NOI STENOGRAME în cazul Mircea Băsescu-Bercea Mondial. Izaura: „Nașule, eu dacă mă duc și dau la DNA și mata într-o săptămână ești arestat”

Redactor:
Clarice Dinu
NOI STENOGRAME în cazul Mircea Băsescu-Bercea Mondial. Izaura: „Nașule, eu dacă mă duc și dau la DNA și mata într-o săptămână ești arestat”
Noi stenpgrame în dosarul Mircea Băsescu-Bercea Mondial

Familia lui Bercea Mondial l-a fi amenințat pe Mircea Băsescu că îl va reclama la DNA dacă nu-și recuperează banii pe care i-ar fi dat pentru o intervenție în favoarea interlopului, potrivit unor noi stenograme difuzate de Antena 3 și atribuite DNA. Acestea ar surprinde momentul flagrantului. Din discuții reiese că familia lui Bercea vrea să ajungă la o înțelegere cu Mircea Băsescu, care cere răgaz ca să facă „niște planuri”. El insistă că nu are bani, iar când i se repetă insistent că a fost filmat în timpul discuțiilor cu membrii clanului Bercea, înregistrări care ar putea fi date DNA, se apără spunând că „atâtea s-ar putea să le fi spus”. Anghel Izaura îi spune la un moment dat lui Mircea Băsescu să ia bani de la fratele său, însă acesta îi răspunde că nici președintele nu are bani.

Stenogramele au fost difuzate de Antena 3, același post de televiziune a difuzat imaginile care îl incriminau pe fratele președintelui, imagini puse la dispoziție de avocatul clanului Bercea, Pavel Abraham, cel care în calitate de apărător are acces la dosarul din care ar trebui să facă parte și aceste noi informații.

Mircea Băsescu: „Măi, cine știe ce oi fi spus eu, mă? Atâtea s-ar fi putut să le fi spus”

Anghel Izaura: Nașule, eu dacă mă duc și dau la DNA și mata într-o săptămână ești arestat.
Mircea Băsescu: Poftim?
Anghel Izaura: Într-o săptămână ești arestat dacă eu dau filmarea. Îți garantez milion la milion.
Anghel Grinică Ion: Noi nu mergem la televiziuni. Noi mergem  direct în față la DNA.
Anghel Izaura: La DNA direct!
Anghel Grinică Ion:La procuror sau la DIICOT și „uite domne ce am făcut, uite așa, uite așa…” Dumneavoastră sunteți și filmați și când i-ați spus lui Florin că i-ați dat bani și lui fratele dumneavoastră, Traian.
Constantin Marius: Sunteți filmați și banii și tot!
Anghel Grinică Ion: Vă arăt filmarea dacă nu credeți
Mircea Băsescu. Măi, cine știe ce oi fi spus eu, mă? Atâtea s-ar fi putut să le fi spus… na… că eram cu Marian. Știi… să vă ajutăm. Pe Marian, să…
Anghel Izaura: Ești filmat, nașule. Și Doina e filmată.
Anghel Grinică Ion: Și la dumneavoastră acasă, când a fost nașa, eu, mama și cu Florin și vorbeam la masa. Și atunci ești filmat. Nașule, hai mai bine să găsim o zi.
Anghel Izaura: Să găsim o soluție să nu ajungem acolo.
Anghel Grinică Ion: Să ne dați banii!

Anghel Izaura: „Noi de-asta am venit mereu la Constanța. Ca să n-ajungem la presă și la DIICOT”.

Anghel Izaura: Noi de-asta am venit mereu la Constanța. Ca să n-ajungem la presă și la DIICOT. Că știi ce așteaptă DNA-ul, uite-atâta. Dacă așteaptă poate o unghie și noi nu vrem să ajungem acolo. Mai bine dați-ne banii.

Anghel Grinică Ion: Noi deja suntem toți la pușcărie. Nașule, hai că facem într-o zi, duminică, mergeți cu noi la tata și vorbiți cu tata față în față.
Băsescu Mircea: Și asta e o variantă.
Anghel Izaura: Ce să vorbească acolo cu tata despre bani, că acolo e asculat tot!
Băsescu Mircea: Da´ tata ce știe?
Anghel Izaura: Tata nu știe nimic. I-a dat tata bani, i-am dat eu, i-a dat mama și Florin
Băsescu Mircea: Da´ unde i-ați dat banii lu´… La Drăgănești?
Anghel Izaura: Nu. Aici, la mata, la Constanța.
Anghel Grinică Ion: Aici, la Constanța.
Anghel Izaura: N-am dat un ban la Drăgănești. La Constanța, într-un apartament, a venit o femeie de la bancă.
Constantin Marius: Primii bani când s-au dat am fost și eu atunci.
Anghel Izaura: Și el a fost. A chemat o femeie de la bancă și ne-am întâlnit într-un apartament, da´ nu mai știu să ajung avum acolo unde ne-am întâlnit noi.
Băsescu Mircea: Aha.
Constantin Marius: Am mers din partea aia, în Constanța, spre McDonald´s-ul ăla, în partea aia…
Anghel Izaura: Când îi dădeam banii lui Marian, Florin l-a filmat și el dădea în numele tău de  numele lu´ dumneavoastră. „Că-i dau lui banii. Banii ăștia ajunge la Mircea, n-are cum…”
Anghel Grinică Ion: „Că o să scape taică-tu. Într-o săptămână, două săptămâni o să scape”

Anghel Izaura: „Uite ce mă enervează… N-ai mata bani! Du-te și împrumută-te la frate-tu”

Anghel Izaura: Rămâne 50. Și mai rămâne 230. Și 30.000 mi-i dai pe 15 iunie. Și din 200 de mii, îmi mai dai 100 în iulie și 100 în septembrie. (Pune banii înapoi pe birou) Că așa nu se poate.
Băsescu Mircea: Greu. Mici șanse.
Anghel Izaura: (Se întoarce la masa și se așază pe scaun. Deci cu ăștia (10.000, n.red.) n-am ce să fac.
Constantin Marius: Hai să facem într-un fel măcar. Nu știu cum să spun, hai să rezolvăm într-un fel
Băsescu Mircea: Mă, mă mai lași o săptămână-două.
Anghel Izaura: Nu pot, nașule.
Băsescu Mircea: Taci! Taci din gură mă. Ca să fac eu niște planuri, să văd eu și după aia stăm de vorbă amândoi. Că cu tine nu se poate sta de vorbă. Tu ești mai…
Constantin Marius: Înțeleg, mă, nașule, dar pune-te și dumneata în situația noastră.
Băsescu Mircea: Băi, tu nu înțelegi că eu n-am bani? Tu nu-nțelegi că n-am?
Anghel Izaura: Uite ce mă enervează… N-ai mata bani! Du-te și împrumută-te la frate-tu.
Băsescu Mircea: Cum să mă împrumut, mă, de la frate-miu? Tu crezi că ăla are bani? Să știi că nică ăla n-are.
Constantin Marius: Traian? N-are Traian bani?
Băsescu Mircea: Nu!
Constantin Marius: ´ai, mă!

Constantin Marius: „Nașule, ești într-o filmare! (…) Are filmarea când zici dumneata că te duci și dai banii la Traian și vorbești cu el și facem ceva și rezolvăm”

Constantin Marius: Nașule, ești într-o filmare!
Băsescu Mircea: Afacerea voastră!
Constantin Marius: Ești filmat într-o filmare. Ăsta, cumnată-miu, când venea pe la dumneata, el se făcea că se juca cu telefonul, uite așa, și tot filma!
Băsescu Mircea: Foarte bine dacă a filmat, hai să vedem ce-a filmat!
Constantin Marius: Are și cravată care filmează. Cravată… Cravată cu cameră-n ea! Înțelegi dumneata? Și are filmarea aia cu…
Băsescu Mircea: Hai să mergem! Gata, am plecat, nu mai stau!
Constantin Marius: Are filmarea când zici dumneata că te duci și dai banii la Traian și vorbești cu el și facem ceva și rezolvăm.
Băsescu Mircea: Bă, fugi de-aici!
Anghel Grinică Ion: Bă, v-aducea și niște acte aicea…
Constantin Marius: Să mor dacă te mint!

Băsescu Mircea: Cine știe ce dracu´ am spus eu ca să…
Constantin Marius: Că eu n-am de ce să mint
 

Inchide