Mariana Câmpeanu: Revocarea lui Lăzăroiu, una din puținele decizii bune ale lui Boc

Redactor:
Gândul
Mariana Câmpeanu: Revocarea lui Lăzăroiu, una din puținele decizii bune ale lui Boc
Fostul ministru liberal al Muncii Mariana Câmpeanu a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că decizia de revocare a lui Sebastian Lăzăroiu este una dintre puținele decizii bune luate de premierul Emil Boc în cariera sa.

Fostul ministru liberal al Muncii Mariana Câmpeanu a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că decizia de revocare a lui Sebastian Lăzăroiu este una dintre puținele decizii bune luate de premierul Emil Boc în cariera sa.

„Revocarea lui Lăzăroiu este una dintre puținele decizii bune pe care premierul Boc le-a luat în întreaga sa carieră de prim-ministru”, a spus Mariana Câmpeanu.

Mariana Câmpeanu a precizat că motivul revocării lui Sebastian Lăzăroiu ține de faptul că acesta s-a ocupat ca ministru de orice altceva în afară de Ministerul Muncii.

Câmpeanu a precizat că într-o situație de criză în care bugetul asigurărilor sociale are un deficit major, Sebastian Lăzăroiu, care a gestionat ca ministru al doilea buget al țării s-a ocupat de dosare de asigurări sociale „vopsite în roșu, galben, albastru și portocaliu” și de activitatea CET-urilor.

Premierul Emil Boc a înaintat președintelui Traian Băsescu cererea de revocare a lui Sebastian Lăzăroiu din funcția de ministru al Muncii, precum și propunerea de numire a Sulfinei Barbu în acest post.

„În temeiul articolului 85 alineatul 2 din Constituția României, premierul Emil Boc a înaintat președintelui României cererea de revocare din funcție a domnului Laurențiu Sebastian Lăzăroiu, ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. De asemenea, primul-ministru a înaintat președintelui României propunerea de numire a doamnei Sulfina Barbu în funcția de ministru al Muncii, Familiei și Protecției Sociale”, a anunțat, vineri, Guvernul.

Alineatul invocat prevede că, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanță a postului, președintele revocă și numește, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.

Liviu Dădăcuș, [email protected]

Inchide