Orban a cerut demisia premierului. Surpriză: conduși de Mircea Geoană, senatorii PSD au votat cu premierul

Redactor:
Marian Sultănoiu
Orban a cerut demisia premierului. Surpriză: conduși de Mircea Geoană, senatorii PSD au votat cu premierul
Discuții aprinse miercuri în cadrul întâlnirii pe care premierul Emil Boc a avut-o cu birourile reunite ale Parlamentului.

Discuții aprinse miercuri în cadrul întâlnirii pe care premierulEmil Boc a avut-o cu birourile reunite ale Parlamentului. „Guvernulnu poate impune un program împotriva căruia se pronunță aproape 90la sută din populație. I-am spus că nu mai prezintă încredere nicicât urechea de purice. În consecință i-am cerut să retragă pachetulși să-și depună mandatul”, a declarat pentru Gândul, LudovicOrban. Premierul a evitat să-i răspundă direct și „la chestiune”lui Orban, iar liberalul i-a cerut să expună un program de măsurianticriză, în condițiile în care situația se va agrava în partea adoua a anului. „Acest guvern, cu 15 la sută cotă de încredere, numai poate conduce țara. În consecință, singura măsură este aceea dea-și depune mandatul”, a cerut Ludovic Orban.

Cu excepția colegilor săi și a social-democraților din Cameră,toți ceilalți, inclusiv senatorii PSD conduși de Mircea Geoană, auvotat în favoarea calendarului propus de Boc, rezultatul finalfiind de 10 voturi pentru, 4 împotrivă și trei abțineri.

Geoană explică de ce a votat cu Boc

La rândul său, președintele Senatului, Mircea Geoană, aconfirmat că premierul nu a putut expune un program anticrizăpentru partea a doua a anului, că Orban i-a cerut demisia și căsenatorii PSD au votat în favoarea calendarului de asumare propusde Guvern. Geoană și-a motivat votul explicând că o tergiversare aasumării nu are niciun rost. „Am fi întârziat prea mult. Cererea defixare a datei de pornire a calendarului trebuia să o dăm. Dacă amfi votat împotriva acestei formule ar fi trebuit să stabilim oalta, cu alte date. În acest fel am fi putut ajunge, foarte bine,până în luna septembrie”, a spus Geoană pentru Gândul. În opiniafostul președinte al PSD, „asumarea ar putea avea loc luneacealaltă”.

Inchide