Mișcarea Populară s-a lansat cu foștii PDL-iști la butoane: „Nu suntem Albă-ca Zăpada. Băsescu este bunicul spiritual al partidului”

Redactor:
Anca Simina
Mișcarea Populară s-a lansat cu foștii PDL-iști la butoane: „Nu suntem Albă-ca Zăpada. Băsescu este bunicul spiritual al partidului”
Partidul Mișcarea Populară, pus pe picioare de fundația omonimă creație politică asumată a președintelui Traian Băsescu, și-a anunțat astăzi înscrierea la tribunal și ieșirea la rampă, cu obiectivul declarat de a participa la europarlamentare în 2014.

Partidul Mișcarea Populară, pus pe picioare de fundația omonimă – creație politică asumată a președintelui Traian Băsescu -, și-a anunțat astăzi înscrierea la tribunal și ieșirea la rampă, cu obiectivul declarat de a participa la europarlamentare în 2014.

Până la congresul din toamnă, la vârful partidului, au fost instalați trei foști lideri ai PDL – deputatul Eugen Tomac, ca președinte interimar, secondat de foștii miniștri Theodor Baconschi și Cristian Petrescu – și alți câțiva apropiați ai acestuia în vremurile relațiilor bune ale democrat-liberalilor cu Băsescu: Adrian Papahagi, fost candidat ARD la Cluj-Napoca și Dragoș Ciuparu, fost secretar de stat pentru cercetare în timpul Guvernului Boc.

„Dacă ieri s-a născut un viitor rege, astăzi s-a născut partidul Mișcarea Populară. Ca părinți fondatori ai partidului, suntem foarte fericiți. Îi dorim să crească, precum Făt-Frumos din poveste, într-un an cât alții în 23 de ani și le predăm ștafeta dorindu-le să readucă dreapta la putere în România”, i-a făcut intrarea Marian Preda, președintele fundației omonime, înființate de consilierii de la Cotroceni în martie.

Fundația lui Băsescu, „turnul de veghe” al partidului lui Tomac

Legătura cu Traian Băsescu a partidului, deși președintele nu-i va fi oficial membru, a fost făcută deschis de liderii acestuia, încă din start. „Suntem și rămânem partenerii președintelui României”, a spus Eugen Tomac, arătând că „împreună cu Fundația vom merge în toată țara”.

Dacă la lansarea ONG-ului consilierii lui Băsescu făcuseră un steag din principiul acceptării în Fundație doar a membrilor apolitici, excluzând ferm traseiștii, în cazul noii formațiuni a lui Tomac interdicția a dispărut, primul exemplu fiind chiar șefii. „Veți regăsi în rândurile noastre și oameni care poate au renunțat la alte partide. Acea interdicție era pentru Fundație, nicidecum pentru partid. Cel mai important pentru noi este voința de a le reda românilor încrederea că există o alternativă”, s-a justificat liderul Mișcării Populare.

Că Fundația și partidul vor merge mână în mână admite și Marian Preda. „Fundația va sta alături de partid prin poziții publice, prin oameni de calitate pe care îi va pune la dispoziția partidului. Atunci când partidul va crește, Fundația va fi turnul de veghe. Fundația înființează partidul, deci metaforic domnul președinte este bunicul spiritual al partidului”, susține președintele ONG-ului în care Băsescu investește pentru momentul ulterior plecării sale de la Cotroceni.

Întrebat dacă Elena Udrea va fi alături de acest partid, fiind cea care i-a anunțat public înființarea, Marian Preda a răspuns cu o ironie. „Probabil doamna Udrea a avut o oglindă fermecată în care a întrebat: «Oglindă, oglinjoară, cine este cel mai frumos partid de dreapta din țară?» și i s-a spus că nu este PDL și a anunțat că PMP va fi probabil cel mai importat partid de dreapta din România”, a spus el Preda.

Șefii Mișcării Populare se disociază însă de imaginea „de Albă-ca-Zăpada” proiectată de consilierul prezidențial Sebastian Lăzăroiu în urmă cu mai mulți ani pentru o formațiune nouă de dreapta, care urma să se înființeze. „Nu suntem Alba-ca-Zăpada, ăsta nu e mărul vrăjitoarei, nu vă va sta în gât, mușcați din noi, face bine și la sănătate, dar și la sănătatea națiunii”, a prezentat Adrian Papahagi sigla noului partid, mușcând el însuși dintr-un măr verde.

Românii din Moldova, noul electorat-țintă

Dincolo de recuperarea unui segment din electoratul de dreapta, noul partid prezidențial și-a fixat ca țintă alegătorii cu cetățenie română din Republica Moldova, dar și pe cei din diaspora.

„Eugen Tomac este și o garanție pentru o abordare constructivă pentru relațiile cu Republica Moldova în care trăiesc 3 milioane de români și cu diaspora, unde trăiesc alte 2-3 milioane de români”, l-a prezentat Preda pe noul lider, reluând, printre altele, ideea introducerii votului prin corespondență.

Un mesaj pentru Moldova, țara de unde provine, a avut și Tomac. „Partidul va avea drept obiectiv susținerea fără rezerve a integrării în UE a Republicii Moldova”, a spus el.

 

 

 

Cristi Borcea, anunţul momentului. Nu e glumă: ”Valentina vrea asta!” Lovitură de teatru în familia...
Caz nemaiîntâlnit în Botoșani! Ce au găsit chirurgii în abdomenul acestei femei obeze
FOTO. Transformarea uneia dintre cele mai frumoase actrițe ale României! Cum a ajuns să arate...
Secret MURDAR! De ce se plimbă, de fapt, stewardesele pe culoar, în avion? Nici prin...
Câștig fabulos al unui parior român! A mizat nebunește că dă gol Panțîru pentru FCSB!...
S-a aflat acum! Are sau nu Ivermectina beneficii în tratarea pacienților cu Covid?
Masoneria din România are un nou Mare Maestru
BANCUL ZILEI – Un tip urât are parte de o partidă grozavă de sex
Ce au vorbit Harry şi William la înmormântarea Prinţului Philip. Dialogul dintre cei doi, descifrat...
Caz nemaiîntâlnit în Botoșani! Ce au găsit chirurgii în abdomenul acestei femei obeze
Detalii NEȘTIUTE din viața Zoiei Ceaușescu ies ACUM la iveală. Totul despre întâlnirile amoroase SUPRAVEGHEATE...
Încă doi concurenți vor fi ELIMINAȚI de la Survivor. Prezentatorul Dan Pavel nu vrea să-i...
Avertisment pe WhatsApp: pericolul major care vizează acum milioane de utilizatori
Dacă vizitezi acest trib, bărbatul pleacă din casă, iar soţia lui vine la tine. Ce...
Este din nou DOLIU în muzica populară din România: A murit RĂPUS DE CORONAVIRUS
One day check-up: analizele importante pentru evaluarea stării de sănătate a bărbaţilor
Concedieri MASIVE. Tarom se pregăteşte să dea afară jumătate dintre angajaţi. 700 de oameni sunt...
Cine este românca ce conduce una dintre afacerile lui Bill Gates în România şi alte...
Inchide