Miza uriașă a „dineului de la Bruxelles”. Cui îi va da Victor Ponta O VESTE PROASTĂ la întoarcerea în țară

Redactor:
Anca Simina
Miza uriașă a „dineului de la Bruxelles”. Cui îi va da Victor Ponta O VESTE PROASTĂ la întoarcerea în țară

„Un Consiliu scurt care începe în jurul mesei, se face poza de familie, se servește dineul și în timpul acesta se discută”. Așa a descris președintele Traian Băsescu, în linii mari, summitul de miercuri de la Bruxelles pentru care l-a mandatat, în premieră, pe primul-ministru Victor Ponta.

Cu trei teme pe agendă, între care cea mai importantă pentru România este energia, Consiliul liderilor UE din 22 mai va da, inevitabil, vești proaste unora dintre investitorii în economie, oricare va fi decizia luată în privința schemei de susținere a energiei regenerabile.

Cu alte cuvinte, primul-ministru este prins la mijloc. Dacă subvențiile se reduc, așa cum va propune și Victor Ponta, raliindu-se Germaniei și Spaniei, cei care vor primi lovitura vor fi investitorii în eoliene și solare, nișă care a explodat, practic, în România, în ultimii ani. Dacă se păstrează la un nivel apropiat de cel actual, oameni de afaceri precum Lakshmi Mittal, unul din cei mai mari jucători din siderurgie, amenință că cu retragerea din Uniunea Europeană. Printre consecințe: închiderea Sidex Galați. „E nevoie și de o coordonare eupropeană. Dacă ni se impune să luăm o anumită măsură vom fi între ciocan și nicovală”, a anticipat marți Victor Ponta, arătând că subvențiile în România sunt „de șase ori mai mari ca în alte state”.

Singura participare anterioară a lui Victor Ponta la masa Consiliului European a fost pe 28 iunie 2012, când premierul a plecat la Bruxelles, fără mandat de la Traian Băsescu, în ciuda interdicției Curții Constituționale.

Ce va susține România la Bruxelles

Într-o discuție telefonică luni după-amiază, Băsescu și Ponta s-au pus de accord asupra mandatului pe care premierul să îl susțină la Bruxelles. Printre mizele României se numără, potrivit unor surse politice, un acord legat de explorarea și exploatarea gazelor de șist, asumarea finanțării proiectului Nabucco, în care ar urma să fie implicată și compania Transgaz, și luarea unei decizii legate de subvențiile pentru producătorii de energie regenerabilă.

Pe lângă deciziile legate de energie, liderii europeni discută joi despre combaterea evaziunii fiscale, din care speră să scoată un miliard de euro în acest an, și despre Uniunea Economică și Monetară.

Gazele de șist. O primă miză este legată de gazele de șist, o discuție lăsată în suspensie în Consiliul European după februarie 2011. Răzgândirea lui Ponta și decizia Guvernului de a susține Chevron-Exxon în explorarea zăcămintelor din România, au cântărit de altfel, spune Băsescu, în mandatarea lui Ponta la Bruxelles.

Concret, în privința gazelor de șist, Băsescu se așteaptă la acceptarea de către liderii UE a acestei surse de energie, în formula „energie neconvențională”, care să apară ulterior și în concluziile Consiliului European.

Interesate de aceeași poziție ar fi Marea Britanie, Ungaria, Polonia, Spania, țări care au acordat, ca și România, licențe în domeniu. Comisia Europeană nu a formulat însă o poziție, analizând încă implicațiile legate de mediu.

„Având în vedere că a fost de acord cu explorarea și exploatarea gazelor de șist, cred că acest punct de vedere trebuie susținut la Bruxelles, în discuțiile din Consiliu. El ar trebui să se numească energii neconvenționale și aș vrea să apară acest cuvânt, energie neconvențională, în concluziile Consiliului, printre multe altele, Nabucco și ce mai e de apărut”, și-a rezumat Băsescu poziția pentru Bruxelles.

Gazoductul Nabucco. Lăsat în așteptare în timpul crizei economice, în lipsa banilor, gazoductul Nabucco cu finanțare parțială de la Uniunea Europeană, asumat ca atare, este esențial pentru România pentru a-și reduce dependența de gazul rusesc și a implica Trangaz într-unul din cele mai mari proiecte europene.

„Practic o să avem două surse, intervine concurența și nu mai depindem de un singur importator”, a rezumat miercuri ministrul Constantin Niță.

În acest moment, Nabucco pierde teren în fața Proiectul Transadriatic la capitolul costuri, fiind mult mai scump de realizat decât conducta gândită să treacă prin Grecia, Albania, Marea Adriatică, până în Italia.

Nabucco, pe de altă parte, o conductă de cinci ori mai lungă proiectată a fi construită începând cu 2015, ar urma să tranziteze Bulgaria, România, Ungaria, Austria, plecând din Turcia. În ambele proiecte sunt implicate și companii germane. Potrivit directorului executiv al proiectului, Reinhard Mitschek, până acum, costurile de dezvoltare s-au limitat la sub 5% din totalul investiției, estimat la 4 miliarde de euro.

O decizie fermă a Consiliului European ar fi cu atât mai importantă cu cât în luna iunie este așteptată hotărârea Azerbaidjanului privind gazoductul ales pentru a-și furniza gazele în UE. Alternativele la gazul azer ar fi acest moment sursele din Turkmenistan, Irak și rezervele din Marea Neagră.

Subvențiile pentru energia „verde”. Una din soluțiile vizate de Germania la acest Consiliu este reducerea, dacă nu chiar tăierea subvențiilor pentru energia verde. La începutul anului, Germania și Spania au făcut deja reducerile pe care și le puteau permite prin legislația națională, pentru a trage în jos prețul la energie plătit atât de polulație cât și de marii consumatori, ca decont pentru așa-numitele „certificate verzi”.

O intenție similară are și Guvernul Ponta care a anunțat deja că cel mai târziu la 1 ianuarie 2014, dacă nu chiar de la 1 iulie 2013 dorește să reducă numărul „certificatelor verzi” pe care producătorii de energie regenerabilă le pot tranzacționa, ca și valoarea acestora. În plus, ministrul pentru Energie, Constantin Niță, are în așteptare un proiect de ordonanță de urgență prin care subvențiile, odată reduse, ar putea fi „înghețate” până în 2017. Astfel, în loc să dea 110 euro (2 certificate) pentru fiecare MW produs prin eoliene, să acorde doar 55 sau 70 de euro și aceștia recuperabili după 2017, pentru a reduce presiunea pe marii consumatori. Un exemplu este Mittal care plătește 50 de milioane de euro anual doar pentru aceste certificate, amenințând din acest motiv că ia în calcul renunțatrea la afacerile din România.

„Megawattul pe piață este 170 de lei. Deci eu dacă îți dau subvenție 450 de lei pentru un produs care se vinde cu 170, este într-adevăr un sprijin important, ca să spun așa. Noi l-am dat prin legislație, sigur că da. Problema este dacă este și sustenabil. Eu am întrebat, vreți să aveți eoliene într-o țară care este în faliment?”, a comentat Victor Ponta situația subvențiilor.

Intenția lui Niță este aceea de a-și promova ordonanța în Guvern săptămâna viitoare. Până atunci, ministrul așteaptă un semnal de la Consiliu. „Așteptăm mâine un mesaj pentru sprijinirea investițiilor, indiferent din ce domeniu, pe baza unei reașezări a politicii energetice, pentru că altfel riscăm ca majoritatea investitorilor să nu vină în Europa și să maergă acolo unde primesc facilități mai mari”, a spus Niță.

„Regii” politici ai vântului

Astfel, prin „semnul de încredere” acordat lui Ponta, Băsescu iese din situația de a explica, la București, fie că, după Oltchim, se vor închide și alte combinate, în următoarea perioadă, fie că investitorii în solare și eoliene vor pierde bani.

Cu atât mai mult cu cât între cele 194 de companii producătoare de energie regenerabilă în România, se numără câțiva importanți jucători apropiați PDL. Pe lista producătorilor se află, printre alții, Luxten Lighting Company, la care Elena Băsescu a lucrat înainte de a intra în Parlamentul European, Green Energy Grup, vândută recent de fiul lui Gheorghe Ștefan, unui offshore, dar rămasă în sfera PDL inclusiv prin legătura cu Ștefan Szabo și Beny Alex SRL, firma lui Vasile Tântaș, intrată de asemenea în afacerea cu energie verde. Ten Transilvania Energy, din Cluj, este deținută fe frații Simion și Teofil Mureșan, prieteni cu fostul primar PDL Sorin Apostu și finanțatori ai vacanțelor sale în Dubai, așa cum apar în dosarul acestuia.

Un alt jucător important a devenit, prin Energycum W, omul de afaceri Dorin Umbrărescu, unul dintre regii asfaltului asimiliați anturajului PDL. Între primii intrați pe această nișă se numără și Energy Holding.

În rândul companiilor cu licențe, dar și cu legături politice apar de asemenea Sorste SA, firma fostului ministru PDL Sorina Plăcintă, trecută între timp la PNL, Ecoprod Energy, legată și de numele președintelui PSD al CJ Prahova, Mircea Cosma, dar și Iridex Grup, compania fostului senator PC Corneliu Pascu.

Printr-o schemă foarte generoasă, legislația din România susține producătorii de energie regenerabilă prin certificatele verzi. Dincolo de energia produsă pe care o vând, aceștia primesc astfel subvenții mult mai mari decât prețul energiei. Legislația a fost aprobată în timpul guvernării Boc pentru atingerea țintei UE ca, până în 2020, 20% din energia necesară să provină din surse nepoluante.

 

Ce NEBUNIE. Marius Şumudică nu mai vine la Universitatea Craiova şi semnează cu un club...
EXCLUSIV! Un interlop a încercat să calce cu mașina un bebeluș și era să-l omoare...
FOTO. Imaginile `ascunse` de timp! Cum arăta Cristina Spătar în urmă cu 15 ani: era...
DOLIU ÎN LUMEA POLITICĂ! A MURIT! ADRIAN NASTASE… o carieră politică și legislativă de excepție
Surpriză la aterizarea lui Halep în Australia! O româncă i s-a alăturat Simonei și s-au...
S-a aflat adevărul! Motivul real pentru care Mario Iorgulescu a provocat accident odios din Bucureşti
Iohannis s-a vaccinat public la Spitalul Militar. Preşedintele dă startul etapei a doua a campaniei...
BANCUL ZILEI – Nimfomana cu experiență
Un cuplu de chinezi, asasinați într-o cameră de hotel. Imagini de pe camerele de supraveghere
EXCLUSIV! Un interlop a încercat să calce cu mașina un bebeluș și era să-l omoare...
Ce a spus Lidia Buble după ce l-a văzut pe Răzvan Simion cu noua iubită:...
Ultima FOTOGRAFIE a lui Mihai Eminescu. În trei ani s-a schimbat aproape cât în trei...
ULTIMA ORĂ! Veste GENIALĂ despre programul Rabla 2021. Toți oamenii așteptau asta
WhatsApp, decizie RADICALĂ după ce au pierdut clienți. Este anunțul momentului despre marea schimbare
Această prezentatoare a testat o păpuşă bărbat pentru sex. La un moment dat femeia a...
Programare vaccinare COVID. Încep înscrierile! Iată care este procedura și cum te poți înscrie online
Antonia a publicat poze complet nemachiată: Am învățat să mă accept cum sunt
Este oficial: Categoria de salariaţi care va putea ieşi la pensie la 57 de ani....
Jobul unde eşti plătit ca să nu faci nimic. Poţi să primeşti chiar şi 100...
4 plante care pătrund instantaneu în articulații și le repară! Tot ce trebuie să cunoști...
Inchide