministerul Culturii.
Turism
Autoritatea Națională pentru Turism va trece la Consiliile Județene, care vor avea competențe de autorizare și clasificare în turism.
Ministerul Educației
Ministerul Educației va fi cel mai puțin implicat în procesul de descentralizare, existând o singură prevedere, cea privind învățământul tehnic și profesional. Inspectoratele școlare nu se descentralizează.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii...
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul...
FOTO. Ea e bomba sexy pentru care a divorțat Paszkany! Imagini incendiare cu noua iubită...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Românca al cărei nume este gravat pe mașinile Tesla se luptă acum cu Elon Musk....
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul...
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe...
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și...
Cine e Mihaela, fata de 24 de ani care s-a aruncat de la etajul 15!...
De ce boală ar fi suferit, de fapt, Costel Corduneanu. Fostul luptător se afla pe...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Un inginer Boeing spune că producătorul american de avioane a ignorat îngrijorările legate de siguranţă:...
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Schimbare în CODUL RUTIER din România. Când au voie șoferii să facă DEPĂȘIRI pe drumurile...
Suveranistul Luis Lazarus, candidatul lui Șoșoacă, ia bani grei de la o multinațională
Chefi la cuțite, sezonul 13. Cine sunt concurenții din echipa lui chef Richard Abou Zaki....
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce...
Tavi Clonda s-a săturat de jignirile din mediul online! Artistul intenționează să îi blocheze pe...
De ce Denisa Tănase nu a devenit mamă până la 37 de ani: " Îmi...
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
Test de cultură generală. Roșiile sunt fructe sau legume?