VIDEO | Marius Budăi: Măsurile sociale propuse de PSD au rolul de a-i proteja pe români împotriva acestui val de scumpiri

Publicat: 30/11/2021, 22:44
Actualizat: 01/12/2021, 10:38

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că măsurile sociale pe care social-democrații le-au susținut și care vor duce la majorarea pensiilor, alocațiilor și indemnizațiilor pentru românii vulnerabili au rolul de a fi un scut în fața valului de scumpiri, nicidecum nu îi vor îmbogății pe cetățeni.

„Acum poate ne înțelege cineva și pe noi, cei de la PSD, când am susținut extrem de tare pachetul social la crearea acestei coaliții de guvernare și le mulțumesc public colegilor liberali că au susținut pachetul social ca o minimă protecție pentru cetățenii cei mai dezavantajați”, a declarat Marius Budăi.

Ministrul a subliniat că majorările de venituri propuse de PSD nu îi vor îmbogăți pe români.

„Să nu își închipuie cineva că acei 10% sau 200 de lei la pensia minimă sau cei 1.200 de lei pentru pensiile până în 1.600 sau a 13-a indemnizație pentru dizabilități sau alocațiile îi vor îmbogăți peste noapte pe oameni”, a declarat ministrul Muncii.

El a precizat că persoanele dezavantajate trebuie să beneficieze de un scut împotriva valului de scumpiri.

„Nu este un câștig, este un scut împotriva acestui val de scumpiri. Tot ce noi calculam și spuneam înainte de semnarea protocolului pentru crearea coaliției, iată că se dovedește. Este o chestiune care să apere puterea de cumpărare nu să o crească.

Primele documente extrem de importante a fost ordinul comun pentru plafonarea prețului la energie și rectificarea bugetară”.

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Cadavrul unei femei a fost descoperit în dulapul din dormitor. Polițiștii l-au reținut pe principalul...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul...
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Ungaria, AJUTOR NESPERAT pentru România. Au dat vestea uriașă chiar astăzi, 23 APRILIE: Avem un...
Sancțiuni dure pentru angajatorii români. Legea s-a schimbat, se dau amenzi grase
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu