Liderul PSD Adrian Năstase susține că în eventualitatea în careAlianța PNL-PC, alături de social-democrați, obține majoritateaparlamentară la viitoarele alegeri și ajung la guvernare, atunci sepot „gândi” la suspendarea președintelui Băsescu.
El a menționat, la Craiova, că acest lucru s-ar putea întâmplapentru că șeful statului nu poate să colaboreze cu cineva. Năstasea spus că se impune revizuirea Constituției special ca TraianBăsescu să înțeleagă „ce nu trebuie să facă”.
El afirmă că în Constituția revizuită trebuie specificat”foarte clar” că partidul care câștigă alegerile va nominalizacandidatul pentru funcția de prim-ministru. „Dar după cel-am auzit pe Lăzăroiu spunând că și într-o astfel de situație,Traian Băsescu stabilește cine din partid să fie candidat, deci nupartidul sau alianța vor decide cine să fie candidatul deprim-ministru și pune Băsescu pe prietenul lui din partid. Așa căva trebui să clarificăm și chestia asta. Noi facem proiectul ăstade revizuire, ca să înțeleagă Traian Băsescu ce scrie înConstituție”, a mai spus liderul PSD.
Întrebat cum apreciază o posibilă colaborare între șefulstatului, Traian Băsescu, și cele trei partide de opoziție, PSD,PNL și PC, în cazul câștigării alegerilor parlamentare din 2012,Năstase a spus: „În momentul în care putem forma Guvernul, înseamnăcă avem majoritatea în Parlament, iar dacă avem majoritatea înParlament, atunci înseamnă că ne putem gândi și la suspendareapreședintelui. Așa că eu văd o colaborare directă, foarte clară înaceastă direcție, pentru că eu nu cred că Traian Băsescu poate săcolaboreze cu cineva. Nu cred că el este în stare să înțeleagă ceînseamnă coabitare, nu cred că acest cuvânt l-a folosit vreodatăsau i-a înțeles vreodată sensul”.
Năstase: Subiectulparității PSD-ACD este o falsă discuție, sunt interesați adversariiproiectului
Năstase a mai spus că paritatea dintre PSD și Alianța PNL-PC vafi stabilită de „alegători”, apreciind că subiectul reprezintă o”falsă discuție” de care sunt interesați mai mult „adversariiproiectului” politic al celor trei partide.
Năstase a declarat la Craiova că proiectul politic dintre PSD,PNL și PC nu este fundamentat pe ocuparea unor locuri într-oviitoare structură guvernamentală, trasmite corespondentulMEDIAFAX.
„Din punctul nostru de vedere, perioada următoare înseamnăfinalizarea negocierilor cu PNL și PC, pentru stabilirea unuidocument care să conțină obiectivele și principiile acesteialianțe. Nu punem în niciun fel accentul pe ocuparea unor locuri,pe chestiuni legate de formule de ocuparea unor poziții. Noidiscutăm despre egalitate între parteneri, ca raportare între noi,în ceea ce privește un proiect de substanță pe care vrem să-loferim, eliminând suspiciunea că o astfel de înțelegere ar puteaavea ca fundament ocuparea unor poziții în cadrul sistemului deguvernare”, a declarat Adrian Năstase.
El spune că „obiectivul” construcției politice a celor treipartide de opoziție trebuie să-l constituie respectareaConstituției și separarea puterilor statului.
„Cei care vor decide asupra parității vor fi alegătorii. Noi vomnumi niște candidați. Noi nu vom putea să obligăm alegătorii săaleagă jumătate de candidați de la PSD și jumătate de la PNL-PC.Este o falsă discuție. Știu că este importantă, mai ales pentruadversarii acestui proiect. Ei vor spune dacă noi respingem ideeade paritate că «iată că Antonescu a luat-o în barbă», iar dacă noiacceptăm, vor spune că «Ponta a acceptat ca un fraier aceastăformulă». Nu ține. Avem destulă experiență”, a spus liderulPSD.
Radu Vințeanu, [email protected]